Vigilenţi în lupta cu corupţia: Serbările de 8 martie, interzise în grădiniţele din judeţul Vaslui
Serbările de 8 martie vor fi interzise în grădiniţele din judeţul Vaslui. Inspectorii şcolari spun că au vrut să înlăture o împrejurare în care s-ar fi putut face cadouri educatoarelor, după ce au avut indicii că părinţii strâng bani.
Decizia Inspectoratului Şcolar Vaslui a luat prin surprindere atât cadrele didactice, cât şi părinţii, care, unii dintre ei, vedeau în aceste serbări de 8 martie o tradiţie a sistemului de învăţământ. Ei bine, conducerea Inspectoratului, reprezentată de profesoara Gabriela Plăcintă, susţine că a luat această decizie în urma propunerii inspectorului de la învătământul preşcolar, care ar fi primit semnale că se intenţionează strângerea de bani şi oferirea de cadouri educatoarelor.
Iniţiativa a stârnit controverse atât în rândul părinţilor, cât şi în rândul cadrelor didactice, care susţin că ar fi trebuit să se interzică ferm doar oferirea şi primirea de daruri, nicidecum serbările în sine.
În luna ianuarie a acestui an, la nivelul şcolilor şi liceelor vasluiene, s-a realizat un control inopinat, prin care să se verifice dacă se strâng bani la fondul clasei. Până acum însă nu au fost publicate rezultatele verificărilor pe acesaţa temă. În judeţul Vaslui funcţionează 344 de grădiniţe, în care învaţă aproape 14.000 de preşcolari.
Ministerul Educaţiei a început, în această iarnă, controale în mai multe şcoli şi licee pentru a descoperi nereguli legate de colectele de bani, după scandalul din decembrie de la o şcoală din Bucureşti. Atunci o învăţătoare a fost filmată în timp ce le reproşa în termeni duri părinţilor că au strâns prea puţini bani pentru cadourile oferite personalului şcolii.
Sursa: RADOR