A XII-a ediţie a Ghidului Turistic al României, gata de lansare
Editura PUBLIROM & INFOTUR HOLDING SRL organizează, în perioada 14 – 17 martie, lansarea celei de-a XII-a ediţii a Ghidului Turistic al României. Evenimentul se va desfăşura în cadrul Târgului de Turism al României, la ROMEXPO. – Pavilionul C4- Stand FAPT.
Noua ediţie a Ghidului prezintă principalele obiective de interes în turism, un domeniu mereu in evoluţie, în care informaţia joacă un rol crucial. Este, astfel, un instrument de informare care are menirea de a convinge turiştii să viziteze România.
Publicaţia este tipărită în ediţie bilingvă (română-engleză), în condiţii grafice deosebite, iar conţinutul, care se adresează turiştilor români şi straini, a fost atent selectat şi coordonat de către specialiştii editurii, polarizându-se în special pe promovarea potenţialului turistic românesc.
Structura noii ediţii este următoarea:
Prima parte este dedicată prezentării generale a obiectivelor şi punctelor de interes turistic din România. Consiliile locale şi judeţene au avut o contribuţie importantă în actualizarea informaţiilor prezentate în această ediţie.
Partea a doua este rezervată turismului utilitar şi oferă informaţii (adrese complete, e-mail, pagina web) despre cele mai importante elemente de interes turistic (hoteluri, cabane, moteluri, pensiuni, restaurante, zone de agrement), precum şi obiective de interes general (agenţii de turism, instituţii).
Publicaţia beneficiază de o reţea proprie de distribuţie şi este oferită gratuit în ambasade şi consulate, aeroporturi, gări, puncte şi centre de informare turistică aparţinătoare consiliilor locale şi judeţene, precum şi unităţilor inscrise în ghid, asigurând astfel publicitate gratuită turismului românesc.
Ghidul oferă o imagine elocventă asupra potenţialului turistic al României şi creează legătura între agenţii economici şi turiştii români şi străini care vor să se documenteze cu informaţii actuale şi obiective.
Prin ceea ce prezintă, noua ediţie conţine toate elementele unui ghid turistic de succes şi este o nouă carte de vizită pentru editură, mereu în pas cu noutăţile şi ofertele pieţei din domeniul turistic.