”Viața de artist, într-adevăr, este una complexă și complicată de multe ori pentru că nu este un job normal cu program fix”- Bogdan Ioan

Bogdan Ioan „did it like Jackson” pentru prima oară în 2018, când a uimit publicul român cu prestația sa și a câștigat concursul de talente Vocea României.

Artistul a cucerit publicul instant cu vocea sa incredibilă, iar prima sa apariție în concurs, cover-ul piesei Earth Song de la Michael Jackson, a cumulat peste 50 de milioane de vizualizări pe YouTube până în prezent.

Momentul său a intrat în topul global The Voice Top 10 Acts, demonstrând că talentul său depășește granițele țării.

Artistul are o relație specială cu muzica lui Michael Jackson, despre care spune că i-a schimbat viața.

Recent, artistul a realizat un video live session Michael Jackson pentru a-l sărbători pe marele artist al muzicii pop.

Vezi Live Session Medley Michael Jackson aici: https://youtu.be/cF3gVMyMa78?si=SgGiUXWYankk8khy

Bogdan, cum a fost vara asta pentru ține? Ce concerte/evenimente ai avut?

Vara aceasta a fost una plină, atât că număr de evenimente cât și ca număr de ore petrecute în studio. Am participat la multe evenimente private în mai multe orașe din țară și mă bucur că sunt oameni care abia acum mă descoperă ca artist și care au rămas plăcut surprinși de prestația mea. În același timp am petrecut mult timp în studio unde am lucrat la piese noi pe care urmează să le lansez toamna aceasta, dar am pregătit și conținut nou pentru social media pe care îl puteți vedea pe TikTok, Instagram, YouTube. Una peste alta, a fost o vara încărcată și agitată din toate punctele de vedere.

Ai reușit să mergi în vacanță? Unde?

Am reușit să fug într-o mini vacanță în postul Sfintei Marii alături de soție și de fetița noastră la părinții mei în Constanța și am dat o fugă și până în Bulgaria. A fost o vacanță mai mult de relaxare și nu am vizitat mai nimic.

Vara asta ai lansat și un nou single, Do It Like Jackson, unde pentru prima oară, ai apărut alături de soția și fiica ta. Cum a fost experiență?

Da, am lansat piesa Do It Like Jackson, pe care o puteți găsi pe canalul meu de YouTube, Bogdan Ioan și mă bucur că am reușit să integrez și familia în clip. Ideea clipului a fost una simplă, nimic extravagant, să primeze vibe-ul și energia oamenilor simpli, din toate categoriile sociale. Soția mea, fostă dansatoare, s-a încadrat perfect, iar Petra, fetița noastră pare că are ceva și ea în zona muzicală, reușind să se integreze perfect în clip. E ca un tablou de familie acest clip pentru mine, și va rămâne pentru totdeauna.

Putem spune că povestea ta este strâns legată de Michael Jackson – datorită piesei Earth Song din audițiile de la Vocea României ai ajuns celebru. Cum și de unde pasiunea pentru MJ?

Nu pot să exprim în cuvinte ce pasiune și ce obsesie am avut pentru el atât ca artist cât și ca om. Efectiv îi ascultam muzica și eram hipnotizat de la piesă la piesă, de coregrafiile și clipurile lui. Primul contact cu muzică lui MJ a fost pe la 4 ani când priveam la TV noul lui clip al piesei They Don’t Care About Us, dar nu pot să spun că devenisem fan de atunci pentru că eram un copil și nici nu aveam acces la materiale cu el decât când apărea vreun clip la TV. Pasiunea a ajuns la nivel de obsesie când aveam 14-15 ani, exact când apăruse YouTube-ul pentru că am avut deodată acces la absolut tot ce există cu el de la concerte live, interviuri, de la clipuri cu el în care explica cum a ajuns să creeze o anumită piesă, până la imagini cu omul Michael Jackson din arhiva sa personală. Din momentul acela numai despre el vorbeam zilnic, ajungând să ascult numai muzica lui. Prima dată am învățat să dansez ca el, iar asta se întâmpla în fiecare seară după ce veneam de la școală și erau seri când stăteam până la 3 dimineața repetând mișcările lui în dormitor, iar tot ce repetam acasă puneam în scenă în cadrul spectacolelor cu ocazia sărbătorilor organizate de Liceul Teoretic Ovidius, unde învățam. Chiar îmi aduc aminte că făceam casting în pauze și mergeam prin clase să aleg potențiali dansatori și dansatoare pe care îi învățăm coregrafiile lui MJ după care le puneam și în scenă, unele dintre ele chiar reușite.

