Adrian Streinu-Cercel, despre importanţa vaccinărilor şi nu numai
Profesorul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institututului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a acordat un interviu pentru A.M.Press, în care răspunde atât unor întrebări legate de cariera sa, cât și unor chestiuni ce țin de sănătatea publică: importanța campaniilor de vaccinare, potențialul ucigaș pe care îl au virusurile gripale, felul în care trebuie combătută rabia sau mușcăturile de căpușe, dar și progresele remarcabile făcute în lupta împotriva diverselor forme de hepatită.
Domnule profesor, aș începe prin a vă ruga să ne întoarcem puțin în copilăria dvs. Vă gândeați atunci că veți deveni medic?
Da, în copilărie mă gândeam că aș putea fi medic, tatăl meu fiind medic. Dar în același timp, mă gândeam că aș putea fi preot și chiar eram mai atras de asta. Mai ales ținând cont că familia mea din partea mamei, de pe la 1700 până 1940 au fost preoți, inclusiv cu funcții în ierarhia bisericească.
Cum ați ales cariera medicală? Părinții au avut vreun rol în această opțiune?
Nu, părinții nu au avut legătură directă. Am ales cariera într-o discuție cu viitoarea mea soție în care am stabilit fiecare ce face. În clasa a douăsprezecea, în decembrie, am discutat că ori unul – adică ea – merge la medicină să mă urmeze pe mine și mergem amândoi la medicină, ori altul – adică eu – merge la matematică și mergem amândoi la matematică. Iar în final am ales ca unul să meargă la matematică, respectiv ea, și unul să meargă la medicină, respectiv eu (râde).
Din perioada studenției ce vă amintiți? Aveți vreun profesor (sau mai mulți) care v-au marcat cariera?
Sunt foarte mulți. În primul rând, profesorul Purice, un exemplu de om pe de o parte, de medic pe de altă parte și de om de știință cu viziune pe fiziopatologie în al treilea rând. De asemenea, profesorul Căruntu, care este fostul meu șef, ca să zic așa și de la care am învățat foarte multe.
Am văzut în CV-ul dvs că inițial, la terminarea Facultății, ați fost medic intern mai întâi într-o secție de boli interne, apoi într-una de chirurgie. Apoi, ca rezident, ați ajuns la specialitatea actuală boli infecțioase. Dacă ne puteți vorbi despre „culisele” acestei evoluții.
Au fost desigur acele perioade de pregătire de care vorbiți, dar specialitatea este una singură – boli infecțioase. Iar această specialitate am ales-o foarte simplu: am fost la o repartiție la UMF Carol Davilla și s-a spus că există un loc la boli infecțioase. Și am zis că pare interesant, deși nu știam mare lucru, așa că m-am dus.
Era o specialitate vânată sau mai degrabă una exotică?
Nu era nici vânată, dar nici exotică. Numai că mie îmi plăceau și mi-au plăcut întotdeauna extremele din punct de vedere al contextului fiziopatologiei, respectiv bolile autoimune. Ori la boli infecțioase am găsit foarte multă patologie din categoria bolilor autoimune, care par să fie în context infecțios și de fapt ele nu sunt în context infecțios, ci boli de sine-stătoare, autoimune. Cel puțin așa se credea până de curând. Dar, încet-încet, a început să se demonstreze că și aceste boli autoimune au o anumită proiecție în lumea bolilor infecțioase și că la bază există o spină iritativă de natură infecțioasă care le generează și le irită.
Ați urcat în ierarhia profesională și ați ajuns în funcții administrative dintre cele mai importante; inclusiv secretar de stat în Ministerul Sănătății. Conduceți Institutul Matei Balș, aveți activitate didactică și știu că sunteți chiar președintele Senatului Universității de Medicină. Cum arată o zi din viața dvs?
Mă trezesc la 6 dimineața și mă culc pe la 1 și jumătate noaptea. Programul pe care îl am îl vedeți aici. Încerc să aranjez cât mai multe lucruri, vorbesc pe scurt, nu pierd vremea, îi rog pe toți să vină cu subiectele pe puncte și pe liniuțe ca să nu fac dialog de dragul dialogului. Iau deciziile pe loc pentru că sunt cele mai bune decizii. O decizie pe care o amâni sine die rămâne sine die – nu se rezolvă niciodată.
