Antonescu: Cât timp va fi Băsescu la Cotroceni va exista o problemă

Liderii USL nu au promis în campanie o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, însă există „germenii unor confruntări”, iar pactul de coabitare cu premierul rămâne în opinia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, fără utilitate.

„Eu personal şi atâta vreme cât am fost în campania electorală şi cu Victor Ponta şi cu ceilalţi ai partidelor care compun USL n-am vorbit şi nu i-am auzit vorbind despre o nouă suspendare. Am vorbit şi vorbesc şi astăzi despre faptul că atâta vreme cât Traian Băsescu va fi la Cotroceni va exista o problemă, vor exista în permanenţă germenii unor confruntări care nu sunt deloc benefice pentru această ţară, dar că până la urmă respectăm Constituţia şi legile în vigoare, va trebui să mergem înainte”, a susţinut Antonescu.

În ceea ce priveşte pactul de coabitare dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta îşi păstrează convingerea că acest document nu ar avea vreo „utilitate”.

„L-am susţinut şi îl susţin pe Victor Ponta în această chestiune, dar nu văd nicio divergenţă cel puţin în ce mă priveşte pe mine şi USL între ceea ce am angajat în campanie. Noi de fapt, şi aici s-ar putea să fie un câmp de discuţie interesant, noi în campania electorală nu am vorbit nicăieri despre suspendarea lui Traian Băsescu pentru că nu poţi angaja suspendarea cuiva pe prezumţia că va încălca din nou Constituţia. N-am făcut-o, am spus în schimb următorul lucru: că cerem votul oamenilor pentru a conduce această ţară prin mijloacele constituţionale pe care votul lor ni-l dă prin majoritatea parlamentară, printr-un guvern expresie a acestei majorităţi, prin instituţiile care sunt sub autoritatea fie a Guvernului, fie a Parlamentului, vom conduce această ţară altfel decât Traian Băsescu, vom conduce această ţară altfel decât a fost ea condusă de Băsescu şi guvernele sale, ceea ce oamenii doreau”, a mai afirmat liderul PNL.

Antonescu a precizat că există diferenţe fundamentale între guvernarea PDL şi cea a USL, chiar dacă este vorba de o serie de măsuri de constrângere bugetară care sunt avute în vedere.

„Noi n-am pornit niciodată de la ideea că asta trebuie să fie în continuare pe spinarea a milioane de oameni şi acolo unde guvernele lui Traian Băsescu au luat, guvernele noastre au dat înapoi. În al doilea rând cred că există cel puţin până în prezent o atitudine mult mai cinstită faţă de opinia publică, în sensul în care Guvernul spune ce poate şi ce nu poate să facă – şi asta contează poate mai mult decât ceea ce ar vrea să facă”, a precizat preşedintele PNL.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.