AI NOȘTRI CA BRAZII: Mircea Vintilă, un artist care a rămas fidel folkului
În lumea muzicală i se spune ”Ciocu”. De unde? O prescurtare de la apelativul folosit în copilărie, de cei apropiați – ”Mirciocu”. Când rostești sau auzi numele lui Mircea Vintilă, care anul acesta a împlinit 69 de ani, gândul te duce la folk, la Cenaclul Flacăra, la muzică de calitate. I se mai spune și ”lordul”. Evident, de la piesa lui – ”Lordul John”.
Cu o activitate discografică și concertistică bogată, cântecele lui Mircea Vintilă se caracterizează prin melodicitate și atenția acordată „vorbelor”. De la ”Lordul John” la ”Dramă de cartier”, fanii săi au ascultat multe piese care sunt și astăzi la fel de actuale ca in urmă cu mulți ani, când le-a lansat.
Mircea Vintilă s-a născut pe 23 martie 1949 la București și a fost pasionat de muzică din copilărie. A urmat Școala de Muzică (clasa violă). A terminat ”Liceul Lazăr” și apoi a absolvit Institutul de Construcții în anul 1974.
Cum s-a născut pasiunea pentru chitară? Povestește artistul, într-un interviu.
”Am ascultat într-o seară o emisiune la radio a lui Cornel Chiriac, în care l-a prezentat pe Bob Dylan. Era pentru prima oară când am ascultat acest gen muzical, m-a fermecat cu totul și mi-am dat seama că pot să fac și eu așa ceva. Tatăl meu mi-a făcut cadou o chitară spaniolă cu corzi de plastic, pe care o cumpărase de la un prieten. Am ieșit cu chitara mea în parc, acolo mă întâlneam cu prietenii și cântam. Așa s-au născut primele cântece și prietenii au fost primii mei spectatori. Le sunt recunoscător și le mulțumesc părinților mei pentru educația muzicală primită”, spune Mircea Vintilă.
A copilărit și a crescut în București, în zona Operei. Amintirile artistului din acea perioadă sunt legate de colegii de joacă, dar și de artiștii care locuiau în zonă.
”A fost o zonă de artiști și erau foarte mulți copii. Nefiind mașini, toți eram pe stradă, toată ziua ne jucam cu mingea de la o poartă la alta, pe latul străzii. Se numea ‘Rusa’. N-aveai voie să lovești mingea decât de două ori, iar poarta era intrarea la curte. Erai și portar, și jucător. Tenis cu piciorul îmi plăcea mie, iar când era iarnă jucam și hochei. Cu crose făcute de noi. Erau case de artiști celebri. Elena Zamora, spre exemplu, avea niște cireșe așa bune în curte! Scria pe copaci: ‘Cireși otrăviți’, dar nu ținea asta la golani, tot dădeam atacul”, povestește Mircea Vintilă într-un interviu.
A cântat alături de alți prestigioși artiști (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studențesc de folk din anul 1971, la clubul ”303” al Politehnicii bucureștene, apoi la clubul ”Universitas”, la Casa de Cultură a Studenților și în Cenaclul Flacăra.
”Am venit în Cenaclul Flacăra în 1973 și am rămas nouă ani. Acolo era, de fapt, o scenă care a strâns toți ‘greii’ folkului plus alte găști care se formau. Cu domnul Adrian Păunescu am lucrat atunci cântece care se cântă și astăzi în orice colț de țară și în comunitățile românești din străinătate Amintirile din perioada Cenaclului Flacăra, (…) sunt atât de multe, de frumoase și hazoase încât cu greu pot fi spuse. (…) Folkul a avut întotdeauna ceva de transmis. A câștigat prin mesajul direct și sincer și prin linii melodice sensibile și frumoase. Cântecele folk de valoare aparțin culturii noastre muzicale și sunt sigur că vor fi ascultate cu plăcere în acest mileniu. Cenaclul Flacăra mi-a oferit șansa să mă exprim liber într-o perioadă când acest vis era interzis”, își amintea Mircea Vintilă într-un interviu.
La a doua ediție a Festivalului „Primăvara baladelor” câștiga ”Marele Premiu” cu piesa „Lordul John”. Cu piesa „Bade Ioane” câștigă premiul ”Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa „Făt Frumos” câștigă premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Mircea Vintilă își amintește cum s-a ”născut” piesa ”Făt Frumos”, dar și alte piese celebre pe versurile regretatului poet Adrian Păunescu.
