Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Vernisajul expoziției „Familii de artişti”- Irina Codreanu şi Dragoş Morărescu la Galeria Romană

Publicat: miercuri, 11 decembrie 2019

Galeria Romană are plăcerea de a vă invita la deschiderea unei noi expoziţii din ciclul „Familii de artişti”- Irina Codreanu şi Dragoş Morărescu.

În perioada 12 decembrie 2019 – 01 februarie 2020, în spaţiul galeriei vor fi expuse lucrări de pictură şi grafică, dar şi câteva lucrări de sculptură.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 12 decembrie 2019, ora 19:00. În deschidere va vorbi curatorul expoziţiei Vladimir Bulat, critic şi istoric de artă.

 

 

Familii de artiști:  Dragoș Morărescu și Irina Codreanu

Surorile Irina și Lizica Codreanu au fost mătușile lui Dragoș Morărescu, acestea fiind surori cu mama lui Dragoș, Margareta (1900 – 1986). Familia Codreanu a avut opt copii. Prima din cele amintite, sculptoriță, și cealaltă – dansatoare, au gravitat în mediile apropiate de avangarda artistică europeană a începutului de secol, și au frecventat cu regularitate atelierul lui Constantin Brâncuși, de la Paris.

Irina Codreanu (1896-1985) a urmat între 1915-1918 Academia de Belle-Arte din București. Din 1919 a frecventat cursurile Academiei de la Grande Chaumière, avându-l ca mentor pe Émile Antoine Bourdelle. Este prezentă cu lucrări în Galeria Națională a Muzeului Național al României. Este considerată o elevă și colaboratoare a marelui înnoitor al sculpturii moderne.

Expoziția de față adună o selecție reprezentativă a operei grafice și sculpturale a Irinei Codreanu, lucrări care provin din colecții particulare. Sunt oferite spre desfătarea ochiului câteva sculpturi în material definitiv (piatră, bronz, ghips patinat), precum și un număr de desene de atelier, schițe și eboșe, arătând toate, deopotrivă, marea expresivitate a modelajului și a foarte bunei raportări la spațialitate și materialitate.

Deși bibliografia despre creația artistei este destul de bogată, cuprinzând studii, articole și referințe, publicate în România și Franța, o monografie amplă despre Irina Codreanu lipsește încă, iar eseul publicat de către Simona Nistor (Editura Meridiane, 1979, colecția „Pygmalion”) rămâne singurul reper solid, lămuritor asupra operei acestei artiste. O retrospectivă cu operele artistei a fost organizată în 1968, la Sala Dalles din București, în care au figurat 26 de sculpturi și 22 de desene.

Dragoș Morărescu (1923-2005), provine dintr-o înstărită familie de bucureșteni, familia avocatului Ioan S. Codreanu, care a infiinţat “Monitorul Oficial”. Tatăl său, Ștefan Morărescu (1888-1968), economist de prestigiu, cu cărţi publicate în domeniul economiei, iar mama, Margareta Morărescu, fostă Codreanu, a fost trimisă la Paris, împreună cu surorile ei, făcând şi ea o şcoală de artă . Dragoș Morărescu a locuit împreună cu părinții, din 1938 până în 1950. În valurile naționalizărilor, au pierdut tot.

Dragoș Morărescu a făcut studii de arhitectură și artă bisericească (Școala Superioară de pictură bisericească era condusă de prof. I.D.Ștefănescu și pictorul Artur Verona), a scris poezie, cărți bibliofilie, el însuși dând naștere câtorva titluri de carte bibliofilă. Poate fi considerat printre primii experimentaliști ai sculpturii în metal, cel puțin în spațiul românesc, când în anii 1960, a folosit cu multă expresivitate și inventivitate tabla, sârma și diverse vase metalice vechi – drept materiale pentru întruchiparea unor idei plastice, inedite, ludice.

Acestea nu figurează deloc în expoziția de față, artistul fiind prezentat în acest context, într-o dublă ipostază, de grafician și pictor. Printre temele de el abordate predomină peisajul citadin, dar și figura umană, îndeosebi portretul, dar și nudul feminin. A călătorit mult prin Franța, Italia, SUA, Austria, și după fiecare călătorie revenea cu un număr impresionant de lucrări, care nu sunt însă de interes diaristic-etnografic, ci sunt exerciții avansate de investigație cromatică, formală, peisaje de atmosferă, în care artistul dorea să surprindă acel unic genius loci, specific oricărui teritoriu cultural.

Expoziția de față, în bună tradiție, veche de mai bine de trei ani, pe care a instituit-o Galeria Romană, încearcă să surprindă profilul unei alte faimoase familii de artiști, de data aceasta a ramurii Codreanu-Morărescu, destine artistice legate deopotrivă de spațiul cultural francez, dar și de cel românesc, cel din urmă fiind în plin proces de reevaluare a canonului artistic; expoziția aceasta este un bun prilej de a urmări cum ecourile frământărilor de natură culturală, artistică, ideologică, venite dinspre Paris, au înmugurit și înflorit în creația celor doi artiști: influențele creației unui Bourdelle sau Brâncuși (Irina Codreanu), Picasso sau Matisse (Dragoș Morărescu), deopotrivă cu influențele, mai mult decât vădite și mai profunde, ale artei țărănești românești asupra amândurora. “ (Vladimir Bulat, critic şi istoric de artă).

Parteneri: Catena pentru artă
Parteneri media: Evenimentul Zilei, Senso Tv, Jurnalul Bucureştiului, Intell News, Modernism, Agenţia de Carte, Ultima Oră.

Program de vizitare:
Luni-Vineri: 10:00-18:00; Sâmbătă: 10:00-15:00
Bd. Lascăr Catargiu, nr 1, sector 1, Bucureşti (Piaţa Romană)

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=112250

Publicat de la data dec. 11 2019. Categorii BUCUREȘTI, CULTURĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 ianuarie 2020, 20:46
 

SE
Senin
1°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 2°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 55%
Vânt: 0 km/h SE
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:44
Apus: 17:12
Prognoza 24 ianuarie 2020
Zi
 

SV
Soare
7°C
Vânt: 7 km/h SV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

VSV
Senin
-2°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-01-2020 Ora : 9 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23 ianuarie, ora 09:00 - 23 ianuarie, ora 18:00; Zonele afectate : conform textului și hărții; Fenomene : intensificări ale vântului; Mesaj : ACTUALIZAREATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 23 ianuarie, ora 09:00 - 23 ianuarie, ora 18:00Fenomene […]

Loto

Horoscop

  • 258.026 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team