Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Vernisaj expoziție „Casa Storck– un paradis al artelor”

Publicat: miercuri, 22 mai 2019

Muzeul Municipiului București invită publicul interesat să participe la vernisajul expoziției „Casa Storck – un paradis al artelor”. Evenimentul va avea loc pe data de 29 mai 2019, ora 19.00, la sediul Institutului Cultural Român din Viena (Argentinierstraße 39, 1040).

Galeria ICR – Viena găzduiește această expoziție foto-documentară care va putea fi vizitată în perioada 29 mai-23 septembrie 2019, scopul fiind acela al popularizării uneia dintre cele mai valoroase case-atelier de artist din București.

Unic în peisajul muzeal bucureștean, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck impresionează prin spectaculozitatea decorației sale interioare, prin operele de artă valoroase pe care le deține și prin modul unic în care doi mari artiști autohtoni și-au realizat spațiile de creație.

Proprietarul și cel care a conceput, alături de soția sa, această reședință, Frederic Storck (1872-1942), provine dintr-o valoroasă familie de sculptori, tatăl său, Karl, fiind primul profesor și fondatorul catedrei de sculptură al Școlii de Belle Arte din Bucureşti. La fel ca şi tatăl său, Frederic Storck a fost profesor la Şcoala de Belle Arte din București, timp de 31 de ani. De-a lungul vieţii a onorat importante comenzi de sculptură pentru: Palatul Administrativ din Galaţi, Capela Evloghie Gheorghieff, Monumentul funerar al familiei Alexandrescu, Banca de Credit Român din Bucureşti, Teatrul Naţional din Bucureşti, Casa Victor Stăuceanu sau Spitalul Obregia.

Cecilia Cuțescu-Storck a fost profesor la Catedra de arte decorative de la Şcoala de Belle Arte din București deținând acestă funcţie din anul 1916 până în anul 1947, fiind prima femeie din lume care a deținut o asemenea funcție la o instituție superioară de învățământ artistic. A marcat prin realizările ei arta românească interbelică. Înscrisă în mişcările moderniste ale epocii, pictorița a contribuit, alături de alţi artişti ai vremii, la o dublă deschidere a artei româneşti: pe plan naţional, dar şi european. Creaţia ei s-a armonizat perfect în modernismul estetizant, foarte bine articulat al perioadei 1910-1940.

Reședința cuprinde două spaţioase ateliere: cel de pictură, al Ceciliei Cuţescu-Storck, care atrage atenția prin monumentalitate şi decorativism și cel de sculptură, al lui Frederic Storck, care se remarcă prin funcţionalismul şi simplitatea sa. Muzeul deține piese reprezentative de pictură, sculptură, artă grafică şi decorativă, prezentând creația unei adevărate dinastii artistice pentru că, alături de opera celor doi soți, Cecilia și Frederic, sunt expuse și sculpturi realizate de Carol Storck, fratele lui Frederic, și de Karl, tatăl celor doi.

În anul 1948, colecția a fost declarată de utilitate publică, iar muzeul a fost deschis pentru public în anul 1951, cu lucrările donate de pictoriţa Cecilia Cuţescu-Storck şi de fiicele acesteia, Gabriela Florica Storck şi Cecilia Frederica Storck Botez.

Proiectul expozițional „Casa Storck – un paradis al artelor” se desfășoară în contextul Bienalei de Artă și Arhitectură din Viena, una dintre cele mai importante manifestări culturale organizate în acest an în Capitala Austriei.

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=110431

Publicat de la data mai 22 2019. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA, Cultură, EXTERN, Recomandări ULTIMA ORĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 octombrie 2019, 16:19
 

NE
Parţial însorit
19°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 63%
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 7:31
Apus: 18:31
Prognoza 17 octombrie 2019
Zi
 

ESE
Înnourat
22°C
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NE
Nori intermitenti
8°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 234.183 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team