ASIGURĂRI: Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, gata până la 1 decembrie

Ritmul şi condiţiile în care se desfăşoară lucrările la monumentul Marii Uniri, operă a sculptorului Mihai Buculei, sunt în parametri optimi, ceea ce conferă perspectiva că acesta va fi realizat până la data de 1 decembrie, data aniversării Centenarului Marii Uniri, informează Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) printr-un comunicat transmis AGERPRES.

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a efectuat pe parcursul acestui an mai multe vizite de lucru la Alba Iulia, pentru a evalua stadiul lucrărilor.

„George Ivaşcu, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi cu primarul oraşului, Mircea Hava, a avut întâlniri cu maestrul Mihai Buculei, constructori, specialişti implicaţi în realizarea monumentului de dimensiuni impresionante (cu o înălţime de 22 de metri şi o greutate de circa 1.350 de tone). Din analiza efectuată la ultima vizionare a lucrării s-a constatat că ritmul şi condiţiile în care se desfăşoară lucrările sunt în parametri optimi, ceea ce conferă perspectiva că acest obiectiv va fi realizat în timp util, conform contractului Nr. 862 din 06.2018, cu sprijinul tuturor factorilor responsabili implicaţi, până la data aniversării marelui eveniment al Centenarului Marii Uniri, 1 decembrie 2018”, precizează sursa citată.

Potrivit MCIN, „până în acest moment, Monumentul de la Alba Iulia este realizat până la cota +18 metri”, în aceste zile realizându-se „cea mai grea etapă a construcţiei, care constă în ridicarea şi montarea unei piese de 160 de tone, aşa-zisul ‘paralelipiped'”. Totodată, sunt în execuţie lucrări de monolitizare şi pregătire a montării pieselor finale pentru realizarea cupolei. Montarea acesteia va duce monumentul la cota finală de 22 de metri şi va fi finalizată conform graficului.

În ceea ce priveşte Monumentul Unirii de la Arad, MCIN, de la preluarea mandatului de către ministrul George Ivaşcu, a întreprins toate măsurile legale şi tehnice posibile în condiţiile unui conflict juridic major, colaborând cu autorităţile locale din Arad şi cu Asociaţia pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri.

Astfel, potrivit ministerului, s-a emis Hotărârea Consiliului Local Arad nr.138 din 16.04.2018 pentru stabilirea amplasamentului final al Monumentului Marii Uniri de la 1918.

Totodată, „având în vedere opoziţia autorului cu privire la acest amplasament, cu luarea în considerare a prevederilor contractului de comandă, aşa cum a fost perfectat cu autorul, s-a obţinut de la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (scrisoare ORDA nr.4727 din 12. 07. 2018 ) opinia juridică privind dreptul ministerului, în calitate de beneficiar al operei, de a dispune amplasarea acestuia fără acordul artistului” şi „s-a obţinut Certificatul de Urbanism nr.1961 din 07.09.2018, eliberat de Primăria Arad, privind amplasarea monumentului pe esplanada din vecinătatea Consiliului Judeţean Arad”.

Ministerul arată că, pe lângă demersurile de natură penală, a acţionat autorul lucrării în judecată civilă pentru a obţine autorizarea instituţiei de a îndeplini obligaţia contractuală ce îi revine autorului privind transportarea şi amplasarea lucrării la Arad, pe cheltuiala debitorului.

„Având în vedere că ministerul nu a putut avea angajamente financiare în speţa respectivă până la data de 16.10.2018, data sentinţei executorii (nedefinitive), Asociaţia pentru Ridicarea Monumentului Unirii la Arad a semnat un contract pentru o sponsorizare în vederea întocmirii proiectului tehnic de realizare a fundaţiei necesar obţinerii autorizaţiei de construire. Reprezentanţii MCIN au respins solicitarea asociaţiei de a lansa o subscripţie publică, instituţia aflându-se într-o procedură juridică conform sentinţei menţionate mai sus, de a se substitui debitorului, sculptorul Florin Codre”, informează MCIN.

Potrivit Ministerului Culturii, „asociaţia, prin atragerea de donaţii, poate urgenta montarea, cu acordul MCIN, în calitate de proprietar al operei de artă”.

„În aceste condiţii, în ceea ce priveşte amplasarea monumentului până la data de 1 decembrie 2018, apreciem că se pot executa lucrările de realizare a fundaţiei în cel mai scurt timp posibil. Aşadar, având în vedere complexitatea problemei din punct de vedere juridic şi legal, pe parcursul anului 2018 au fost luate toate măsurile pentru a rezolva o problemă care durează de mai mult de 11 ani”, se mai arată în comunicatul MCIN.

Sursa: AGERPRES

Foto: Realitatea de Alba

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.