Viviane Reding: România și Ungaria nu respectă statul de drept
Comisarul european pe Justiție, Viviane Reding, a declarat într-un inteviu acordat publicației Die Zeit că România și Ungaria sunt printre țările în care statul de drept nu este respectat sau este chiar pus sub semnul întrebării.
„În momentul de față, dacă o țară încalcă regulile statului de drept avem doar o singură posibilitate de a o sancționa, opțiunea nucleară. Putem priva statul respectiv de dreptul său de vot. Avem nevoie de alte mijloace, mai sofisticate. pentru că există deja un număr de state membre în care statul de drept este amenințat sau chiar pus sub semnul întrebării”, susţine Reding.
Întrebată dacă printre statele la care face refeirre sunt România și Ungaria, Reding a răspuns: „Da, dar nu numai. În multe state membre ar fi bine să ne uităm mai îndeaproape la felul în care funcționează statul de drept”.
********************
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, referitor la afirmaţiile Vivianei Reding pe subiectul protejării statului de drept la nivelul UE, că România se va pregăti pentru un raport MCV „din nou negativ”.
„Ce s-a întâmplat în vara trecută ştim cu toţii şi doamna Reding şi celelalte oficialităţi de la Bruxelles au analizat cu multă atenţie declaraţiile din ultima perioadă ale premierului când din nou au început atacurile la instituţiile fundamentale ale statului, la Curtea de Conturi vă reamintesc poziţia domnului premier în momentul în care Curtea de Conturi s-a pronunţat împotriva Codului insolvenţei. Lucrurile astea nu fac decât foarte mult rău României şi e clar că ne vom pregăti de un raport MCV din nou negativ şi din nou vom discuta despre intrarea în Schengen la calendele greceşti” , a declarat Vasile Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.
*************
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat luni că Viviane Reding, comisarul european pentru Justiție, nu a făcut comentarii negative la adresa României, ci că ar fi vorba despre o traducere eronată.
„Doamna Reding a avut un interviu pe altă temă, o altă abordare strictă în funcția pe care a avut-o de comisar după atâția ani de zile. A făcut o treabă bună, eu am o relație foarte bună cu ea, nu a spus nimic de România și nici nu a făcut comentarii negative la adresa României. E o traducere eronată (…) pe care ați preluat-o toți. Eu știu despre ce este vorba și știu cum este interviul făcut de domnia sa într-un ziar german și vă rog să traduceți așa cum trebuie contextul. E o discuție pe care domnia sa a avut-o cu privire la instrumentele pe care Comisia Europeană le are și cu privire la acea opțiune nucleară în cazul în care în anumite state există derapaje de la statul de drept. (…) În momentul în care discutăm despre viitorul ciclu financiar 2014 — 2020 și încercăm să negociem cu toate instituțiile noastre o nouă funcție de comisar european puternică pentru România vă rog să fim foarte atenți de acum înainte și la nivelul comisarilor europeni care sunt oameni politici vor apărea abordări aparținând grupurilor din care fac parte, fie cel social—democrat, fie cel popular, așa cum este opinia doamnei Reding”, a spus Zgonea, la Palatul Parlamentului.