Altă criză, aceleași feluri de a păstra banii
Societățile dezvoltate tind să adere din ce în ce mai mult la ceea ce se anunță a fi o revoluție în domeniu – renunțarea la lichidități. Dar, ca orice alt trend mondial, și acesta are susținători și opozanți.
Odată cu criza sanitară actual s-a observant că modalitățile de a păstra banii nu s-au schimbat prea mult de la criza anterioară, care a cutremurat economia lumii între anii 2008 și 2015. De asemenea, mulți dintre bogații lumii rămân mai conservatori, preferând banii cash și investițiile… palpabile.
Eliminarea din viața de fiecare zi a lichidităților monetare pare să fie o preocupare constantă a decidenților de toate felurile, de la guverne la instituții financiare internaționale.
„Monedele şi bancnotele sunt desuete şi nu fac decât să reducă puterea băncilor centrale, iar guvernul ar trebui să încurajeze abolirea banilor lichizi”, susţine economistul Peter Bofinger, membru al Consiliului German de Experţi Economici.
Franța face pași importanți spre limitarea plăților cash, reducându-le încontinuu, iar în Danemarca s-a mers și mai departe, Camera de Comerţ a acestei țări recomandând ca magazinele şi furnizorii de servicii să aibă opțiunea de a refuza plata în numerar.
Cât despre țările nordice, acestea au un avans considerabil spre „viața fără cash” – în Stockholm, vânzătorilor ambulanţi li se poate plăti cu cardul, iar în Helsinki oamenii pot pleca la cumpărături fără portofele.
Plățile electronice au adus după ele și monedele virtuale.
La început a fost „bitcoin”, sistem de plată electronic ce își făcea intrarea în lumea financiară în 2008. În ciuda faptului că Autoritatea Bancară Europeană atrăgea atenția că persoanele care folosesc această monedă nu sunt protejate pe deplin în actualul sistem financiar tranzacțiile cu bitcoin au contnuat în ritm alert.
Pe parcurs, au apărut tranzacțiile, speculațiile, cotațiile, investițiile, chiar și infracționalitatea care are ca obiect o monedă… virtuală. Cert este faptul că oficialități din Statele Unite, Marea Britanie sau Brazilia recunosc că această monedă poate furniza servicii legale.
După „bitcoin” a venit „dolarul digital” și Canada a anunțat experimentarea de tranzacții cu dolarul digital propriu, numit „MintChip”.
Un alt promotor de marcă al monedei virtuale s-a dovedit chiar fostul președinte american Barack Obama, care în 2015 anunța o concentrare asupra temei la nivel guvernamental.
Nu doar statele luate separat sau bancherii de top au în atenție domeniul. FMI, alături de China, mizează pe SDR („Special Drawing Rights” – „Drepturi Speciale de Tragere”).
Aceasta reprezintă moneda virtuală a Fondului. Specialiștii arată că instituția financiară internațională folosește această monedă doar în relaţiile interstatale și la nivelul unor sume foarte mari, asociate de regulă cu datoriile țărilor.
Cetăţeanul de rând sau companiile obişnuite nu pot deţine acest instrument şi nici nu-l pot folosi. De altfel, FMI a experimentat cu această monedă în anii 1970 – 1980, când băncile aveau depozite de 5-7 miliarde SDR, iar companiile au emis obligaţiuni în valoare de 563 milioane SDR.
Pe de altă parte, bogații rămân fideli seifurilor și proprietăților imobiliare. Banii virtuali nu au doar susținători. Cei care preferă banii în varianta fizică sunt încă destui – lichiditățile nu dau doar sentimentul de control asupra propriei stări economice, ci poartă și o simbolistică națională greu de eliminat în totalitate din viața oamenilor.
Cele mai interesante exemple de rezistență la ideea de bani virtuali vin chiar din lumea bogaților. Acuzând instabilitatea şi nesiguranţa de pe pieţele globale, foarte mulți dintre miliardarii lumii îşi păstrează o bună parte din banii lor în numerar.
Fără să se lase prea mult atrași de banii virtuali, bogaţii lumii obişnuiesc și să transforme banii în lucruri mult mai… tangibile – aur și alte metale prețioase, imobiliare, hoteluri și construcții de toate felurile, de la vile la poduri și stadioane, precum și în lucrări de artă sau obiecte istorice de valoare excepțională.
Alături de bogați, și alți cetățeni de rând din statele prospere reacționează la nesiguranța financiară a vremurilor: elvețienii au reînceput să adune bani lichizi, iar în Germania și Japonia se vând foarte bine seifurile.
Roxana ISTUDOR