Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

103 ani de la primul zbor cu un avion de concepție proprie realizat de Aurel Vlaicu

Istoria aviaţiei militare românești începe cu Aurel Vlaicu și împlinește luni 103 de ani de când, la 17 iunie 1910, pe câmpul de la Cotroceni, Vlaicu se desprindea de sol și zbura aproximativ 50 de metri cu avionul de concepţie proprie ,,Vlaicu Nr.1 – model 1910’’, aparţinând Armatei Române. Potrivit siteului aripiromanesti.ro, era primul zbor al unui avion construit de un român în România. Zborul fusese programat pentru ziua de 16 iunie 1910, când însă, aparatul a rulat fără să se desprindă de la sol. A doua zi a reluat încercările. După ce a mai rulat de două ori, la a treia încercare, în urma unei comenzi inspirate, avionul s-a ridicat la câţiva metri deasupra câmpului. A fost o mare uşurare, aşa cum va menţiona mai târziu însuși Aurel Vlaicu; ,,Bucuria cea mai mare însă, am simţit-o când am zburat prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai mult de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi, ca înălţimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care-mi consacra maşina. Zburasem, şi asta era principalul. Mă menţinusem în aer, făcusem evoluţii neşovăitoare… Iar eu, după ce am coborât, eram ca şi beat de bucuria fără margini a izbândei. Începusem să mă dau peste cap pe câmp, de fericire. Cei din jurul meu ziceau că am înnebunit. Şi eram, într-adevăr, nebun de entuziasm şi de mulţumire”. Două zile mai târziu, în prezenţa principelui Carol şi a principesei Elisabeta, a avut loc o nouă demonstraţie, încheiată neplăcut pentru constructorul-pilot. Din neatenţie, pilotul s-a desprins de sol într-un mod abrupt, apoi, luat prin surprindere, a tăiat contactul motorului. Avionul a atins cu aripa dreaptă solul şi a fost uşor deteriorat. Au urmat câteva săptămâni în care Aurel Vlaicu şi-a perfecţionat tehnica de pilotaj şi şi-a îmbunătăţit performanţele. Nu mai rămânea decât omologarea şi recepţia aparatului de către Ministerul de Război, care aveau să se petreacă în august 1910. Cu aparatul Vlaicu I, inginerul și pilotul a participat la manevrele militare din toamna aceluiasi an, când reușește să ducă un mesaj cifrat de la Slatina la Piatra Olt, situând România pe locul al doilea in lume, după Franța, în utilizarea aeronavelor cu destinatie militara. Revista „Magazin” relatează că în 1911 Aurel Vlaicu construiește avionul Vlaicu II, cu care efectuează turnee în mai multe orase din țară. La mitingul aviatic de la Aspern (23-29 iunie 1912) de lângă Viena, care a reunit 42 de piloți din 7 țări ale lumii, a obținut cinci premii, în valoare totala de 7500 coroane austro-ungare. La 13 septembrie 1913, decolează din București, la bordul aparatului Vlaicu II cu intenția de a trece Carpații, pentru a participa la serbările ASTREI de la Orăștie. Vlaicu aterizează la Ploiești, pentru a alimenta cu combustibil, după care își ia din nou zborul, dar se prăbușește, din motive încă neelucidate, lângă Bănești – cea mai vehiculată ipoteză fiind legată de posibilitatea ca aviatorul să fi suferit un infarct. Nu doar numele lui Aurel Vlaicu a rămas în istoria aviației românești, ci și cel al surorii acestuia, Valeria, care a fost cea mai mică ființă de sex feminin care a executat un zbor planat. Cu planorul realizat de Aurel Vlaicu înainte de construirea avionului, pe izlazul comunei natale Binținți, sora lui Vlaicu a zburat în primăvara anului 1909.
A. Gudu, A.M.PRESS

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=7887

Publicat de la data Iun 17 2013. Categorii LIFE & STYLE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 mai 2018, 18:14
 

ENE
Soare
28°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 27°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 26%
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 5:40
Apus: 20:46
Prognoza 25 mai 2018
Zi
 

ENE
Parţial însorit cu furtună
30°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

NNE
Parţial înnourat cu furtună
18°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 24-05-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:45 si 09:30 In zona : Județul Harghita: Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Sărmaș, Lăzarea, Gălăuțaș, Subcetate, Voșlăbeni; Se vor semnala : Ceață care determină scăderea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m

Loto

Horoscop

  • 98.772 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team