Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

AI NOȘTRI, CA BRAZII: Ion Minulescu, reper al simbolismului românesc

Publicat: marți, 11 decembrie 2018

Ion Minulescu se prezintă ca un poet al tuturor, nu doar al elitelor, având o lirică dinamică, lipsită de orice sterilitate, cu o preferință vădită pentru trăiri, nu pentru concepte.

„Da…
Sunt Domnul celor veșnic plutitoare-n infinit —
Celor ce plutesc pe mare,
Celor ce plutesc pe vânt,
Celor ce plutesc în versuri,
În coloare
Și în cânt,
Celor ce plutesc de-a pururi după cum le-a fost ursit…
Da…
Sunt Domnul celor veșnic plutitoare-n infinit”.

Poezia sa, de o muzicalitate plastică, captează în mod spectaculos, mai ales prin structură. Romanțele sale reprezintă comunicarea nostalgică cu partenerul absent. Prin tot felul de efecte sonore și cromatice, cititorul este în permanență invitat să participe la actul de creație.

„Poezia lui Minulescu biruia prin sinceritatea accentului ei. ”Romanțele” mai ales cucerise prin palpitul acelei melancolii, acelei tristeți care se degajează din toate sonoritățile sufletului său. Este în ”Romanțe” o undă de adevărată și mare poezie, care trebuie cătată mai ascuns.” (Perpesicius)

Ion Minulescu s-a născut în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1881, în București.

A copilărit la Slatina, de unde era originară mama sa, Alexandrina Ciucă. Tatăl său, Tudor Minulescu, negustor, a murit cu câtva zile înainte de nașterea poetului. Cursurile primare și cele gimnaziale le-a urmat la Ploiești.

În 1897, i-au apărut primele poezii în revista „Povestea vorbei” de la Pitești, unde era elev. În 1898, sub pseudonimul I.M. Nirvan, a publicat în „Foaia pentru toți”.

După ce și-a luat bacalaureatul, Ion Minulescu a plecat, în 1900, la Paris spre a studia dreptul. Însă, fascinat fiind de viața boemei artistice pariziene, a renunțat la studiile juridice și s-a afundat în literatura simbolistă, citindu-i cu pasiune pe Baudelaire, Nerval, Aloysius Bertand, Verlaine, Rimbaud ș.a.

Întors în țară, pe la începutul anului 1905, a publicat versuri și fragmente de proză („Din jurnalul unui pribeag”) în revista „Viața nouă” a lui Ovid Densusianu. A început să fie remarcat prin 1906-1907, când i-au apărut primele romanțe în „Viața literară”, „Viața românească” și „Convorbiri critice”.

Debutul editorial a avut loc în 1908, cu „Romanțe pentru mai târziu”. Succesul de public al „Romanțelor…” a determinat publicarea celei de-a doua ediții a volumului, la numai un an de la apariția primului volum, la Biblioteca românească enciclopedică ‘Socec’ (1909) și, mai târziu, a celei de-a treia ediții (1922).

 

Succesul și voga literară pe care le-a declanșat au făcut din Minulescu un promotor al simbolismului, un catalizator al liricii moderne. Rețeta succesului minulescian constă în alegerea romanței — specie cu tradiție în literatura română, pentru muzicalitatea ei ușor de adaptat la tehnicile și clișeele simboliste.

”Minulescu a fost de la început primit ca exponentul cel mai integral al simbolismului românesc (….). Lirica lui Minulescu e în marginea celui mai autentic simbolism și dacă ea a plăcut vulgului, acest fenomen urmează a se lămuri și explicația nu va fi nicidecum în câmpul versificației (…).” (G.Călinescu)

Minulescu își închipuie lumea ca teatru, eul liric fiind mai mult un personaj într-un spectacol. Reabilitează lirismul comun și, pentru că romanța devine la el un soi de program de comunicare în stil impresionist, „jovial și expansiv, revârsat și bonom, cu clipiri șirete și complice” (Șerban Cioculescu). Timbrul poetic minulescian este unul extrem de personal.

