YAMATO – The Drummers of Japan în concert la Opera Națională Română Cluj-Napoca și Circul Metropolitan București

Vineri, 9 noiembrie, la ora 19:30 , la Opera Națională Română Cluj-Napoca și duminică, 11 noiembrie, la ora 19:30, la Circul Metropolitan București,  vă invităm la întâlnirea cu emisarii culturii și spiritualității nipone.

Japonia, pentru mulți europeni, rămâne – în veacul comunicațiilor fără frontiere – încă un mister. Concertul companiei YAMATO este o ”secțiune longitudinală” în esența acestei ”planete”: Japonia. Taiko-urile, tobele japoneze, au fascinat o lume. Energia degajată  de prestația artiștilor, ritmicitatea fără egal precum și sincronizarea divină reprezintă motivele care fac această minune artistică de neratat.

E greu de imaginat un alt recital în care forța samurailor și gingășia gheișelor se contopesc într-un show atât de… japonez și atât de… european. Costumele semnate de YAMAMOTO, noblețea cu care sunt purtate de artiști, spectacolul de lumini în sine  fac ca participarea la acest superb eveniment să devină un cadou primit din Țara Soarelui Răsare, o incursiune fără egal într-o altă lume.

 

 

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi procurate la prețuri variabile, în funcție de categoria de loc din rețelele Entertix.ro sau Myticket.ro și din librăriile Cărturești și hipermarketurile Carrefour.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.