ANCOM supune consultarii publice tarifele pentru terminarea apelurilor mobile

Propun reducerea tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile incepand cu data de 1 mai 2018, de la 0,96 eurocenti/minut la 0,84 eurocenti/minut, tarif care va fi practicat pana la data la care ANCOM va finaliza noul model de cost LRIC pur. Decizia Autoritatii vine ca urmare a dialogului cu Comisia Europeana pe aceasta tema, dar si ca urmare a faptului ca actualul model de cost nu include tehnologia 4G/LTE, tehnologie care castiga tot mai mult teren in Romania, aducand castiguri de eficienta”, a declarat Sorin Grindeanu, presedintele ANCOM.

Tarife pentru terminarea apelurilor mobile

Intrucat realizarea unui nou model de cost, care sa reflecte costurile eficiente ale furnizarii serviciilor de terminare la puncte mobile si sa permita stabilirea unor tarife perfect adaptate pietei romanesti este un proces de durata, ANCOM propune, ca masura tranzitorie, un tarif determinat prin benchmarking european. Tariful stabilit astfel de Autoritate reprezinta media tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite in statele membre ale Uniunii Europene pe baza unui model de cost LRIC pur, ceea ce ofera un suport adecvat pentru o masura temporara, pana cand se vor stabili tarifele bazate pe costurile incrementale evitate, printr-un nou model de cost.

Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor pe care il vor practica cei cinci operatori de telefonie mobila cu putere semnificativa pe piata terminarii apelurilor in propriile retele (Lycamobile S.R.L. –  operator de retele mobile virtuale ”complet”, Orange Romania S.A., RCS & RDS S.A., Telekom Romania Mobile Communications S.A. si, respectiv, Vodafone Romania S.A.) va fi, incepand cu data de 1 mai 2018, 0,84 eurocenti/minut, fara TVA.

Solutia propusa adreseaza observatiile Comisiei Europene si are, de asemenea, avantajul ca poate fi implementata mai rapid decat realizarea noului model de cost (cel putin 18 luni).

In 2018, ANCOM va initia procedura de dezvoltare a unui nou model de cost de tip LRIC pur, care sa reflecte costurile eficiente ale furnizarii serviciilor de terminare la puncte mobile, in acord cu principiile Recomandarii Comisiei Europene privind tarifele de terminare.

Piete relevante de gros

In urma consultarii europene desfasurate in perioada octombrie-noiembrie 2017, ANCOM a renotificat si a primit avizul favorabil al Comisiei Europene pe marginea masurilor de identificare a pietelor relevante de gros corespunzatoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile. Astfel, ANCOM a emis decizia nr. 1085/2017 privind identificarea pietelor relevante din sectorul comunicatiilor electronice corespunzatoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile.

Prin aceasta decizie, ANCOM a identificat cinci piete relevante de gros corespunzatoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile in retelele publice de telefonie. Pentru toate aceste piete, Autoritatea mentine sau, dupa caz, impune unele obligatii corelate problemelor concurentiale identificate, precum obligatia de transparenta, de nediscriminare, de control al tarifelor si de fundamentare a acestora in functie de costuri (inclusiv mentinerea simetriei tarifelor de terminare), precum si obligatia de a permite accesul si utilizarea unor elemente specifice ale retelei si a infrastructurii asociate.

Consultare publica

Tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile in retelele publice de telefonie pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOM aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pana la data de31.01.2018, pe adresa sediului central al ANCOM din str. Delea Noua nr. 2, sector 3, Bucuresti sau direct la registratura ANCOM. Observatiile si recomandarile pot fi transmise si prin fax la numarul +40.372.845.404 sau prin e-mail pe adresaconsultare@ancom.org.ro.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.