Obișnuiesc să întreb medicii cu care stau de vorbă un lucru simplu: ce ne recomandați dvs să facem pentru a ne feri de boală?
Să vă feriți de boli? (râde) Ei da, asta întrebare! Păi primul și primul lucru este să vă spălați cu apă și săpun din abundență ori de câte ori este nevoie. Al doilea lucru este ca mediul în care lucrați să fie unul curat. Nu excesiv de curat, ci curat! Al treilea lucru este ca în momentul în care stabiliți o relație cu o persoană de sex opus – în general, de sex opus – e bine să vă faceți amândoi un examen de bilanț. Și să vă căutați de HIV, hepatită B, hepatită C, o radiografie pulmonară, în așa fel încât să știți că nu aveți SIDA, nu aveți hepatită cronică cu virus hepatic B sau C sau tuberculoză. În rest, sunt flecuștețe!
Aș vrea să ne referim puțin și la specialitatea dvs. Știu că sunteți un om care pledați de mult timp pentru o vaccinare pe scară largă a populație, pentru a preveni diverse boli. Există o reticență a oamenilor față de vaccinuri?
Populația săraca n-ar avea nicio reticență dacă nu s-ar găsi unii să le bage idei în cap. Și de obicei necunoscători și neștiutori, dar care stau foarte bine în zona cu presupusul. Iar la noi cel puțin, în România, această zonă a presupusului este la loc de cinste. Este în vârful piramidei: toți își dau cu presupusul nefiind în domeniu. Vaccinările au salvat vieți cu nemiluita și au ajuns până în pragul să poată fi eradicată poliomielita – că dacă noi nu vedem acum poliomielită și oameni în cârje și cu infirmități este pentru că a existat vaccinul anti-polio. Dacă nu mai vedem acum variolă – pentru că variola este prima boală care a fost eradicată la nivel de planeta Pământ – este pentru că au fost campanii de vaccinare susținută. Dacă nu mai vedem acum foarte multe cazuri de rujeolă cu encefalită și cu deces la copilul mic, este datorită campaniilor de vaccinare. Dar noi facem filosofia informației în momentul de față și punem un accent foarte mare pe comunicare, pentru că ăsta este trendul în secolul 21, vrem ca persoanele să fie informate. Păi să fie informate, dar care este QI-ul lor. Dacă nu știm asta, trebuie să construim niște mesaje pentru o gamă foarte variată de QI-uri. Și nu are timpul ăsta la îndemână să construiască asemenea mesaje pentru diferite tipuri de QI. Și atunci vine un deștept care sfidează tot ce înseamnă știință și spune „Nu e bun” sau „Am eu o problemă, mă gândesc eu că dacă…”. E chestia cu drobul de sare, care funcționează în România sută la sută.
Deci acesta ar fi factorul pentru care încrederea populației în a se vaccina scade.
Eu aș zice așa: să se dea crezare specialiștilor. Și să-i lase să-și facă treabă. Evident, și specialiștii pot să greșească, sunt oameni și ei. Dar lasă-i domnule să-și facă treaba!
A existat cu ceva timp în urmă un veritabil scandal legat de vaccinarea care să prevină aparița cancerului de col uterin. Subiectul a ieșit din atenția opiniei publice. Ce s-a întâmplat în final?
Cineva a luat premiul Nobel acum niște ani pentru că a descoperit relația dintre papiloma virusul uman și cancerul de col uterin – toată lumea a spus „Da domnule, pentru 50 de ani de cercetare merită premiul Nobel” – și apoi au venit alții care, pornind de la asta, au făcut niște vaccinuri prin inginerie genetică, cu un design fantastic. Iar apoi au venit alții care, habar neavând, au început să spună „Dar dacă vaccinul nu e bun?”, „Dar dacă legătura între HPV și cancer de col uterin nu există?”. Ăștia suntem! Mă întrebați ce s-a întâmplat în final cum s-a încheiat povestea cu vaccinarea fetițelor. S-a încheiat din punctul meu de vedere relativ bine. În sensul că a fost un procent de 5 sau 7 la sută care s-au vaccinat. Dvs. o să spuneți că e mic, dar din punctul meu de vedere, eu spun „A fost un procent care s-a vaccinat”. Iar acel procent care s-a vaccinat reprezintă un beneficiu fantastic pentru persoanele în sine, care este incomensurabil. A nu face cancer de col uterin, având un risc potențial să-l faci, este un beneficiu incomensurabil. Deci după mine, putea să fie și un procent de 1 la sută care se vaccinau, că tot însemna ceva: cineva a înțeles, deci nu suntem toți duși cu capul, deși atmosfera „anti” a fost la cote maximale, pe mass-media. Al doilea beneficiu al acestei campanii a fost că lumea a început să vorbească despre chestia asta. Și chiar dacă la început au fost mai reticenți, acum ne solicită să le mai dăm și nu prea mai avem de unde; ceea ce e OK. Iar al treilea mare beneficiu este că o bună parte din cohorta pe care noi nu am estimat-o inițial, cea între 16 și 23 de ani, s-a vaccinat. Și s-a vaccinat din proprie inițiativă. Deci minte există!