”’Făt-Frumos’ a fost compus într-o garsonieră în Piața Romană. Era spre seară. Domnul Păunescu m-a întrebat dacă am o linie melodică. I-am zis că da și i-am cântat-o. M-a pus să o mai cânt și a început să dicteze poezia. Când am terminat eu de cântat a terminat și el poezia. Apoi a ațipit. Eram cu chitara în brațe și-mi era teamă să și respir. ‘Pământul deocamdată” a fost compus în drum spre Râmnicu-Vâlcea. Este un popas, unde se mănâncă mici. Ne-am oprit. M-a pus să cânt, iar poezia a scris-o pe drumul de la popas până la Râmnicu-Vâlcea. La ‘Dor de singurătate’ ne aflam undeva la Sibiu. Abia ne trezisem. Eram eu, Florian Pittiș — cu mașina de scris— și Adrian Păunescu. A venit cineva să-l aranjeze la păr pe Păunescu și a zis: ‘Hai, dă-i drumul!’… Eu cântam, domnul Păunescu spunea poezia, iar Pittiș bătea la mașină textul. Nebunia de pe lume!”, povestește Mircea Vintilă.
A editat primul disc single, ”Pământul deocamdată — Mielul”, în anul 1974. În 1975 lansează un alt disc single, ”Hanul lui Manuc — Bade Ioane”. Urmează primul LP de mare succes în 1976, intitulat ”Crezul meu”, o parte din piese fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea (Sfinx).
În 1982 urmează un alt LP — ”Peripeții noi” — și apoi, în 1986, un alt album, intitulat ”Mircea Vintilă”. În perioada 1978-1984 au fost editate două compilații folk pe care apare în total cu patru piese.
În 1990 primește Marele Premiu pentru întreaga Activitate în cadrul Festivalului Național de Muzică Folk „Om bun”.
Urmează o serie de turnee în Austria, Franța, Germania, Rusia și Slovacia. Susține spectacolul „Față în față cu lumea” la Teatrul ”Bulandra”, alături de Florian Pittiș, cu care în anul 1992 editează albumul ”Nu trântiți ușa”. La acest album colaborează pentru prima dată cu Mircea Baniciu și Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului.
În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiș și Vlady Cnejevici grupul ”Pasărea Colibri”, desfășurând o prestigioasă activitate discografică și de turneu în țară și străinătate (SUA, Canada, Germania).
”Pasărea Colibri’ a scos folkul din cenușă transformându-l într-un adevărat spectacol. Sunt foarte multe amintiri frumoase și impresionante, dar povestite și nu trăite își pierd din farmec și valoare. (…) Poeții mei preferați pe versurile cărora am compus cel mai inspirat sunt Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Gheorghe Azap. (…) Privind în urmă, mă felicit pentru tenacitatea mea de a rămâne fidel acestui gen muzical”, spune artistul.
Amintirile sale legate de verile petrecute la mare, cu numeroase concerte, sunt emoționante și hazlii, în același timp.
”Trei luni stăteam pe litoral. La 10 iunie era deja târziu. În holul hotelului ‘Aurora’, unde cânta Sfinxul, ne strângeam toți după spectacol și acolo începea nebunia. Au fost doi ani în care n-am intrat niciodată în mare în trei luni, cât am stat acolo. Era altă viață. Nu erau beții, erau petreceri, era, pur și simplu, plăcerea de a fi împreună. Era acea atmosferă creativă în care cântau toți. Lumea pleca la plajă și noi cântam în hol. Se întorcea de la plajă, iar noi eram tot în hol. ‘Bronzul de hol’, așa îi spuneam noi. Mai dormeai la amiază, iar seara aveai program. (…) Erau oameni care veneau din Olanda și din Suedia care spuneau că au venit special să ne asculte”, spune Mircea Vintilă în interviu.
În octombrie 2000, Mircea Vintilă lansează albumul ”Madama de pică”, primul proiect solo după o perioadă în care a activat mai mult împreună cu ”Pasărea Colibri”. Albumul include doar piese noi, cu un sound remarcabil, la care și-au adus contribuția artiști de marcă: Iulian Vrabete, în calitate de producător executiv, Horia Stoicanu — co-autor, Gheorghe Emanuel — programare și claviaturi, Relu Bitulescu — percuție, Eugen Caminschi — chitară, Marius Bațu — chitară acustică și backing vocal, Iulian Vrabete — bass. Primul single extras, „Noros Cecer”, beneficiază de un superb videoclip. ”Madama de pică” a fost declarat „cel mai bun album folk al anului 2000″, iar videoclipul piesei ”Noros Cecer” a luat premiul pentru „Cel mai bun videoclip al anului”, decernat de Uniunea Artiștilor Profesioniști din Televiziune.
