Viața și fericirea noastră!!! (XXIII)

Deși omenirea trăiește o întreagă dramă umană în plină pandemie de COVID-19, moment în care, regulile normale ale vieții cotidiene sunt îngrădite prin diverse stări de urgență sau alertă care suprimă regulile normale ale jocului, vieții, care câteodată chiar sunt anulate cu consecințe spirituale, fizice, psihice, educaționale, economice, familiare dramatic afectate.

Cum arată, la prima vedere, România după un an jumătate de pandemie virală, cu zeci de mii de morți, cu medici fără pacienți, decât infecții cu virusul COVID-19 căci sunt spitale, dedicate numai victimelor acestui virus. Sunt bolnavi cronici, care nu se mai pot trata, murind în așteptarea unui pat liber din spitalele noastre. Profesori fără elevi, căci școala românească a fost închisă definitiv în anul școlar 2019-2020, după intrarea în luna martie din 15 în Starea de urgență.

Iar anul acesta școlar 2020-2021, după un început ezitant, din 15 septembrie 2020 la scurt timp școlile au fost închise din nou, până după vacanța și finalul semestrului și ce urmează? Un viitor incert. Asta, deși Curtea de apel Bucuresti, a dat un verdict prin care închiderea școlilor a fost declarată ilegal. Bătrâne fără copii și nepoți.

S-a spus și s-a făcut o întreagă propagandă medicală, cum ca, cea mai vulnerabilă categorie de oameni, în fața virusului sunt bătrânii, adică, toți cei care au ajuns la vulnerabila vârstă de pensionare de 65 de ani. Sunt oameni cu diverse comorbidități și diverse boli cronice, dar care în contact cu proprii copii și nepoti pot contacta mult mai ușor acest păcătos de virus.

Ce de fapt nu s-a spus și nici măcar din bun simț nu se recunoaște, de oficialitățile țării și în special de cele medicale, este că bătrânii noștri ar trebui să evite cu orice risc spitalele care sunt pline de nozocomiale și odată ajuns acolo ai toate șansele să contactezi un virus, o bacterie care îți va urgenta moartea, în loc să-ți echilibreze sănătatea.

Avem oameni fără locuri de muncă, multe activități economice unde separarea socială nu a fost posibilă, precum industria HORECA, unde și-a încetat activitatea și a dus inevitabil la închiderea activității și a creat situații de loc confortabile prin care au urmat concedieri în masă. Și exemplele pot continua, cu diverse alte activități unde lumea și-a pierdut la propriu jobul, din care probabil s-ar fi întreținut familii întregi.
Biserici fără credinciosi. În stare de urgenta, cu toții am sărbătorit, Sfintele Sărbători de Paște închiși în case, unii cu propriile familii, alții probabil și nu foarte puțini singuri, în arest la domiciliu.

S-au sistat pelerinajele de Sf. Paraschiva, Sf. Dumitru ocrotitorul Bucureștiului, Sf. Papacioc de la Techirghiol, Sf. Nectarie, Sf. Arsenie Boca- Sf Ardealului, la Biserica Micula etc. Sfintele sărbători de Crăciun s-au aflat tot sub stigmatul virusului și al izolării față de biserici, față de enoriasi și de slujitorii lui Dumnezeu, călugări și preoți.

Și nu, în ultimul rând, o viață, fără libertate. După ce România, alături de Republica Moldova, Armenia și Lituania a avut inabilitatea, ca prin guvernul ei să ceara CEDO suspendarea drepturilor fundamentale ale omului. Apoi țara a intrat în febra unor decizii, ilegale, desființate prin Avocatul Poporului de Curtea Constitutională a României (CCR) luate pentru lipsire de libertate. Ca o metaforă, aș spune că în acest an și jumătate, am fost nevoiți, mulți dintre noi, să facem arest la domiciliu fără faptă și mandat.

Cel mai nelalocul lui e că ne mai și amendează poliția și jandarmeria în mod ilegal , așa cum a stabilit CCR. Libertățile noastre fundamentale, au fost în marea lor majoritate, suspendate, sau chiar suprimate de multe ori prin luarea unor decizii, fără analiza de impact, fără discernământ luate pe picior, în pripă, cu decizii abuzive.

Concluzionând pe scurt, azi când scriu acest articol România reală este una în care medicii nu au pacienți, profesorii nu au elevi, bătrânii nu au acces la proprii copii și nepoti, oamenii sunt disperați, înfricoșați și fără job, bisericile sunt fără credincioși și cu toții ducem o viață de tot râsul, fără libertăți. Halal de noi românii! Încă o generație de sacrificiu!

În aceste condiții vitrege, eu continui să mă ambitionez și să-mi continui dialogul cu fiica mea, Rebecca, căruia până la episodul următor i-aș spune: Viața noastră, iubita tatii, este ca o oră de matematică, unde suntem puși câteodată, în mod fericit, să adunăm, altădată, suntem nevoiți să învățăm și scăderea, deși nu ne convine uneori, ne e bine și înmulțim lucrurile cum la fel, altădată, chiar dacă ne place sau nu, facem și împărțirea cu unii care nu ne plac. Există situații când dintr-o operațiune de tip matematic să mai și greșim. Și când am realizat că am greșit în viață ne-am dori și am vrea să o corectăm și să dorim să o luăm de la capăt, dar uneori, constatăm consternați că nu mai avem timpul necesar să îndreptăm o faptă care poate ne-a zdruncinat viața. (Va urma…)

Prof. Univ. Dr. Florentin SCALETCHI

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.