Amintiri afective cu răsuflarea carbonizată, prin București

Eu, moldovean fiind, cred că în miezul încins al lui august (2021) am trăit la București, preț de câteva zile, nici mai bine, nici mai rău ca-ntr-o topitorie.

Pe la zece de dimineață, soarele începea să se încingă și să ardă de sus până jos și de pe dinafară până în porii sufletului, să-mi fiarbă sângele și să-mi facă trupul frigărui.

Seara, la o garsonieră din față la Colțea, unde locuiesc periodic, uneori chiar și de mai multe ori pe lună, căci acolo-s comandamentele slujbelor mele, de îndată ce mă legăna briza rece de la aparatul de aer condiționat nu mă mai gândeam decât dacă mâine pentru mine va mai răsări soarele, dacă nu cumva atât și până aici am fost…!

Doamne, ce viață fierbinte e de trăit în Capitala noastră în care cine moare acum pleacă pe lumea cealaltă gata prăjit…!

De asta mi-era și mie frică – e drept c-aș vrea, dacă ar merge după mine, să fiu îngropat unde cad mort, însă puține-s pe lumea asta după mine, nici chiar dreptul să mor cum vreu eu nu îl am și nici să-mi cânte pământul locului ales de mine – așa că putea să mă ducă de unde am venit în frigider cu gheață carbonică și etichetă; numai pe asta n-o făcusem: să plec de acasă pe picioarele mele și să mă întorc acasă numerotat într-o cutie.

Dar a dat Dumnezeu de am împlinit și această poruncă a destinului prin care mi-a fost pusă la grea încercare capacitatea de biruință a propriului corp gata să fie făcut jumări.

Capitala dând în clocot, marșuri LGBT și contramarșuri de acest fel, totalmente neinteresante în ce mă privește, bizare din punctul meu de vedere, atât unul cât și celălalt…, gunoaie la grămadă prin Sectorul 1, parcuri cu floră și faună de coclauri, o lume prudentă cu ea însăși și prăduitoare cu străinii, puzderie de mașini (ca peste tot), toate scumpe și toate cochete (o mare mirare românească: lume săracă, lipit pământului de săracă, dar mașini scumpe, exagerat de scumpe), prețuri umflate, gălăgie, înghesuială – acesta-i peisajul bucureștean, câtă vreme iadul pe pământ îți taie tot sprintul unei plimbări prin aerul insuportabil – de vizitarea unui muzeu, mersul la un teatru, la un concert, un eveniment alinător sufletului și plăcut ochilor nici nu poate fi vorba…!

Dar, ca să nu mânii pe Dumnezeu, nu pot spune că nu m-am întors totuși acasă fără a aduce în sufletul meu și câteva amintiri afective: întâlnirea cu Simona, prietena mea de vreo câțiva ani, dar parcă dintotdeauna, Patricia Kaas (îi seamănă ca o soră geamănă Patriciei Kaas, iar de aceea mi-a atras atenția și mi-a plăcut de ea din prima clipă în care am cunoscut-o), cu Theodora Popescu, redactor și realizatoare tv, pe care cu mare plăcere am vizitat-o acasă la ea în strada Hagi Ghiță din azi devastatul sector 1, cu Marius Y. Zilberstein, actor evreu și profesor de actorie la Tel Aviv, având strămoși în România, cu Teodora Marin, văduva prietenului și colegului meu din armată, prof. univ. dr. Ion Marin, fost decan de facultate, ctitor al noii ediții a ziarului „Ultima oră” și director al lui, ziarist, scriitor…

Aurel V. Zgheran și Teodora Marin, Piața Romană, București, 14 august 2021

Teodora Marin, la rândul ei personalitate în mass media românească, în mediul cultural și artistic…, are studii de Ordine și siguranță publică la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, a lucrat 23 de ani ca reporter la Televiziunea Română, ca inspector la Centrul de Seniori al Municipiului București și consilier principal la AMOFM, este director actual al ziarului „Ultima oră” și activează la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România…

O conversație cu ea conferă momente foarte agreabile. Inteligentă, generoasă, calmă, blândă, veselă, onestă, Teodora Marin, ca și actorul evreu, Marius Y. Zilberstein, ca și Simona ori ca și Theodora Popescu, inegalabil om de televiziune încă de la înființarea Televiziunii Române, au zăgăzuit pe o ultimă redută elanul unui blestem din partea mea, gata gata să-mi inunde fiecare vorbă, la muchia oricărei stăpâniri de sine, în toiul unei veri incandescente în care, pe cine nu e mânat din spate de un interes categoric, eu personal îl sfătuiesc să amâne cel puțin trei săptămâni plecarea la drum…!

Mulțumesc lor, celor despre care din focul și para nestinsă a unor patru zile de crematoriu pe viu vorbesc mai sus, ca despre remediul minunat a tot chinul meu…!

Marius Y. Zilberstein

Cât despre actorul evreu, Marius Y. Zilberstein, cu siguranță voi reveni să scriu, pentru că vom păstra de acum legătura, vom discuta, voi primi din partea sa vești, fotografii, știri din perspectiva activității sale de actor și profesor, în măsură să intereseze pe cititor, dar și pentru că el a sosit în România și o va mai face spre a face investigații în legătură cu strămoșii săi, în special cu tatăl său, fost medic militar în România și poet, pe care nu l-a cunoscut.

Pe cât îmi va fi în putere, eu mă voi alătura lui și-l voi sprijini să descopere urme ale tatălui și familiei sale prin România, în această lume în care anonimatul înghite în uitarea lacomă, iar pe mulți oameni de valoare cu actele lor de viață, de cultură, științifice și așa mai departe, în necontenită alergare suntem obligați să îi lăsăm în urmă iute și fără prilej de întoarcere…!

Aurel V. ZGHERAN  

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.