Traian și Valeria Ilea contra celor ce combină cântecele cu nimicul

          Artiştii Traian şi Valeria Ilea nu pot fi scrişi într-un singur cuvânt dar într-o inimă singură da, ei amândoi pot iubi cântecul pe care-l glăsuiesc într-o singură profunzime a melosului popular. Moştenirea comorii cântecului luat de la rădăcină e uriaşă însă ducerea lui mai departe poartă un simţământ de smerenie a evlaviei, deoarece leagă o iubire simplă nedisimulată de rugă, conştiinţă umană, viaţă sufletească.

          Nu toţi cei ce cred că interpretează cântec făuresc îmbogăţirea spirituală şi alinarea cu glasul lor, unii inflamează urechea şi porii sufletului fără niciun bine pentru ascultătorul elevat, de la omul simplu la academician şi cu toate acestea pe acei zişi cântăreţi nu-i rod succesele ieftine, urgente, false. Ei cântă ca un aparat uitat deschis, pe care nu mai are cine-l opri, pentru că cine l-a pornit fie moţăie plictisit, fie s-a enervat şi a plecat la treburile sale.

          Traian şi Valeria Ilea produc un efect foarte atractiv prin cântecele lor. Cine-i ascultă snt absorbiţi de ele, spre deosebire de producţiile în serie, muzical negustoreşti, ajunse a forţa ultima redută a răbdării celor ce-au combinat cântecele cu nimicul!

          De aceea se vădeşte interesul nostru de a-i cunoaşte mai de aproape şi mai adevărat, mai cu seamă că întâlnim în persoanele lor doi cântăreţi de muzică populară cu o conversaţie necrezut de caldă, naturală, omenoasă.

          Din ce plaiuri de patrie şi-a sorbit sevele spiritului dovedite a fi aliajul primordial al zidirii unice pentru fiecare artist unit în aproape toate cazurile cu particularităţile locale ale aşezării natale, Traian Ilea?

          Sunt născut pe 8 octombrie 1959, la poalele munţilor Apuseni, mai precis în satul Hăşdate, comuna Săvădisla, judeţul Cluj. Provin dintr-o familie sătească de oameni simpli cu cinci copii, eu fiind al treilea născut al ei.

          Sub ce sorţi vi s-au ţesut anii copilăriei prefăcuţi cu timpul în fir de aur şi de mătase, depănat de pe mosorul amintirilor?

          Am trăit o copilărie frumoasă, dar încărcată de lipsuri, părinţii având posibilităţi limitate şi multe guri de hrănit.

          Anii şcolari s-au putut împleti cu necazurile acestea, aţi putut învăţa carte  în condiţii convenabile?

          Am urmat şcoala generală de opt clase în sat, apoi am plecat la Cluj unde am început liceul pe care, însă, nu l-am  dus până la capăt, întrerupându-l în anul trei. A fost şi este regretul vieţii mele. Credeam că voi reveni după ce mă voi fi pus un pic pe picioare din punct de vedere material, dar, luat de valul vieţii nu am mai reluat studiile abandonate, niciodată. În anii ce-au urmat revoluţiei am avut mai multe oferte foarte facile de a scurta calea obţinerii unor diverse diplome, dar am refuzat să mă implic. Nu m-aş mai fi simţit liber cu gândul de a trăi restul vieţii întro minciună. Am preferat să nu împodobesc oglinda din faţa mea cu nimic ce n-ar reflecta exact ce-i ofer eu.

          Să revenim la cântec. Se pare că în ce vă priveşte, el nici nu surclasează condiţia înaltelor studii, nici nu suferă în lipsa lor. Sunteţi un artist în independenţă de învăţătură, cântecul dumneavoastră provine din lucrarea harului. Care vă sunt începuturile?

          Încă din primul an de liceu am început să învăţ să cânt la chitară iar pentru o perioadă am cochetat cu muzica uşoară, aliniindu-mă şi unei formaţii muzicale de gen. Dar, rădăcinile mele şi copilăria erau dintr-o ancenstrală transmisie rostuite cu harul şi iubirea de muzică populară, amprentate fiind de doinele şi cântecele ascultate de la tata, de la familie, în general. Încât, am părăsit muzica uşoară şi am îmbrăţişat-o iremediabil şi în uniformitate cu ea pe cea populară.

          După aceşti paşi şovăitori, când mai exact i-aţi făcut pe cei dintâi pe drumul cel bun şi sigur al muzicii populare?

          În urma unei audiţii la Filarmonica de Stat din Cluj, Secţia Popular, am început colaborarea pentru spectacol cu prestigioasa instituţie muzicală la care, fireşte, cei fără vocaţie şi-ar zădărnici orice tendinţă de a avea acces. Am început „pionieratul” în muzica populară alături de Maria Marcu, Dumitru Sopon şi mulţi alţii…

          Aceasta ar trebui să coincidă şi cu aspiraţia normală, mai ales în ce îl priveşte pe un băiat de la sat educat în spiritul respectării valorilor familiei, de a vă aşeza la casa dumneavoastră, clădindu-vă o astfel de familie. Aşa a fost?

          A fost un şir de evenimente personale despre care nu aş vrea să intrăm în amănunte. La douăzeci şi unu de ani m-am căsătorit, au rezultat doi copii, Daniel şi Claudiu, dar, după doisprezece ani, din suficiente motive, pe care le doresc risipite în trecut, nu să le mai răscolesc fără rost printre fapte petrecute, căsătoria mea s-a curmat, iar copiii mi-au fost încredinţaţi prin lege mie.