Trei ani de pauză discografică au însemnat destule schimbări. În primul rând — despărțirea, în vara anului 2003 — de ”Pasărea Colibri”, alături de care a mai lansat în acest interval două LP-uri — ”Încă 2000 De Ani” (2001) și ”10 Ani” (2003). O altă noutate o reprezintă Trupa ”Brambura”, care începe să îl acompanieze pe muzician în concerte. Grupul este compus din instrumentiști de valoare: Eugen Caminschi (chitară), Gelu Ionescu (claviaturi), Vadim Tichișan (tobe), Cătălin Crețeanu (bas), Elena Pavel și Andrada Popa (backing vocal).
În albumul ”Toți într-o Barcă”, Mircea Vintilă continuă colaborarea cu Horia Stoicanu, alături de care a înființat în anul 2000, după spusele sale, un ”comando muzical” prin care cei doi au dorit să ”debarce în forță pe plaja de manele”. Dintre cele 10 piese care fac parte din acest disc, cinci sunt creditate tandemului Vintilă — Stoicanu, iar două sunt semnate individual de cei doi. Restul aparțin lui Eugen Caminschi și lui Iulian Vrabete.
Pe 14 decembrie 2005, Mircea Vintilă a lansat albumul ”Opere & operete”, ce conține 13 piese, adevărate hituri lansate de solist de-a lungul anilor (”Pământul deocamdată”, ”Cu tine prin New-York”, ”Miruna”, ”Făt Frumos”, ”Bade Ioane” etc.), și o piesă nouă, inedită, care constituie o mare surpriză, datorită accentelor ei hip-hop, ”Dramă de cartier”. Piesele mai vechi incluse în acest best of au fost rearanjate orchestral și aduse, ca sound, la standardele anului 2005.
În ultima perioadă, Mircea Vintilă colaborează în concerte cu chitaristul Jul Baldovin, cu care a fost, în luna decembrie 2013, și în turneu la Bruxelles.
Regretele lui Mircea Vintilă? ”Nu am reușit să înregistrez două albume importante pentru mine împreună cu Dorin Liviu Zaharia și Nichita Stănescu”.
Gânduri despre artist
„Avem în Mircea Vintilă pe cel mai îndrăgit cântăreț al valului care a spulberat multe prejudecăți și tot atâtea false glorii. Dar Mircea Vintilă nu e doar unul dintre vârfurile acestui val, ci și prima — cea mai grabnic primită de public — soluție, prima regăsire a unei generații într-o voce și o chitară. Cu Mircea Vintilă începe un gen. Cu Mircea Vintilă începe un calendar. Cu Mircea Vintilă amurgește zodia farmecului și se iluminează zodia adâncimii. Cu Mircea Vintilă nopțile încep mai târziu, iar diminețile încep mai devreme. Există o ‘marcă de cântec Mircea Vintilă’ť. O marcă de valoare!” (Adrian Păunescu)
„Singurul artist român care ar putea CÂNTA monologul ‘A FI SAU A NU FI’ și ar fi crezut fără nici o îndoială de publicul românesc și de aiurea… Domnul Mircea Vintilă l-a avut, cu siguranță, vecin pe Strada Popa Nan pe domnul William Shakespeare, în vremea aceea ‘artist și fotograf’… Mulțumim, domnule Mircea Vintilă”.(Adrian Pintea)
„Nu are încrâncenare. Îți transmite și ție starea de calm. Pare că nu-l atinge nimic din afară, are un sistem de protecție foarte bun”. (Marius Bațu)
”Un lord cazat acolo unde ‘Nu vin haiducii, sunt ospătarii/ Dulce iubito, eu sunt un cuc/ Cuibul meu află-l tu și tâlharii,/ La Hanul lui Manuc’… Este și foarte politicos, reprezintă bucureșteanul interbelic. Este un personaj din ‘Craii de Curtea Veche’. Un fel de Lordul John cazat pentru o scurtă perioadă la Hanul lui Manuc”. (Aurel Mitran)
I-ar fi plăcut să trăiască în perioada Beatles…o spune chiar el într-un interviu: ”Dacă aș putea să-mi aleg o altă perioadă de istorie în care mi-ar plăcea să trăiesc, n-aș rata pentru nimic în lume perioada Beatles, Rolling Stones, Woodstock. A fost perioada cea mai fericită pentru mine. Inamicul trecerii timpului este bătrânețea. Depinde ce alegem să fim — luptători sau să ne declarăm învinși”.
Sursa: AGERPRES
Foto: Tvr