Antena 1, amendată
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat o serie de rapoarte de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite la CNA pentru emisiuni difuzate de posturi de televiziune în perioada 1 ianuarie – 31 septembrie 2018.
Instituţia a amendat şi a dat somaţii pentru mai multe posturi de televiziune. Astfel, Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune Antena 1 cu amendă în valoare de 50.000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, care se referă la protecţia minorilor.
„Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”, prevede articolul 39 din Lege.
Postul Antena 1 a fost amendat pentru încălcări ale articolului în emisiunile „Prietenii de la 11”, ediţiile din 18.04. şi 04.05.2018; „Acces direct”, ediţiile din 19.02., 23.05 şi 11.06.2018; „În puii mei”, ediţiile din 24.02.2018;
„Băieţi de oraş”, ediţiile din 21 şi 24.06.2018, „Poftiţi în vacanţă”, difuzată, în premieră şi în reluare, în data de 03.01.2018; „Poftiţi la Nea Mărin”.
În plus, CNA a somat public posturile Pro X, Antena Stars, Etno TV şi Antena 3 pentru mai multe abateri. Membrii Consilului au hotărât să emită decizii de intrare în legalitate în privinţa următoarelor spoturi publicitare/ emisiuni sau spoturi de teleshopping, difuzate de posturi de televiziune, aferente unor campanii de promovare a produselor: „Livington Air Cooler” (teleshopping); „Therabee2 (spot de teleshopping); „Premium Caviar Serum” (spot de teleshopping); „Kretaloe Juice” (spotul de teleshopping); „Biostem Prostata” (teleshopping); „BCR” (spot publicitar); „Urinal” (spotul publicitar).
Totodată, Consiliul a hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate în privinţa spotului publicitar „Urinal acut”, difuzat de posturile de radio, la difuzarea căruia nu au fost respectate dispoziţiile art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului (monitorizare 20 şi 22 iunie 2018).
„Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale şi să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, aşa cum ele sunt definite de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare”, arată art. 93.