7674 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul  AMOFM Bucureşti,  în perioada 01.01.-30.09.2020, au fost încadrate 7674 persoane,  din care 3950 sunt de sex feminin.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 septembrie 2020, 2813 au peste 45 de ani, 2791 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1749 au între 25 și 35 de ani, iar 321 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 193 tineri NEET). În funcţie de rezidenţă, persoanele angajate 7650 în perioada de referinţă provin din mediul urban.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale 3065, studii universitare 2001, 1409 fiind cu studii  profesionale.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AMOFM Bucureşti, în perioada 01.01. – 30.09.2020, 2801 (36,5 %) fac parte din categoria celor greu ocupabile.

Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior.

În perioada 01.01.-30.09.2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de  20023 persoane.

Pentru mai multe informaţii despre activitatea AMOFM Bucureşti puteţi accesa site-ul instituţiei,  www.bucureşti.anofm.ro.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.