Vernisaj expoziție de pictură „Mir şi borangic” Galeria Romană
Fantasticul colorist Henry Matisse a vorbit pictural printre primii, în lumea apuseană, despre bluza românească (La Blouse Roumaine, 1940).
Fatalmente, pentru români începea înrobirea cu bacilul comunismului, care le-a corodat temeiurile, esența și diversitatea srămoșească. De fapt, românii s-au născut risipitori. Dar nu toți. Dumnezeu a avut grijă ca anumite repere să fie salvate! Portul popular este una din permanențele acestui popor. Dar s-o luăm de departe!
Să ne concentrăm puțin pe un fragment de frescă de la vechea biserică a Curții de Argeș, care este de la 1535! Portretul domniței Rocsanda conservă niște splendide mânecuțe de ie gorjeană, pe care nu ai fi bănuit-o la o progenitură domnească, dar iată o evidență. Obrazele subțiri și bine spălate nu se sfiau să prea gustul pentru frumos al țăranilor, pe care-i aveau la picioare…Ulterior, bisericii Valahiei s-au umplut cu imagini de țărani, boieri și alte categorii sociale, îmbrăcate în straie tradiționale, fiecare cu specificul zonei, cu dominanta cromatică și cu preferințe decorative. E întreagă geografie acoperită de această bogăție.
În anul 1868, pictorul revoluționar Gh. Tattarescu pictează 2 portete de munteni, în straie țărănești tradiționale. Le pictează cu acribia și curiozitatea unui european, care descoperă Lumea Nouă; este absolut încântat, iar încântarea sa îl face aidoma unui fotograf, voiește să fie exact, să nu-i scape niciun detaliu, nicio iotă din ce avea în fața ochilor. Picturile acestea au valoare de document major, și chiar substituie și suplinesc lipsa unor mărturii fotografice din acea epocă.
Lucia Demetriade Bălăcescu, bucureșteancă fiind, în perioada interbelică descoperă pitorescul unei ținute din Săliște, satul cu mentalitate urbană, în care ciobanii au construit școli și biserici pentru urmașii lor, să fie în rând cu lumea; pictorița și ne lasă mărturie un superb portret de Sălișteancă (1944). Este la loc de cinste în Muzeul Național de Artă al României.
Suntem în 2019, iar instituția bisericii noastre ortodoxe a declarat acest an: al satului românesc.
Artista Camelia Popa s-a concentrat de ceva timp pe studiul iei românești, și-a propus să-i exploreze etosul stilistic și cromatic. Și-a dat seama că nu este suficient să o pictezi o singură dată, precum au făcut înaintașii ei, de aici și de aiurea, ci s-a concentrat pentru mai multă vreme în jurul acestui ofertant subiect. Ne dăruiește acum un întreg ciclu. Exact precum un artist contemporan, care coase și descoase subiectul. Vorbim despre un program, despre un concept și un valoros laborator pictural.
Mai mult, chiar i s-a comandat anul trecut o icoană cu o Maica Domnului cu Pruncul Iisus, îmbrăcată într-o cămeșoaie țărănească. A ajuns într-o biserica de la Alba-Iulia. Astfel s-a sfințit borangicul. Magnific.
Iar Mirul este aroma Raiului. Este chintesența plantelor care provin de acolo, și care nu au plecat de acolo niciodată. Tot astfel poate fi numită și icoana – mirozna Prototipului, savoarea care-I face simțită și vizual prezența Mântuitorului. Pentru că ne mântuim și prin gust, și prin miros, mai ales, prin aroma Paradisului Pierdut.
Mir și borangic este o expoziție de pictură și iconografie. Artista, cu studii la Galați, București și întreagă Europă, mai ales în Italia, unde a și pictat în sfinte locașuri, alături de soțul său, zugravul de biserici Ioan Popa, ne propune o perspectivă proprie și asumată duhovnicește asupra artei, o retrospectivă, o etapă a maturizării. Iar locul acela, pentru această întâlnire cu publicul, nu este nici el unul aleatoriu. Dimpotrivă. Vorbim despre un vechi și nobil apartament, în chiar inima capitalei României, care găzduiește de mai bine de 5 ani Galeria Romană, un loc care face să rămână vie flacăra tradiționalismului, a bunului-gust, a artiștilor pentru care valorile frământate de țăranii noștri, erau mai presus decât chiar propria lor operă.
Camelia Popa vine și ea în rândurile celor pentru care moștenirea încă palpabilă, lăsată nealterată de cei de demult, este un seducător izvor pentru generațiile simțitoare, gânditoare și creative.
Mir și borangic – va fi veriga și dovada acestei stări de lucruri, cu asupra de măsură!
Vernisajul expoziției de pictură „Mir şi borangic” – Camelia Ionescu Popa, va avea loc joi, 13 iunie 2019, ora 19:00.