Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Zece investitori povestesc experiența lor pe piața de capital în cartea „Prima mea investiție” lansată de BVB

Publicat: vineri, 18 august 2017

Bursa de Valori București (BVB), cea mai importantă instituție a pieței de capital locale, a lansat cartea „Prima mea investiție”, un demers fără precedent realizat de o bursă europeană cu scopul de a contribui la conștientizarea importanței și impactului pe care educația financiară o poate avea asupra viitorului financiar a milioane de români. Cartea cuprinde zece povești despre bursă ale unor investitori din piața de capital locală.

„O carte ca un film. Știu că vă așteptați să fie „Lupul de pe Wall Street”. Știu că ați vrea să fie iahturi, super mașini sau cele mai tari petreceri. Dar nu e deloc așa. E povestea unor oameni obișnuiți care la un moment dat au hotărât să schimbe ceva în viața lor. Nu sunt milionari. Sunt oameni care și-au strâns economiile și le-au dus la Bursă. Au câștigat sau au pierdut. Au fost sus sau jos. Au avut răbdare sau s-au grăbit. Dar cel mai mult au citit, au căutat, au învățat. Și au aflat că viața și banii îți pot da mult mai mult dacă încerci și ești îndrăzneț,” a spus jurnalistul Cătălin Striblea despre cartea lansată de BVB.

„Prima mea investiție” spune povestea unor investitori care și-au descoperit pasiunea pentru bursă devreme, încă din liceu, sau mai târziu, după împlinirea vârstei de 50 de ani. Sunt persoane cu vieți diferite, cu experiențe diverse, răspândiți în toată România sau peste mări și țări.

„Poate că mult timp ne-au lipsit exemplele, însă acum le avem și le vedem mai pregnant decât oricând. Avem exemple de listări de acțiuni, de emisiuni de obligațiuni, de experiențe ale investitorilor. Tot ce trebuie să facem de-acum încolo e să urmăm aceste exemple. Înainte de a fi despre bani sau timp, a fi investitor e o stare de spirit,” a spus Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori București, la evenimentul de lansare al publicației.

Fiecare dintre cele zece povești reprezintă un barometru al stării de spirit pe care bursa ți-o poate da. „Cei zece sunt un exemplu pentru milioane de români care au acțiuni și care pot deveni oricând investitori activi dacă au voință. Studiile arată că românii cer sfaturi de investiții persoanelor care nu cunosc domeniul așa că le recomand să citească oricare din cele zece povestiri pentru că sunt convins că vor înțelege mai bine ce înseamnă să devii investitor,” a spus Lucian Anghel, președintele BVB.

Cei zece investitori incluși în carte sunt: Alexandru Gadea, 36 de ani, prima investiție în 2013; Iulian Ciobescu, 28 de ani, prima investiție în 2017; Andrei Badiu, 37 de ani, prima investiție 1997; Csongor Zsombori, 38 de ani, prima investiție în 2004; Carmen Bobu, 42 de ani, prima investiție în 2002; Emilian Rada, 64 de ani, prima investiție în 1997; Doru Hadimbu, 55 de ani, prima investiție în 1997; Gabriel Dima, 53 de ani, prima investiție în 2016; Ionel Popescu, 37 de ani, prima investiție în 2016; Mircea Rujinschi-Secară, 34 de ani, prima investiție în 2013.

„Prima mea investiție” este un proiect demarat cu ocazia Zilei Naționale a Investițiilor, un demers al Bursei de Valori București și al partenerilor săi de a institui o astfel de zi în data de 15 mai în fiecare an. Lansarea cărții în librăriile din București și din țară reprezintă o continuare firească a acestui demers. BVB a stabilit parteneriate pentru distribuția cărții „Prima mea investiție” cu librăriile Cărturești, Diverta, eMAG și în rețeaua Inmedio împreună cu revista NewMoney.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=84331

Publicat de la data aug. 18 2017. Categorii ECONOMIC, FINANȚE - BĂNCI.

comentarii pentru “Zece investitori povestesc experiența lor pe piața de capital în cartea „Prima mea investiție” lansată de BVB”

  1. A fost o lectura extrem de interesanta si captivanta. Recomand

  2. A fost o lectura extrem de interesanta si captivanta. Recomand

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 august 2019, 4:56
 

N
Senin
15°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 15°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 76%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:22
Apus: 20:17
Prognoza 19 august 2019
Zi
 

NE
Predominant însorit
32°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

ENE
Parţial înnourat
16°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 224.701 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team