Tot în 1908, a debutat și ca prozator, cu „Casa cu geamuri portocalii” și apare sub direcția sa „Revista celorlalți”. În 1912, Minulescu scoate ce-a de-a doua revistă, „Insula”, care adună colaboratori precum G. Bacovia, Claudia Millian, Eugeniu Stefănescu-Est, Adrian Maniu, Mihail Cruceanu, D. Iacobescu, M. Săulescu, N. Davidescu. Ca și prima, își încetează apariția după cel de-al treilea număr.

1913 a marcat apariția celui de-al doilea volum de versuri, „De vorbă cu mine însumi”. Prezența poetică a lui Minulescu s-a impus în forță atât în revistele vremii, cât mai ales prin cele două volume publicate. În anul următor, poetul s-a căsătorit cu Claudia Millan, cu care a avut o fiică.

Ca autor dramatic, Minulescu și-a făcut debutul în 1921, când pe scena Teatrului Național au fost reprezentate „Pleacă berzele” și comedia într-un act „Lulu Popescu”.

În 1924, a apărut romanul „Roșu, galben și albastru”, unul din marile succese literare ale vremii.

În 1922, poetul a devenit director general al artelor în Ministerul Artelor și Cultelor, funcție pe care a deținut-o până în 1940, contribuind mult la promovarea artelor, prin instituirea Premiului Național pentru poezie și prin înființarea Salonului Oficial de Pictură. Notorietatea scriitorului era deja consolidată în 1926, când a fost numit director al Teatrului Național din București.

În 1927, Minulescu a reapărut pe scena poeziei cu volumul „Spovedanii”, inclus ulterior în „Strofe pentru toată lumea” (1930). Un an mai târziu, a publicat romanul autobiografic „Corigent la limba română”, câștigând totodată și Premiul Național pentru poezie. Două romane ale sale au fost publicate în 1933, „3 și cu Rezeda 4” și „Cetiți-le noaptea”.

În 1936, a publicat volumul „Nu sunt ce par a fi” iar, în 1939, volumul de poezii „Versuri”.

Poezia lui Minulescu e ușor de memorat și aptă de (auto)parodiere, cum s-a și petrecut în epocă.

„Nu sunt ce par a fi —
Nu sunt
Nimic din ce-aș fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să știu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creștin,
Și n-am rămas decât… Cel care sunt!…”

Proza cuprinde romane, nuvele și povestiri. El aduce unele tentative de inovare tehnică românească și, mai ales în nuvele, elementul fantastic.


Minulescu a fost unul dintre marii gazetari ai anilor 1910-1940. În afară de „Revista celorlalți” și „Insula”, el a scos împreună cu Liviu Rebreanu, între 1921-1922, săptămânalul ilustrat „Cetiți-mă!”. A practicat gazetăria curentă, atât ca redactor la „Viitorul”, cât mai ales în rubrica zilnică la „Românul” (1914) și în articolele din ziarul de război „România” (1917-1918).

A călătorit mult, mai ales în Franța, dar și în restul Europei. A fost amic al artiștilor plastici și al actorilor, cărora le-a dedicat numeroase cronici în revistele timpului. În ceea ce privește activitatea de cronicar plastic desfășurată de-a lungul vieții, s-a impus prin bun-gust și orientare estetică modernă, el fiind unul dintre primii critici de artă care i-au remarcat pe Brâncuși, Iser, Dărăscu, în genere, pe artiștii de avangardă ai vremii.

La 11 aprilie 1944, în urma unui stop cardiac, Ion Minulescu s-a stins din viață în București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=107161

Publicat de la data dec. 11 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Cultură, CULTURĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

25 aprilie 2019, 5:58
 

NNE
Senin
7°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 5°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 11 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:16
Apus: 20:12
Prognoza 26 aprilie 2019
Zi
 

E
Înnourat
24°C
Vânt: 7 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

E
Predominant senin
9°C
Vânt: 7 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 205.531 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team