Jurnal de călătorie în plină pandemie de coronavirus (II)
După cum vă relatam în prima parte a acestui serial, după ce m-am îmbogăţit vizual şi spiritual, dar şi dobândind cunoştinţe deosebit de valoroase despre ce importanţă au Consiliul European şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg, despre care se spune, fără teama de a greşi, că este un oraş fantastic, de neuitat pentru orice turist sau călător, am plecat în Germania, la Frankfurt pe Main, unde aveam întâlnire cu câţiva membri ai Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Ajungând seara în cel mai mare aeroport al Europei, să vezi şi să nu crezi, era aproape gol, de unde, altădată, fremăta de vânzoleala călătorilor care veneau şi plecau din şi în toate colţurile lumii, fiind un nod gordian al planetei, în general în tranzit, cu destinaţii către alte zări.
Aeroportul era aproape plin cu avioane aparţinând companiei naţionale Lufthansa, care erau garate la terminalele cu burduf şi nu numai, ceea ce nu am observat la alte companii, şi cu atât mai puţin la compania română Tarom care, în decurs de 24 ore, a avut un singur zbor, de la Bucureşti la Frankfurt şi retur. Şi ne mai întrebăm de ce această companie are anual pierderi de zeci de milioane de euro. Aşa au înţeles oficialităţile române să fie în piaţa internaţională a zborurilor.
Am trăit să o văd şi pe asta, un aeroport de talia celui din Frankfurt, mort pe timpul nopţii, închis tot, din cauza pandemiei, deşi geme de magazine de marcă, cafenele, baruri, restaurante şi shopuri în timpul zilei. Curios că nu vezi nici lucrători de la care să poţi lua o informaţie, să-ţi indice un terminal, o poartă, ceva, nici patrule de poliţie nu întâlneşti, să afli cum ajungi la un anumit ghişeu.
A început dezmorţirea după ora locală 07.00, când, puţin câte puţin, tot acest monstru a început să revină la viaţă. Sigur, asta după ce m-am cazat în proximitatea aeroportului, la un hotel de patru stele, SHERATON şi unde pot spune că se menţine eticheta prin servicii deosebite şi o ospitalitate desăvârşită.
Revenind la viaţa din aeroport, de la prima oră am văzut şi pasageri în tranzit, care şi-au chinuit oasele pe scaunele din plastic-tip, unde era creată distanţarea socială prin suprimarea unor locuri, adică la o bancă cu patru locuri, cele două din mijloc erau marcate cu o bandă verde, aproape imposibil de îndepărtat.
Sigur, până trimiţi bagajul la cală pentru cursa pe care urmează să o ai şi până te îmbarci, ai suficient de mult timp la dispoziţie să admiri forfotă din Grădina Domnului, de la bebeluşi de ţâţă, la mame cu copii mai mari şi mai mici, bunicuţe şi bunici preocupaţi de nepoţeii lor, dar şi mulţi tineri dornici de viaţă, oameni de afaceri şi turişti de toate vârstele.
Deliciul îl fac bebeluşii care sunt căraţi în braţe sau ancoraţi în tot felul de baticuri sau hamuri special create de designeri sau în propriile landouri. Ei sunt mai irascibili, scâncesc sau plâng de-a binelea atunci când nu obţin ceea ce vor. De regulă, sunt necăjiţi de fraţii mai mari, care nu prea le acceptă mofturile.
Toate rasele de oameni ale planetei le vezi pe post de angajaţi ai aeroportului sau ca pasageri în tranzit. Din când în când ai ocazia să vezi călători care, dintr-o iubire uşor egoistă, nu şi-au lăsat animalele de companie acasă, fără să se gândească că mai mult le chinuie, forţându-le să stea în lesă şi să nu cumva să îndrăznească să îşi facă nevoile în aeroport, fără să mai vorbim de controlul fitosanitar la care sunt supuse obligatoriu. În general câinii şi pisicile sunt cele mai plimbate animale în cuştile lor de rigoare. Desigur, stăpânii deţin paşapoarte de transport pentru micile patrupede.
Nu cred că am văzut o singură persoană fără mască în aeroport, ba dimpotrivă, au fost chiar şi copii mici pe care i-am văzut cu mască şi, oricum, la difuzoarele aeroportului din 10 în 10 minute speakerul anunţa pasagerii în două limbi, engleză şi germană, despre purtarea obligatorie a măştii şi de păstrarea măsurii de distanţare de minimum 1,5 m. Lume de toate neamurile şi vârstele se întâlneşte într-un loc de unde vor călători spre destinaţiile pe care şi le-au programat anterior.
A fost realmente interesantă această atmosferă creată de oameni fără pretenţia de a fi actori, care mai de care cu problemele lor personale, cu diferite costumaţii, de la simple treninguri, până la ţinute elegante de seară, dar şi cu nelipsitele măşti, multe dintre ele personalizate. Se percepe pe faţa fiecărui călător, fără doar şi poate, pe de o parte o frică evidentă indusă prin mijloacele mass-media şi prin megafoanele din gări, aerogări, aeroporturi, dar s-a creat şi un anumit respect şi o grijă pentru fiinţa umană, pentru semenii lor cu care, inevitabil, toţi aceşti turişti au intrat în contact direct.
Călătorie cât mai aproape de normalitate pentru toţi cei care îndrăznesc un viitor concediu sau drum de afaceri şi/sau politic. Dar, atenţie, să nu vă uitaţi cumva masca acasă!!!
Prof.univ. dr. Florentin SCALEŢCHI