          Azi aveţi o altă familie, de data aceasta statornică, dar şi mai numeroasă. Este şi mai fericită?

          Este fericită, nu „mai fericită”, câtă vreme nu există termeni de raportare la o alta mai puţin fericită, ci la una pe care nu doresc să o mai includ în discuţie. După opt ani de singurătate în trei, eu şi cei doi copii, Daniel şi Claudiu, întro zi am întâlnit-o pe actuala mea soţie Valeria. Fiind organizatorul unui spectacol, într-o comună de lângă Cluj, am invitat-o la respectivul eveniment şi pe ea, care era venită de curând în Cluj, împreună cu cei doi fii, Aurel şi Cristian, după decesul soţului ei. Cand eu am luat un microfon pentru reglajul sunetului şi am început sa cânt,Valeria care era pe marginea scenei a venit lângă mine, a luat microfonul liber şi a început să cânte şi ea, în duet cu mine. Căminul cultural răsuna la unison, iar cei prezenţi, miraţi, ne-au agreat din primul moment. De parcă am fi cântat de o viaţă împreună, vocile noastre se armonizau şi se ivise momentul în care prindea viaţă un duet muzical pe care azi, în toate colţurile lumii, românii iubitori de muzică populară îl aplaudă şi îl primesc foarte călduros şi cu iubire. După acel spectacol ne-am împrietenit, pentru ca la scurt timp să ne unim destinele, unind sub dragostea şi ocrotirea aceluiaşi cămin părintesc toţi copiii plus un al cincilea fiu căruia i-am dat viaţă după căsătoria noastră, pe care îl cheamă Răzvan şi care azi împlineşte deja şaisprezece ani, urmează liceul „Victor Babeş” din Cluj, este un „Prâslea” al familiei noastre la sudarea căreia îşi are însemnătatea sa. Cu alte cuvinte suntem o familie unită în jurul a ceea ce unește nu doar sigur și consolidat, ci mai ales afectiv pe toți deopotrivă, părinți și copii…!

          Care vă sunt cărăruile muzicii  străbătute pas la pas? S-au croit ele mai facil, ori cumva pieptiş şi cu răscruci de cumpănă?

          În prima perioadă am cântat din repertoriul altor solişti, până mi-am încropit unul al meu. Primele imprimări le-am făcut după vârsta de treizeci de ani, pe când eram despărţit de prima soţie. Cântecul ce m-a făcut cunoscut este „În Hăşdate-n Făgădău”, o doină foarte frumoasă.

          Când v-aţi întâlnit cu interpreta care v-a devenit soţie eraţi cunoscuţi fiecare separat?

          Da. Amândoi eram cunoscuti cu cântecele proprii ale fiecăruia. Valeria era consacrată cu mult înaintea mea. Ea venea dintr-un duet cu sora ei, cunoscute fiind ca „Surorile Codorean”, un duet format cu mulţi ani înainte.

          Prezentaţi-o, prin urmare, spre a ne fi reamintită.

         Valeria avea şaptesprezece ani la primele imprimări. Cel mai cunoscut cântec al surorilor Codreanu erau „Mândre-s someşencele”. Aveau la activ multe colaborări vechi la posturile de radio şi televiziune. Valeria este născută în satul, Şigău lânga Dej, pe 19 martie 1959. Vine, de asemenea, dintro familie cu şase copii ea fiind a treia născută. A absolvit şcoala generală, clasele I-VI, în comuna natală, apoi, până în clasa a XI-a, la Dej. Începând colaborarea muzicală cu sora ei, vine la Cluj unde efectuează primele imprimări şi urmează liceul „Ady-Şincai”. La vîrsta de douăzeci şi trei de ani se căsătoreşte şi se stabileşte în Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud. După treisprezece ani de căsnicie, în urma unei boli incurabile soţul îi decedeaza iar ea se va muta la Cluj împreună cu fiii Aurel-Tudor şi Valeriu-Cristian. Venirea sa în oraşul în care mă aflam şi eu, ca şi afinităţile ce ne aduceau împreună pe scena spectcolului muzicii populare aveau să apropie două drumuri şi două destine din care s-a făurit familia noastră şi acest cuplu muzical pe care preţuirea şi admiraţia publicului îl hrăneşte sufleteşte, ceea ce înseamnă punctul nostru de plecare în tot! Când ne-am constituit noi în cuplu muzical, începând să cântăm şi să imprimăm, a fost un succes din prima. Am imprimat împreună patru CD-uri de muzică populară „Înşir’te mărgărite”, „Puşcă şi cureaua lată”, „Roata moţilor”, „La toţi ni-i greu” şi unul de colinde. Majoritatea cântecelor sunt inspirate din poveşti auzite din popor și compoziţii proprii, un lucru de care ne mândrim.

          Care sunt roadele culese în cuplu muzical din pomul atât de bogat cu fructe, al muzicii populare româneşti?  

          Împreună am primit în anul 2005 premiul revistei „Ambasador”, în anul 2009 premiul revistei „VIP” pentru „Cel mai iubit şlagăr”, în anul 2010, de asemenea, premiul revistei „VIP”, categoria „Cuplul Folcloric”, la Sala Palatului, Gala muzicii populare româneşti, în anul 2011 premiul pentru „Cel mai iubit şlagăr”, organizat de Etno TV împreună cu Ministerul Culturii, în anul 2012 „Premiul Special” la ediţia a doua a Galei muzicii populare româneşti.

Aurel V. ZGHERAN

Comments

comments