Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

ANM: Codul portocaliu de ninsori şi viscol poate fi extins până luni

Publicat: sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabilă până duminică la ora 22.00, ar putea fi prelungită până luni, cu posibilitatea de a fi emis şi codul roşu în anumite zone, anunţă ANM.

„Situaţia nu este înspăimântătoare, dar este de durată”, a declarat Directorul ANM, Ion Sandu, vineri, în cadrul comandamentului de iarnă.

El nu a exclus însă posibilitatea ca această atenţionare cod portocaliu, valabilă în prezent până duminică, ora 22.00, să fie prelungită până luni.

„Nu este viscolul care se anunţă, înspăimântător, că nu a mai fost niciodată, dar perioada e foarte lungă şi, atunci, nu excludem posibilitatea ca, în cazul în care se vor depăşi 50 centimetri/mp în 24 ore, să apară şi coduri roşii, nowcasting în prima fază, pentru a respecta parametrii foarte clar stabiliţi cu aceste coduri”, a spus Sandu.

El a recomandat populaţiei să nu plece în afara oraşului dacă nu este absolut necesar, începând cu noaptea de vineri până duminică după-masă.

Conform atenţionării ANM, viscolul puternic va continua în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi zonele montane aferente, precum şi în nordul Dobrogei. În aceste regiuni vântul va sufla în rafale de peste 70…80 km/h, ninsoarea va fi puternic viscolită şi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

De asemenea, în intervalul menţionat, în sudul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…70 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită. În cursul zilei de astăzi, 25 ianuarie, în jumătatea sudică a Dobrogei vor predomina ploile, moderate cantitativ, izolat se va depune polei, iar vântul va sufla cu rafale de peste 70…80 km/h.

O nouă informare va fi făcută publică în cursul serii de sâmbătă, 25 ianuarie.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=22485

Publicat de la data ian. 25 2014. Categorii ACTUALITATE, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

28 ianuarie 2020, 7:29
 

VSV
Precipitaţii
5°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 3°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:39
Apus: 17:19
Prognoza 29 ianuarie 2020
Zi
 

VSV
Predominant înnourat
12°C
Vânt: 14 km/h VSV
Rafale de vânt: 25 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

V
Nori intermitenti
-1°C
Vânt: 7 km/h V
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 28-01-2020 Ora : 2 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 02:00 si 08:00 In zona : Județul Caraş-Severin: zona joasă;Județul Arad: zona joasă;Județul Bihor: zona joasă;Județul Timiş: zona joasă; Se vor semnala : ceață care local determină reducerea vizibilității sub 200m și izolat sub 50m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 28-01-2020 Ora : 2 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 02:00 si 08:00 In zona : Județul Gorj: zona joasă; Se vor semnala : local ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 m şi izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 28-01-2020 Ora : 2 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 02:00 si 08:00 In zona : Județul Constanta;Județul Tulcea; Se vor semnala : ceaţă care determină scăderea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 27-01-2020 Ora : 23 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, […]

Loto

Horoscop

  • 259.220 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team