Aproximativ 7.200 de angajați ai MAI s-au pensionat anul acesta până la data de 14 septembrie

Aproximativ 7.200 de angajați ai MAI au ieșit la pensie de la începutul anului până la data de 14 septembrie, termen până la care s-au aplicat prevederile legii pensiilor militare care permiteau ca pensia să fie mai mare decât salariul, comparativ cu 2016, când au fost 12.500 de pensionări, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Dintre cei 7.200, 4.000 sunt de la Poliția Română, 1.100 de la Jandarmerie, 700 de la Poliția de Frontieră, 680 de la Pompieri, iar restul de la alte structuri ale MAI, a precizat oficialul MAI.

„Deficitul de personal s-a accentuat constant încă din 2015, ajungând la acest moment la 23.000 de oameni. Practic, funcționăm cu 85% din numărul de funcții — din 150.000 de posturi, fiind în plată aproximativ 127.000. Este evident că orice pierdere de personal, în condițiile unui deficit consistent deja existent în sistem, se reflectă în activitatea ministerului, însă asta nu înseamnă că instituțiile din MAI — Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră sau Pompierii — nu își desfășoară misiunile de zi cu zi cu responsabilitate și eficiență”, a precizat Dajbog.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.