Vaslui: Explozie la instalația de alimentare a buteliilor de oxigen, la Serviciul de Ambulanță

O explozie s-a produs, în noaptea de marți spre miercuri, la instalația de alimentare a buteliilor de oxigen, la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, în urma incidentului un ambulanțier care manevra o astfel de butelie fiind rănit ușor.

”Reprezentanții ISU au spus că a fost vorba despre un robinet fisurat. A avut loc o explozie ușoară, fără ca activitatea serviciului să fie afectată. Momentan, instalația a fost oprită, dar există rezerve de oxigen. Cei de la firma de mentenanță vor veni să vadă despre ce defecțiune este vorba”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, managerul SAJ Vaslui, Mihaela Corduneanu.

Potrivit reprezentanților SAJ, firma care asigură mentenanța la echipamentul respectiv făcuse o verificare, în urmă cu două zile.

Inspectoratul Teritorial de Muncă va face verificări pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul și ce măsuri se impun.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.