ALEGEREA NOASTRA ECONOMIC FINANȚE - BĂNCI 

Activele nete ale fondurilor de investiţii din România au scăzut la 26,1 miliarde de lei, în aprilie

Activele nete ale celor 200 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, s-au diminuat cu 0,8% în aprilie, până la nivelul de 26,1 miliarde de lei (5,6 miliarde de euro), înregistrând o scădere cumulată de 1% după primele patru luni ale anului, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

Ieşirile nete ale lunii aprilie au totalizat 129,8 milioane lei, respectiv 27,9 milioane euro.

„Activele nete ale celor 78 de fonduri deschise locale au scăzut în luna aprilie faţă de luna precedentă cu 0,8%, respectiv până la nivelul de 21,9 miliarde de lei (4,7 miliarde de euro), în vreme ce scăderea în anul curent a ajuns la 3,6%. Fondurile deschise locale au înregistrat în luna aprilie ieşiri nete de 141,7 milioane lei (30,4 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-204,7 milioane lei), şi cele cu capital garantat (-4,8 milioane lei), în vreme ce fondurile diversificate (+19,2 milioane lei), cele reunite sub categoria ‘alte fonduri’ (+16 milioane lei), cele de randament absolut (+12,3 milioane lei), cele monetare (+11,3 milioane lei) şi cele de acţiuni (+9 milioane lei) au beneficiat de intrări nete”, se arată în document.

Activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 0,6% comparativ cu luna martie, până la nivelul de 3 miliarde lei (644,6 milioane de euro) şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 2%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 12% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au avut în luna aprilie ieşiri nete de 11,3 milioane lei (2,4 milioane euro). Activele nete ale celor 24 fonduri închise (cu excepţia SIF şi FP) au scăzut cu 2,4% în luna raportată, până la 1,2 miliarde lei (257,4 milioane euro). Aceste fondurile închise locale au avut intrări nete în luna raportată de 23,2 milioane lei (5 milioane euro) şi o creştere a activelor nete în acest an de 70,4%.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version