Website-ul Marii Uniri pentru publicul internațional se lansează la Londra

În cadrul programului de celebrare internațională a Anului Centenarului, Institutul Cultural Român și Ambasada României în Regatul Unit lansează la Londra, pe 14 martie 2018, în prezența doamnei Liliana Țuroiu, președinte ICR, un elaborat website în limba engleză, care spune extraordinara poveste a Marii Uniri pentru publicul anglofon de pretutindeni.

Inițiat și creat de echipa ICR Londra în colaborare cu mai mulți parteneri, site-ul poartă titlul The Making of United Romania și are motto-ul The greatest Romanian story ever told / Cea mai frumoasă poveste românească spusă vreodată.

 Portalul este structurat în nouă secţiuni:

  • Românii și Marele Război
  • 1918: Annus Mirabilis
  • O pace câștigată
  • România Mare, unită și democratică
  • Argumentele Marii Uniri
  • Personalitățile Marii Uniri
  • Femeile care au făcut istorie
  • Sprijin internațional pentru România unită
  • Centenarul în rețeaua ICR
Informația de primă mână, autentificată de solide referințe istorice, este prezentată într-un mod atractiv și mai ales accesibil pentru persoane care nu sunt familiarizate cu istoria și personalitățile României. 
La evenimentul de pe 14 martie vor lua cuvântul doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR, domnul Dan Mihalache, ambasadorul României la Londraprecum și domnul John Kampfner, președintele Creative Industries Federation, cu care ICR Londra va colabora pentru promovarea website-ului.

Portalul va fi prezentat de către Dorian Branea, directorul ICR Londra și coordonatorul proiectului, împreună cu dr Florin Nicolae Ardelean și dr Ioana Bonda de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, istoricii implicați în scrierea conținutului, Magda Stroe, manager de proiect, și Andreea Scridon, traducătoarea textelor.
Website-ul a beneficiat de doi prestigioși consultanți științifici: profesorul Ioan-Aurel Pop (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Academia Română) și profesorul Dennis Deletant (University College London, Georgetown University).
Evenimentul va cuprinde, de asemenea, și o expoziție de grafică a artistului Cristian Luchian, web designer-ul și dezvoltatorul site-ului, intitulată Drumul spre Marea Unire.  

Website-ul va fi disponibil la adresa www.romaniancentenary.org începând cu data de 14 martie.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.