Ziua Franţei sărbătorită cu buget de criză

Sărbătoare pe străzile Parisului, cu ocazia Zilei Franţei. Astăzi de împlinesc 223 de ani de la întemeierea statului francez modern, în urma revoluţiei care a înlăturat de la putere dinastia monarhiei de Bourbon,relateaza realitatea.net. Conform sursei citate evenimentul este marcat în fiecare an printr-o paradă militară de-a lungul celebrului Champs Elysees, precum şi un foc de artificii deasupra capitalei. Nu vor lipsi concertele şi petrecerile în aer liber, la care sunt aşteptaţi sute de mii de oameni din întreaga ţară. Cu toate acestea, presa scrie că evenimentul va fi afectat de criza economică de pe continent. Organizatorii paradei militare au încercat să micşoreze costurile întregii manifestări cu aproape un sfert faţă de anii precedenţi. În 2012, organizarea paradei a costat nici mai mult, nici mai puţin de patru milioane de euro. Ziua Franţei (14 iulie) va fi marcată duminică, în Bucureşti, printr-o expoziţie de maşini de epocă şi una de fotografii, “tabloul parizian” fiind completat cu piese vestimentare rafinate şi delicatese franţuzeşti. Spectacolul-colaj de şansonete “Paris, Mon Amour”, al Teatrului Naţional de Operetă din Bucureşti, va fi prezentat duminică, în Parcul Titan, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. Programul include un show muzical în aer liber, “Paris, ieri şi azi, concertul de dragoste şi cavalerism”, susţinut de formaţia Truverii, un spectacol de operă pentru copii, “Monsieur Choufleuri” (Opera Comică pentru copii), şi proiecţia de film “Paris, je t’aime”, prezentată de Irina Margareta Nistor. Conceptul şi regia evenimentului sunt semnate de Alice Barb, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.Spectacolul Teatrului Naţional de Operetă închide programul artistic al zilei şi aduce în faţa publicului cele mai cunoscute şansonete franţuzeşti ale lui Edith Piaf (“Je ne regrette rien”, “La vie en rose”), Jacques Brel (“Ne me quitte pas”) şi Joe Dassin (“Salut”), interpretate de soliştii Operetei, cu acompaniamentul orchestrei şi al ansamblului de balet.Spectacolul “Paris, mon amour” este una dintre cele mai de succes producţii ale instituţiei, jucată până acum în peste 10 oraşe din ţară, în faţa a mii de spectatori.Academicianul Marius Sala va primi Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, de Ziua Naţională a Franţei (14 iulie), sărbătorită sâmbătă şi la Ambasada Franţei din Bucureşti, informează un comunicat al instituţiei. Distincţia îi va fi acordată lui Marius Sala de ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin.În octombrie 2011, Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române şi directorul Institutului de Lingvistică “Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, a fost distins cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer de statul francez. La sfârşitul lunii mai, el a primit şi Steaua României în grad de Ofiţer, din partea Preşedinţiei.Marius Sala, născut pe 8 septembrie 1932, la Vaşcău, în judeţul Bihor, este lingvist, membru al Academiei Române, din 2001, şi vicepreşedinte al acestei instituţii, din 2005.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.