Assad: Puterile străine trebuie să înceteze sprijinirea rebelilor

Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat reprezentantului ONU și Ligii Arabe că negocierile de pace pot avea loc doar dacă statele străine vor înceta să acorde sprijin rebelilor care luptă pe teritoriul Siriei.

„Poporul sirian este singurul care are dreptul să decidă viitorul Siriei și orice soluție sau acord trebuie să fie acceptată de acesta și să reflecte dezideratele sale”, a afirmat liderul sirian, la Damasc.

Întâlnirea dintre președintele sirian și Lakhdar Brahimi, emisarul Organizației Națiunilor Unite și Ligii Arabe, s-a înscris într-un turneu regional menit să obțină sprijin pentru inițiativa de pace ruso-americană.

Assad a mai avertizat că nu este nevoie de o intervenție străină pentru soluționarea războiului civil, în cursul căruia aproximativ 115.000 de persoane au fost ucise, în cele 31 de luni de conflict.

„Încetarea sprijinirii teroriștilor și obligarea statelor care îi susțin (să înceteze acest lucru – n.r.) este cel mai important pas în pregătirea… dialogului”, a mai precizat Assad.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.