Amenzi de peste 15.000 de lei, aplicate speculanţilor şi celor care perturbă ordinea şi liniştea publică în Sectorul 6

În ultimele zile, din dispoziţia Primarului Rareş Mănescu, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 (DGPL 6) au întreprins o serie de acţiuni în vederea combaterii actelor de comerţ ilicit şi a depistării persoanelor care perturbă liniştea şi ordinea publică la ore târzii.

În urma controalelor desfăşurate în zona adiacentă Pieţei Drumul Taberei, poliţiştii locali, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Economice şi ai Secţiilor 20, 21, 22 şi 25 Poliţie, au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.500 de lei, şi au confiscat bunuri care urmau să fie comercializate ilegal, în valoare de aproape 1.000 lei.

Tot în aceeaşi perioadă, echipaje ale Serviciului Ordine Publică din cadrul DGPL Sector 6 au mers pe teren pentru a depista persoane care încalcă legea şi perturbă liniştea publică sau consumă alcool până la ore târzii, în parcuri sau pe spaţiile verzi de lângă blocuri. În total, au fost legitimate 53 de persoane şi au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.400 de lei.

Acest tip de acţiuni se vor derula cu periodicitate, pentru a proteja cetăţenii atât împotriva speculei din pieţe, cât şi a celor care comit acte antisociale.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.