Ce mi se pare mie foarte tare în toată călătoria aceasta este faptul că eu nu știam că pot cânta până la 17 ani, când mi-am zis într-o zi că vreau să cânt ca el, nici măcar punându-mi problema dacă pot sau nu. Am zis că eu trebuie să reușesc asta și am început studiul acasă de atunci, continuând în facultate la serile de karaoke și culminând cu momentul atât de viral de la Vocea României, urmat și de câștigarea trofeului. Ce mi se pare însă de neexplicat este de cât de mult seamănă timbrul meu cu al lui. Adică, ok, mi-am propus să cânt că el, dar erau șanse destul de mari să nu pot cânta în primul rând, să nu am voce sau ureche, sau dacă puteam cânta, să nu am timbrul lui pentru că eu nu încerc să îi imit timbrul. Deci care erau șansele că un copil obsedat de MJ, să vrea să cânte ca el neștiind că are voce, să ajungă totuși să cânte și să mai aibă și un timbru foarte apropiat. Iar toată această pasiune să îi schimbe cursul vieții la 28 de ani prin momentul de la Vocea României, obligându-l, practic, să renunțe la meseria de arhitect și să se apuce serios de muzică. L-am simțit ca pe un membru al familiei, un frate mai mare, un mentor și probabil și de asta am plâns în hohote ca un copil la aflarea veștii despre moartea lui. Pot spune răspicat că MJ este motivul pentru care eu sunt acum în industria muzicală, iar omul Bogdan Ioan, pe lângă educația primită de la părinți, a fost format și de Michael prin modestia lui, bunul lui simt și profesionalismul lui.

Iată, legătură cu MJ te-a dus până în Dubai, în față a mii de oameni. Ce a însemnat pentru tine să cânți pe o scenă impresionantă precum Coca Cola arena?

Da, a fost o experiență unică să cânt în față a 2500 de oameni pe Coca Cola Arena din Dubai. A fost ceva unic pentru mine, mai ales că am avut posibilitatea să cânt pe scena Coca Cola Arena, o scenă unde au cântat și Maroon 5, și mulți alții. M-am simțit cu adevărat artist, mai ales că oamenii au reacționat pozitiv la momentul meu și au simțit emoția pe care am vrut să o transmit. Și pentru că nimic nu este întâmplător, am avut parte și de un bonus neanunțat și anume să fiu invitat la Virgin Radio Dubai, care transmite în Australia și în tot Orientul Mijlociu. Și aici există o poveste super interesantă.

Înainte să urc pe scenă, m-am retras într-un colțișor în backstage să îmi încălzesc vocea și să repet piesa pe care urmă să o cânt, Earth Song. La un moment dat aud că trec niște persoane pe lângă mine, nebăgând de seama cine sunt aceste persoane sau ce fac ele, eu fiind concentrat pe piesă. Ajung lângă scenă, mai sunt 15 minute până întru, mă pregătesc de moment și deodată mă trezesc cu două persoane în față mea, chiar prezentatorii acelui eveniment. „Ai o voce extraordinară” spun ei la unison. Vizibil măgulit de vorbele lor și de rapiditatea cu care s-a întâmplat totul, le mulțumesc și îi întreb de unde știu cum cânt, ca ei să îmi răspundă că au trecut pe lângă mine când repetam și au crezut prima dată că cineva pusese piesă originală și că este chiar Michael cel care cânta. Le mulțumesc încă o dată, urc pe scenă, cânt piesa, urale în sală și vin din nou la mine cei doi prezentatori. Știi?! Noi avem o emisiune la Virgin Radio Dubai și ne-am bucura dacă ai putea veni să cânți piesa aceasta și să mai stăm de vorba. Foarte încântat de propunere, ajung la radio, cânt, toată lumea impresionată, inclusiv ascultătorii care trimiteau mesaje și chiar unii dintre ei întrând și în direct spunând că au crezut că Michael nu a murit. Cei doi prezentatori, Priti Malik și Kris Fade (acesta fiind și parte din cast-ul emisiunii Dubai Bling de pe Netflix), au fost atât de încântați încât au dat pe post și un fragment din piesa mea, Do It Like Jackson. A fost ceva de neuitat și cum nu cred în coincidențe, am așa o impresie că se va mai lega ceva frumos după această experiență din Dubai.

