Acordul de la Moscova din 1929 – când promisiunile de pace sunt încălcate

Într-o epocă marcată de instabilitate și tensiuni internaționale, la 9 februarie 1929, Uniunea Sovietică, România, Letonia și Estonia au semnat la Moscova un acord de renunțare la război.

Această înțelegere reprezenta un pas important în aplicarea Pactului Briand-Kellogg, semnat cu un an înainte, prin care statele lumii se angajau să nu mai folosească războiul ca instrument de politică națională.

Prin semnarea acordului, cele patru state se obligau să evite conflictele armate și să caute soluții diplomatice pentru orice dispută.

Pe hârtie, acest tratat părea un progres semnificativ spre menținerea păcii în Europa de Est, mai ales într-o perioadă în care urmele Primului Război Mondial erau încă proaspete.

Cu toate astea, doar un deceniu mai târziu, evenimentele istorice au demonstrat că astfel de promisiuni diplomatice nu garantează stabilitatea.

Uniunea Sovietică, unul dintre semnatarii acordului, a fost printre primele state care l-au încălcat flagrant.

Începând cu 1939, Uniunea Sovietică a declanșat o serie de acțiuni militare care au subminat complet spiritul acordului semnat la Moscova:

  • Invadarea Poloniei (septembrie 1939): După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, cele două puteri și-au împărțit Polonia. Sovieticii au ocupat partea de est a țării, începând un lung proces de represiune și deportare a populației locale.
  • Ocupația statelor baltice (1940): Estonia, Letonia și Lituania, semnatare ale diverselor acorduri de neagresiune, au fost anexate de URSS. Sub pretextul „protejării” acestor state, Uniunea Sovietică le-a ocupat rapid și le-a integrat în imperiul său, fără a ține cont de tratatele internaționale.
  • Războiul de Iarnă cu Finlanda (1939-1940): Uniunea Sovietică a atacat Finlanda, dorind să o subordoneze complet. Finlandezii au rezistat eroic, iar războiul s-a încheiat cu cedarea unor teritorii, dar fără ca sovieticii să-și atingă scopul inițial de a prelua întreaga țară. Pentru acest atac, URSS-ul a fost exclus din Liga Națiunilor.
  • Anexarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord (1940): Sub amenințarea forței, Uniunea Sovietică a cerut României să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord. Guvernul român, pentru a evita un conflict direct, a acceptat aceste pierderi teritoriale.

Toate aceste acțiuni au demonstrat că semnarea unor acorduri nu asigură respectarea lor. Fără o voință politică reală și fără mecanisme internaționale eficiente de aplicare, tratatele rămân simple hârtii fără valoare practică.

Din păcate, lecțiile Acordului de la Moscova din 1929 nu au fost pe deplin învățate nici în secolul XXI. Istoria se repetă, iar promisiunile diplomatice continuă să fie încălcate de state puternice care își impun voința prin forță. Un exemplu clar este invazia Ucrainei de către Rusia în 2022.

În 1994, prin Memorandumul de la Budapesta, Ucraina a renunțat la arsenalul său nuclear în schimbul unor garanții de securitate din partea Rusiei, Statelor Unite și Regatului Unit.

În mod ironic, Rusia, unul dintre semnatari, a încălcat acest acord invadând Crimeea în 2014 și lansând o invazie pe scară largă în 2022.

Acest eveniment reflectă exact ceea ce s-a întâmplat cu acordurile din perioada interbelică: marile puteri semnează tratate de pace, dar le ignoră atunci când le convine.

Situația din Orientul Mijlociu este un alt exemplu. Acordurile de pace dintre Israel și Palestina au fost de nenumărate ori subminate de acțiuni militare și conflicte continue. În ciuda numeroaselor negocieri și tratate semnate de-a lungul decadelor, pacea rămâne un obiectiv îndepărtat.

Promisiuni pe hârtie vs. realitatea geopolitică

Acordul de la Moscova din 1929 este doar unul dintre multele exemple istorice care demonstrează că tratatele internaționale sunt fragile atunci când nu există mecanisme reale de aplicare și când interesele naționale prevalează asupra angajamentelor diplomatice.

De-a lungul istoriei, statele puternice au încălcat adesea acordurile atunci când le-a fost convenabil, iar statele mai slabe au fost victime ale acestor decizii.

Lecția pe care o putem învăța este că diplomația și tratatele internaționale trebuie să fie susținute de acțiuni concrete și de o comunitate internațională capabilă să impună respectarea acestora.

Președinte Fondator OADO

Prof. Univ. Dr. Florentin SCALEŢCHI

Sursă foto: Designer

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.