Voluntarii LSRS de pretutindeni au întâmpinat primăvara cu mărţişoare şi evenimente deosebite

Voluntarii Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) au sărbătorit şi în acest an sosirea primăverii în mod tradiţional românesc. Filialele LSRS din Canada, Danemarca, Germania, Italia, Olanda şi Turcia au organizat diferite evenimente de Mărţişor.

Ce au făcut voluntarii din Canada?

La Toronto, colegii noştri voluntari din LSRS Canada au sărbătorit Mărţişorul şi venirea primăverii în cadrul unei seri speciale cu filme româneşti şi un recital de nai. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Lectoratului de limba română de la York University şi susţinerea celor de la Center of Multidisciplinary Studies.

Dublă sărbătoare în Danemarca cu voluntarii LSRS

            LSRS Danemarca a sărbătorit venirea primăverii în două oraşe: Aarhus şi Kolding. Astfel, pe 28 februarie, voluntarii din Kolding au oferit mărţişoare confecţionate manual acasă, fiind oferite atât studenţilor români, cât şi celor internaţionali de la International Business Academy, Kolding. În cadrul întlnirii prilejuite de venirea primăverii, prietenii internaţionali au aflat câte ceva şi despre istoria acestei frumoase tradiţii româneşti. Alături de studenţi, şi profesorii au primit câte un mărţisor şi o scrisoare despre această tradiție.

            În oraşul Aarhus, echipa LSRS Danemarca a oferit mărţisoare, câteva gustări şi ceai atât studenţilor români de la Aarhus University, Business and Social Sciences, cât şi celor de la Aarhus Business Academy şi Lær Dansk Sprogskole Aarhus. Toţi cei care au primit mărţişoare de la voluntarii LSRS s-au arătat a fi încântaţi şi, mai mult decât atât, le-au purtat cu mândrie, pentru a avea noroc tot anul.

Filme româneşti, în prima zi de primăvară germană

 Colegii din LSRS Germania au participat duminica, 3 martie, la un eveniment special organizat de Martisor. Redacția emisiunii ”Zig Zag de România” (Freies Radio Stuttgart) și Asociația Cetățenilor Originari din România au dorit să revigoreze prin acest eveniment interesul diasporei, dar și pe cel al comunității germane, pentru cinematografia românească. Evenimentul a fost găzduit de Bistro Einstein, o locație foarte specială din centrul Stuttgartului, cu participarea a nu mai puţin de 60 de persoane, doamnele fiind întâmpinate cu mărțișoare lucrate manual, de acasă, din România. În cadrul acestei prime întâlniri au fost vizionate scurt metrajul ”După gâște” și lung metrajul ”Casanova – identitate feminină”.

Pe lângă filme şi mărţişoare, invitaţii au avut parte şi de specialități culinare românești. Moderatoarea acestui eveniment a fost Daiana Matieș, realizatoarea emisiunii radio săptămânale ”Zig Zag de România”, de la Freies Radio Stuttgart.

 

Două zile de expo-mărţişoare, în Italia

Voluntarii LSRS Italia, împreună cu Asociaţia Bucovina, au organizat pe 2 şi 3 martie o frumoasă expoziţie de mărţişoare româneşti. Evenimentul s-a desfăşurat în Parco del Valentino din Torino, având succes neașteptat. Cei peste 400 de vizitatori ai expoziţiei au plecat acasă cu peste 400 de mărțișoare confecţionate de către membrii asociațiilor, dar şi cu aproximativ 500 de pliante bilingve, care i-au informat pe vizitatori despre povestea mărţişorului şi tradițiile din România. Evenimentul s-a bucurat de apreciere mai ales in randul italienilor care au ascultat poveştile româneşti despre Mărţişor cu multă curiozitate , ca mai apoi să își prindă în piept câte un mărțișor. Cei mai mici au avut parte și ei de surprize: la atelierul dedicat lor au participat copii români născuți în Italia care auziseră de mărțișor numai din poveştile părinților, însă nu au văzut vreunul până acum. Micuţii şi-au împărtășit entuziasmul şi cu ceilalți copii participanţi la activități.

Mărţişoare şi felicitări, în Olanda

Studenții din LSRS Olanda au sărbătorit la Haga și Leeuwarden venirea primăverii oferind mărțișoare însoțite de felicitarea LSRS Olanda, în care se explică semnificația acestei minunate sărbători. De asemenea, colegii noştri au împărţit şi ghiocei şi trandafiri doamnelor şi domnișoarelor cu ocazia zilelor de 1 și 8 Martie.

LSRS Turcia, cină şi mărţişoare în prima zi de primăvară

Colegii din LSRS Turcia au organizat o serie întreagă de manifestări dedicate sosirii primăverii. Astfel, pe 27 februarie LSRS-Filiala Turcia a organizat un workshop de mărţişoare cu şi pentru studenţii din Istanbul, confecţionând împreună simbolurile româneşti care vestesc primăvara. Tinerii s-au arătat bucuroşi şi interesaţi de tradiţiile noastre. Pe lângă workshop-ul reuşit, LSRS Turcia a participat la evenimentul „Mărţişor – Târgul de Primăvară”  organizat de către Institutul Cultural Roman (ICR) Istanbul și Consulatul Moldovei la Istanbul, pe data de 1 martie. Cu ocazia acestui eveniment, invitaţii au putut degusta tradiţionalii mucenici moldoveneşti, fiind încântaţi de sceneta prezentată de copiii din comunitate, dar și de tradiționalele mărțișoare.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.