Vosganian: Oltchim ar fi trebuit să intre în insolvenţă în 2009

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea ar fi trebuit să intre în insolvenţă din al doilea semestru al anului 2009, a declarat marţi, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la o conferinţă de specialitate.

„Din a doua jumătate a anului 2007 au început problemele la Oltchim chiar dacă la sfârşitul anului 2008 veniturile companiei erau de aproape 2 miliarde lei. Din a doua jumătate a anului 2009 problemele s-au agravat astfel încât la sfârşitul anului sau cel mai târziu la începutul lui 2010 ar fi trebuit cerută insolvenţa la Oltchim. De altfel, am găsit o notă a conducerii Oltchim prin care ei solicitau Guvernului, de la sfârşitul lui 2009, intrarea în insolvenţă. (…) Oltchim este cutia neagră a tranziţiei. Dacă dorim să explicăm într-o zi de ce managementul privat este mai bun decât cel de stat atunci Oltchim este cel mai bun studiu de caz. Când vorbesc de insolvenţă vorbesc de cea urmată de restructurare şi revitalizare”, a declarat Varujan Vosganian.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.