Recent ai lansat și un medley cu piese ale regelui pop – cum ai ales piesele? Cum ți-a venit ideea?

Pe 29 august a fost ziua lui Michael Jackson și m-am gândit că ar fi o oportunitate foarte bună de a pregăti ceva special prin care să îmi arăt recunoștința și respectul pentru tot ce a însemnat el și să îi mulțumesc pentru influența pe care a avut-o asupra mea. Așa că am filmat în regim de live 2 colaje cu unele dintre cele mai cunoscute piese de-ale lui, fiind acompaniat de unii dintre cei mai buni instrumentiști și dansatori. De câte ori voi avea ocazia, fie că este vorba de 25 iunie, ziua când a murit sau 29 august, ziua de naștere, voi pregăti mereu ceva în memoria lui.

În videoclip ai niște coregrafii complexe, demne de Michael Jackson – cât ai repetat ca să ajungi la performanța asta? Ai un coregraf, dansatori profesioniști cu care lucrezi?

Am învățat singur, de pe YouTube să dansez ca el și am început asta de la vârsta de 15-16 ani și de atunci am tot repetat până am ajuns să simt acele mișcări aproape de modul în care le simțea el. Din acest motiv nu am avut nevoie nici de coregraf pentru aceste momente pentru că am repetat eu cu dansatorii.

Știm că viață de artist presupune un program haotic – cum reușești să împaci viață personală cu cea profesională. Ești proaspăt tătic.

Viața de artist, într-adevăr, este una complexă și complicată de multe ori pentru că nu este un job normal cu program fix. Mereu pot apărea lucruri noi în peisaj pe ultima sută de metri și atunci tot programul suferă schimbări, de multe ori anulând și programul cu familia, dar încerc să mă împart cât de bine pot între familie și carieră. Au fost și momente mai tensionate, ca în orice familie, dar mă bucur că acum există un echilibru și există înțelegere și din partea familiei. De exemplu, dacă apare un eveniment și plec weekendul de acasă, aleg o zi din săptămâna și petrec cu familia, deci încerc să găsesc soluții că să petrec timp și cu familia, mai ales că noi ne creștem fetița singuri, bunicii fiind în Constanța, respectiv Iași și este mai greu să ne ajute mereu. Dar ca sfat, dacă pot oferi unul, ar trebui să existe înțelegere din ambele părți și să se găsească mereu soluții constructive.

Fiica ta îți ascultă muzică? Cum reacționează când îi pui o piesă de-ale tale?

Petra este înnebunită după muzică și dans. Are 1 an și 4 luni și deja învață singură coregrafii uitându-se la TV, dansează pe muzică și știe unde vine fiecare mișcare în funcție de sunet. De când s-a născut, i-am pus să asculte Bruno Mars, Michael Jackson, Ariana Grande și așa mai departe.Bineînțeles că i-am pus și piesele mele și chiar una dintre ele, Numele tău, a fost folosită pentru a o calma  și adormi. Mereu când auzea piesa asta, se calma instant și adormea.

Ce planuri ai pentru toamna asta?

Toamna aceasta voi scoate muzică nouă și în română și în engleză. Voi fi prezent pe social media cu tot felul de clipuri interesante și ne vedem live și pe Tik Tok în fiecare săptămâna așa cum v-am obișnuit deja. Abia aștept să văd reacțiile voastre în legătură cu  muzica nouă pe care v-am pregătit-o. Mulțumesc că îmi sunteți alături în continuare și nu uitați, tot ce fac, o fac pentru voi, pentru că fără voi, publicul, noi nu am mai fi artiști!

Ioana Marin

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.