Vom avea Piața NATO

 

Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale, a anunţat, ieri, de Ziua NATO, că a demarat procedurile pentru a transforma Piaţa Arsenalului din Capitală într-un spaţiu public dedicat Alianţei Nord-Atlantice. Acesta se  va numi, evident, Piaţa NATO. „La 15 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, cred că este momentul şi o modalitate de a marca acest reper istoric printr-un demers care să rămână la rândul lui în istorie. Am decis, împreună cu doamna prim-ministru, să demarăm demersurile pentru amenajarea unui spaţiu public deschis tuturor, care să fie dedicat Alianţei Nord-Atlantice, în rândurile căreia am intrat la 29 aprilie 2004. Cel mai potrivit spaţiu pentru această destinaţie l-am identificat nu departe de aici. Astăzi se numeşte Piaţa Arsenalului, pe care o dorim transformată în Piaţa NATO. Piaţa Arsenalului aminteşte de începuturile industriei de apărare din România, pentru că aici a funcţionat prima fabrică modernă de armament. Vom face toate diligenţele către autorităţile competente pentru ca această propunere pe care o lansez astăzi să se materializeze până la finalul acestui an”, a declarat Gabriel Leş. Tot ieri, a fost organizată și „Ziua Porţilor Deschise” la Ministerrul Apărării, cu expoziţii de tehnică militară şi expoziţii tematice.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.