Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

10.000 euro pe lună pentru a bloca mobilele deținuților

Publicat: joi, 15 august 2013

Între 5.000 și 10.000 euro pe lună, atât vrea să dea Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) pentru un sistem care blochează telefoanele mobile folosite de deținuți.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) va suporta o sumă de 10 milioane lei pe an din bugetul propriu pentru perioada 2013-2017, potrivit proiectului de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiției.

Proiectul prevede ca suma aferentă anului 2013 să fie transferată ANP, integral, în termen de 30 de zile de la data aprobării cheltuielii, prin bugetul de venituri şi cheltuieli, conform legii, iar pentru perioada 2014-2017 acestea se acordă ANP, trimestrial, în cote egale.

„Din analiza proiectelor tehnice furnizate de 11 operatori economici care au răspuns solicitării a reieşit că soluţia cea mai viabilă, economică şi acoperitoare din punct de vedere al numărului de unităţi care va beneficia de măsurile preconizate este cea propusă de prezentul act normativ. Se estimează că pentru o unitate mare de detenţie (peste 1.500 de detinuţi), costul achiziţionării serviciului va fi de aproximativ 10.000 euro/lună, iar pentru una de dimensiuni reduse (500 – 750 de deţinuti) de 5.000 euro/luna, în final reuşindu-se punerea în funcţiune a acestor sisteme în aproximativ 20 -25 de penitenciare”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Aceste sisteme vor fi folosite în secţiile de deţinere din închisori şi locurile delimitate din interiorul sectorului de deţinere al unui penitenciar la care au acces persoanele private de libertate.

„Blocarea şi întreruperea radiocomunicaţiilor se realizează numai în scopul prevenirii utilizării neautorizate, de către persoanele private de libertate, în interiorul penitenciarului, a dispozitivelor care sunt capabile să transmită sau să primească imagini, sunete şi informaţii, inclusiv telefoanele mobile”, se arată în proiect.

„Soluţia tehnică identificată pentru crearea perturbaţiilor electromagnetice este integrată într-un sistem a cărui funcţionare poate fi monitorizată de la distanţă. Sistemul este compus dintr-o combinaţie specifică mai multor tipuri de aparate şi, după caz, a altor dispozitive care sunt asamblate, instalate şi destinate utilizării permanente pentru blocarea şi întreruperea radiocomunicaţiilor în perimetrele unităţilor din subordinea ANP”, prevede acesta.

Sistemul funcţionează strict în benzi de frecvenţă radio stabilite de ANCOM pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, blochează şi întrerupe comunicaţiile dintre deţinuţi şi terţe persoane efectuate în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, funcţionează la cea mai mică putere din punct de vedere tehnic şi este instalat în locuri inaccesibile deţinuţilor.

Potrivit proiectului, „în situaţia în care aparatele destinate blocării ori întreruperii radiocomunicaţiilor în unităţile subordonate ANP sunt ori devin ineficiente ca urmare a propagării semnalului radio transmis prin reţelele de comunicaţii electronice, ANCOM poate stabili, în cazuri specifice, modificarea unor condiţii tehnice şi operaţionale a frecvenţelor radio alocate titularilor drepturilor de utilizare”.

Proiectul a fost propus după ce, în luna iulie, au fost făcute mai multe percheziții în cinci penitenciare. Aici existau suspecți de înșelăciuni prin metoda ”Accidentul”, care ar fi introdus în penitenciar, în mod ilegal, telefoane mobile.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=12168

Publicat de la data aug. 15 2013. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

25 iunie 2019, 22:00
 

N
Predominant înnourat
21°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 88%
Vânt: 14 km/h N
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:32
Apus: 21:04
Prognoza 26 iunie 2019
Zi
 

NE
Parţial însorit
31°C
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

N
Senin
18°C
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Avertizare meteorologica
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 25-06-2019 Ora : 10 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor Mesaj :   INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 25 iunie, ora 11 – 27 iunie, ora 20Fenomene vizate: disconfort termic accentuat          Vremea va fi călduroasă, […]

Loto

Horoscop

  • 216.755 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team