În legătură cu diversele forme de gripă, aș vrea să vă mai întreb… A fost acum câțiva ani acea întreagă vâlvătaie mediatică legată de gripa porcină.
Acela a fost un moment epidemiologic. Și acela a fost o dată, dar nu înseamnă că el nu se poate repeta. Este bine că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat atunci și este bine că lumea a reacționat, chiar în contextul în care noi a trebuit să punem la îndemână, prin eforturi proprii, o armată de colegi care să stea și să supravegheze acest lucru. Toată lumea medicală a venit atunci în ajutorul nostru și asta este lăudabil, demonstrând că este o lume care atunci când se impune, se mobilizează de la sine și nu are nevoie de acte normative. Dar ceea ce trebuie să știe lumea este că gripa – cu acel virus, cu alt virus – apare în fiecare an și în fiecare an face victime. Gripa este o boală care ucide. Că ucide mai mult sau mai puțin, ea ucide. În contextul în care știm asta și avem date adunate din 1918 încoace despre gripă, s-au creat modele matematice despre modul în care se pot previziona o serie de aspecte legate de gripă, în momentul în care la nivel planetar se dă o alertă de tip pandemic – care n-a fost ușor de dat, inclusiv din punct de vedere politic – să începi pe urmă să zici că o fi sau n-o fi, că se cheltuie banii și altele, e o trăznaie. De altfel, dintr-o problemă de sănătate publică, tot timpul ieși prost. Și vă spun și de ce. În primul rând, dacă virusul nu-și capătă agresivitatea estimată într-un anumit interval de timp, fondurile pe care le-ai investit „par” să fie fonduri investite de pomană, ceea ce este fals! În al doilea rând, dacă ai investit însă virusul a fost deosebit de agresiv și ai o rată de mortalitate mare, toată lumea îți va spune că n-ai investit suficient. Dar astea sunt limitele! Atâția medici suntem, atâtea unități spitalicești avem, atâtea paturi avem și ventilatoarele atâtea sunt! E simplu. Și de aia spun, că într-un context epidemiologic la limită, oricum ieși prost și oricum presa îți va spune că nu s-a prezentat eficient sistemul.
O întrebare și în legătură cu rabia. În București mai ales sunt foarte mulți câini vagabonzi, se întâmplă frecvent să vi se solicite vaccinul antirabic. Putem vorbi de o „disciplinare” a populației?
Populația știe de foarte multă vreme că trebuie să se prezinte la centrele antirabice, care au rămas aceleași în ultimii 30 de ani. Ca atare, este un drum bătătorit. Populația a înțeles – și este un lucru deosebit – că atunci când este mușcată de un animal, oricare ar fi el, propriu sau nu, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să se spele din abundență cu apă și săpun, după care să se decontamineze cu o substanță dezinfectantă, oricare ar fi ea, și să se prezinte la centrul antirabic. Deci aceste trei elemente sunt cele care definesc apariția sau nu a unui caz de rabie la om. Cu atât mai mult aceste puncte sunt importante dacă este vorba despre un animal din mediul rural sau dacă este vorba despre un contact cu un animal sălbatic. Și acestea sunt obligatorii pentru că dacă rabia se instalează, ea este mortală. Nu există tratament împotriva rabiei la ora aceasta. S-au încercat tot felul de lucruri, dar nu – boala este mortală odată ce o ai.
Au mai fost în ultimii ani cazuri de rabie la oameni?
Există, dar sunt rare. În ultimii doi-trei ani, nu știu să fi existat vreun caz de rabie la om în România.
