Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Zona istorica Calea Mosilor – risc de colaps | #catalogbucuresti

Asociația ARCEN publică primele informații despre situația întregului țesut construit din Zona Protejată Calea Moșilor din București. Informațiile rezultă în urma campaniei de inventariere demarate în martie 2017 prin proiectul Catalog București – primul inventar complet al celor 98 de zone istorice ale Capitalei.

Atenționăm asupra faptului că starea peisajului cultural și a țesutului construit în zona istorică Calea Moșilor din Capitală este extrem de gravă și de multe ori în afara legalității, deși se bucură de grad de protecție maxim, conform Regulamentului de Zonă Protejată aprobat prin HCGMB nr. 279/2000. Cele mai des întâlnite probleme ale zonei istorice inventariate sunt: lipsa de întreținere a imobilelor, mutilările ilegale, utilizările agresive ale monumentelor istorice, demolările arbitrare, imobilele recente care agresează țesutul istoric și zeci de imobile cu risc seismic.

În zona istorică Calea Moșilor (care cuprinde Calea Moșilor desfășurată pe segmentul dintre Bd. I.C. Brătianu și Bd. Carol I, str. Stelea Spătarul, str. Cavafii Vechi, str. Biserica Răsvan și Intr. Pictor N.Vermont) au fost inventariate 113 parcele: 98 imobile (dintre care 32 sunt clasate ca monumente istorice), iar 15 sunt parcele neconstruite rezultate în urma demolărilor arbitrare.

După 1990, în Zona Protejată Calea Moșilor au fost construite 15 imobile (8 între 1990-2000, 7 după anul 2000). Conform Regulamentului Zonei „sunt permise intervenții și construcții noi care potențează valorile existente”, dar majoritatea nu respectă regimul de înălțime, normele de aliniere și nici normele privind materialele exterioare de fațadă impuse prin Regulament, mutilându-se peisajul cultural și caracterul identitar și arhitectural al zonei.

Un semnal de alarmă este legat de numărul parcelelor neconstruite aflate într-o stare insalubră (11 terenuri virane și 4 parcări), pe locul cărora există posibilitatea dezvoltării unor proiecte care pot modifica ireversibil caracteristicile arterei istorice Calea Moșilor și ale împrejurimilor.

Din punct de vedere al riscului seismic: din totalul de 84 imobile construite la finalul secolului XIX – prima jumătate a secolului XX doar 46 sunt expertizate tehnic (conform listei imobilelor expertizate tehnic – disponibilă pe site-ul PMB), iar 36 dintre ele sunt vulnerabile în cazul unui cutremur puternic.

91 de imobile (92,86%) au una sau mai multe intervenții ilegale pe fațadă (branșamente de gaze/telecomunicații/electricitate, tâmplărie PVC, aparate de aer condiționat, împrejmuiri necorespunzătoare, culori stridente pentru tencuieli, goluri zidite spre stradă și polistirenizare), care mutilează țesutul construit din zona protejată Calea Moșilor.

În ceea ce privește monumentele istorice din Zona Construită Protejată Calea Moșilor există 32 de imobile clasate, dintre care:
– intervenții ilegale pe fațadă (28 de imobile, adică 87,5%)
– risc seismic (13 imobile sunt vulnerabile în cazul unui cutremur puternic – 40,63%, 13 nu au expertiză tehnică – 40,63%, doar 6 au fost expertizate și nu prezintă risc – 18,74%)
– risc de prăbușire a unor elemente de pe fațadă care reprezintă un pericol pentru locuitori (12 imobile – 37,50%).

  
  
Fotografii: ©Alberto Groșescu

Dacă situația actuală a zonei istorice Calea Moșilor se va menține și în următorii 10 ani, întregul țesut istoric și peisaj cultural vor dispărea. Atragem atenția asupra faptului că patrimoniul construit este o resursă neregenerabilă, distrugerile sunt ireversibile, iar mutilarea peisajului cultural, identității și memoriei, reprezintă pierderi care nu pot fi calculate, cu efecte negative profunde asupra calității vieții în oraș și asupra generațiilor viitoare de bucureșteni.

Până în acest moment, Asociația ARCEN a inventariat 14 zone protejate din București cu ajutorul a peste 120 de voluntari și 20 de arhitecți și urbaniști. Până în martie 2018 vor fi făcute publice datele statistice pentru toate zonele inventariate, va fi lansată prima versiune a platformei online a Catalogului București, iar datele colectate vor fi supuse analizei experților Institutului Național al Patrimoniului și ai Ordinului Arhitecților din România București.

Pentru a putea finaliza toate cele 98 de zone construite protejate, ARCEN are nevoie de sprijin financiar. Costurile proiectului se îndreaptă spre realizarea platformei online, plata experților, susținerea arhitecților și urbaniștilor implicați în proiect. Proiectul poate fi susținut aici www.catalogbucuresti.info Orice donație contează!

Începând cu luna februarie 2018, Asociația ARCEN va demara campania de colectare a datelor din zonele protejate care marchează axa Est-Vest a orașului – bulevardele Kogălniceanu, Elisabeta, Carol I, Ferdinand și Pache Protopopescu.

Statisticile se bazează pe sutele de datele colectate de ARCEN în mai 2017, corelate cu o serie de liste publice: lista monumentelor istorice (2015), lista imobilelor expertizate tehnic (2017) și regulamentul zonei construite protejate Calea Moșilor.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=88616

Publicat de la data Dec 8 2017. Categorii BUCURESTI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 mai 2018, 18:22
 

ENE
Soare
28°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 27°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 26%
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 5:40
Apus: 20:46
Prognoza 25 mai 2018
Zi
 

ENE
Parţial însorit cu furtună
30°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

NNE
Parţial înnourat cu furtună
18°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 24-05-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:45 si 09:30 In zona : Județul Harghita: Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Sărmaș, Lăzarea, Gălăuțaș, Subcetate, Voșlăbeni; Se vor semnala : Ceață care determină scăderea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m

Loto

Horoscop

  • 98.772 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team