Viața și fericirea noastră (XXV)

Voi continua să-ți spun Rebecca, ce m-a învațat pe mine viața, lecții de învățat și de luat în calcul pentru propria ta viață. Eu, fata tatii, nu o dată, am trăit iluzii, de toate felurile, pentru care nu am plătit nimic, dar nici nu am primit nimic.

În schimb, atunci când am avut dezamăgiri, a trebuit să dau un preț, de multe ori mult mai mult mai scump decât ar fi făcut. Din experientele vieții, am tras concluzia, că noi oamenii îi cerem Bunului Dumnezeu, să ne ferească de răutate și invidie, care ne pot ataca, în orice moment, totuși îngăduie uneori să fii rănit, înjosit, batjocorit, umilit și distrus uneori. Așa mi s-a întâmplat mie, tatăl tău, care în loc să-mi fi reușit acțiunea de evadare în lumea liberă, din lagărul comunist, am ajuns să fiu condamnat la moarte de două ori pentru complot în vederea trădării, subminării și sabotării societății comuniste din R.S România în țara dictatorului Ceaușescu.

Ca mai târziu sî înțeleg că rănile pe care le-am acumulat în toată perioada celor 5 ani de închisoare politică, în regim de recuziune totală și exterminare fizică și psihică au fost, de fapt, găurii prin care a intrat lumina sfântă. Căci oamenii „ciuruiți” de dușmani și de toți cei care au gândit rău despre mine, ei sunt ocrotiți de Hristos și plini de cer.

Copilul tatii, toată viața ta să nu uiți că atunci când între tine și alți oameni  există o ruptură, o prăpastie, să înveți că nu este de loc eficient să ridici alte ziduri sau garduri mai multe, ci încearcă cu toată inspirația și puterea ta să construiești poduri de legătură.

Eu, tatăl tău, în viața asta am învățat că oricât de multă durere am primit de la semenii mei, ea nu trebuie transferată către cei care ți-au rămas fideli și alături. Durerea ta nu trebuie să devină o durere și pentru ei. Rebecca, să știi că așa cum cu o lumânare pot aprinde mii de lumânări așa uneori există câte un om providențial care poate schimba o generație și împrăștie lumina sfântă.

Viața m-a mai învățat ceva fata tatii, dacă alergi cu o căruță pe un drum de țară și lași toate căruțele să ți-o ia înainte, vei constata că nu vei mai putea înainta din cauza prafului strâns pe drum. Deci, ține ritmul cu viața și nu te lăsa pe tânjeală, lăsându-te descoperită pentru orice situație care îți apare în viață.

Să știi că de multe ori în viață, bunătatea, e tratată ca și când ar fi prostie și evident exploatată de oamenii parșivi, cu suflete mefistofelice. Să nu uiți că oricât de multe vârfuri ai cuceri în timpul vieții, nu trebuie să te oprești căci totdeauna urmează altul și mai înalt. Mai concret, ori de câte ori, reușești să depășesti o cumpănă în viață să fii pregătită că oricând poate apărea alta poate chiar mai grea. Pe mine, viața m-a învățat că Dumnezeu nu alege oameni desăvârșiți, ci îi desăvârșește pe cei aleși.Și nu în ultimul rând, am învățat că atât cât voi trai, tot mai am de învăța

t câte ceva. Ți-aș spune o poveste cu multă înțelepciune, întâmplată mai precis în anul 322 I.Hr. nimănui altul decât celebrul filozof al Greciei Antice, Aristotel. Aflat pe patul morții, ținea în mână o scripcă, un fel de vioară cu o coardă și încerca să învețe să cânte cu ea. La un moment dat, unul din cei apropiați lui, l-a întrebat: „Dar, de ce maestre, mai încerci să studiezi acum scripca??”, la care răspunsul lui a fost: „Dacă nu acum, când!!!”, tot așa e și în viața noastră. Avem permanent de învățat câte ceva până vom plece la cele veșnice. (Va urma)

Prof. Univ. Dr. Florentin SCALEȚCHI

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.