O altă chestiune, referitor la căpușe. Acum un an a existat o veritabilă psihoză legată de mușcăturile căpușelor, oamenii veneau la dvs…
Căpușele apar și ele în contextul în care o serie de factori nu-și fac treaba. Iar prima problemă este la autoritatea locală care, împreună cu cei care fac zona de dezinsecție, trebuie să facă și treaba asta, în parcuri în special. Este foarte curios faptul că deși se știe de această poveste, încă nu s-au luat măsuri la nivelul primăriilor. Iar cea care suferă este populația. Și iată ce face populația în momentul în care găsește o căpușă pe piele: primul lucru, încearcă să o smulgă de acolo, ceea ce este OK, îi dau dreptate, trebuie să o smulgă. Dar nu mai face și alt lucru – să se spele cu apă și săpun și să se decontamineze local. După care, eventual, să se prezinte la medicul de familie. Ăsta ar fi circuitul normal. Dar lumea ce face? Vede căpușa și se duce la boli infecțioase ca să-i dea un antibiotic. Să facă ce antibioticul? Pentru că nu are treabă căpușa cu antibioticul!
S-a vorbit despre boala Lyme.
Exact, s-a pus pe tapet această poveste, tot pe siteuri media, spunându-se că doctorii în România sunt cam duși cu capul, ei nu știu de boala Lyme. Ceea ce este fals, pentru că vă arăt revistele anilor 80 și o să vedeți publicații, inclusiv de ale mele, cu privire la boala Lyme. Care se predă și în Facultatea de Medicină. Mă rog, a fost o situație neplăcută în care o personalitate (Șerban Ionescu, n.r.) a incriminat posibilitatea unei boli Lyme, care a fost infirmată în România în nenumărate rânduri, până când s-a luat decizia ca persoana respectivă să meargă în străinătate pentru a nu știu câta opinie. Iar opinia colegilor din străinătate a fost, ca și opinia noastră de aici, că nu era vorba de boala Lyme. Dar acest lucru a dus la constituirea unei rețele speculative în care se tot pune diagnostic de boala Lyme de dimineață și până seara. Nu avem boală Lyme de-adevăratelea în România în momentul de față! Și lumea trebuie să știe acest lucru ca să se potolească în legătură cu căpușele!
Am lăsat pentru final domeniul care mi s-a părut că vă preocupă cel mai mult pe dvs personal: hepatitele. Am citit pe siteul dvs câteva cifre care sperie – două milioane de români infectați cu un virus hepatic, locul 1 în Europa la numărul de hepatite C înregistrate, locul 4 la numărul de morți provocate de hepatită. Care sunt cauzele acestei adevărate probleme de sănătate națională, cum o numiți?
Aici avem vești bune: una bună, una și mai bună și una mai puțin bună, dar tot bună. Vestea bună este că din 1996, am introdus eu, Adrian Streinu-Cercel, vaccinarea nou-născutului împotriva hepatitei B. La vremea respectivă discutam de o incidență de circa 13 la sută în populație a virusului hepatic B. Acum discutăm de 3,4-4 la sută, ceea ce demonstrează că o campanie de vaccinare de durată, cum a fost cea pentru vaccinarea nou-născutului, a fost de bun augur și că decizia pe care am luat-o atunci în calitate de director în Ministerul Sănătății a fost una corectă. Încă o veste și mai bună este că pentru hepatita C, care este și ea cu un virus în jur de 3,4 la sută incidență în populație, are în momentul de față tratament. Și putem să o vindecăm. Iar o veste mai puțin bună, dar bună, este că la hepatita B, pentru cei care sunt născuți înainte de 1996 și care sunt purtători de virus hepatic, avem în momentul de față terapii care să țină sub control replicarea virală și evoluția bolii, s-o stagneze și chiar s-o degreseze. Din păcate, nu avem încă o terapie care să vindece, dar va veni cât de curând, în trei-patru ani estimez eu. În domeniul hepatitelor, avem deci un spectru care pare să fie din ce în ce mai bun și care nu se compară cu ce era acum 10-15 ani.
În final, v-aș ruga să dați un mesaj pentru cititorii noștri, dacă vă face plăcere.
Să aibă o lectură plăcută și sper că din această discuție vor avea ceva de reținut și pentru dânșii.
(Interviu realizat de Sergiu Bidilă)