Au fost aprobate Programele naţionale de sănătate pentru perioada 2013-2014

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind programele naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014.

“Am gândit cadrul legislativ pentru derularea programelor naţionale de sănătate în sensul reproiectării acestora în acord cu priorităţile de sănătate publică identificate la nivel naţional. Am direcţionat programele naţionale de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii spre activităţi de îmbunătăţire a sănătăţii publice, prevenire a bolilor şi evitare a surselor de pericole pentru sănătate şi am redefinit  rolul atribuţiilor Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în finanţarea, gestionarea resurselor şi derularea programelor naţionale de sănătate”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen NICOLĂESCU.

În acest context, în perioada 2013 -2014 Ministerul Sănătăţii îşi asumă derularea şi finanţarea a 13 programe naţionale de sănătate publică care au ca scop:

(i) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile prin:

–      programul naţional de imunizare;

–      programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile (boli transmisibile prioritare, infecţie HIV, tuberculoză, infecţii cu transmitere sexuală);

–      programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV;

–      programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;

–      programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizare a utilizării antibioticelor şi a antibioticorezistenţei.

(ii) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor netransmisibile prin:

–      programul naţional de depistare precoce activă a cancerului de col uterin;

–      programul naţional de sănătate mintală;

–      programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;

–      programul naţional de boli endocrine.

(ii) promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos;

(iii) monitorizarea factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă;

(iv) asigurarea unor servicii de sănătate publică specifice în cadrul:

–      programului naţional de hematologie şi securitate transfuzională

–      programului naţional de sănătate a femeii şi copilului

De asemenea, din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se vor finanţa 14 programe naţionale de sănătate curative care au ca scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice, după cum urmează:

–      programul naţional de boli cardiovasculare;

–      programul naţional de oncologie;

–      programul naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive);

–      programul naţional de diabet zaharat;

–      programul naţional de tratament al bolilor neurologice;

–      programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei;

–      programul naţional de tratament pentru boli rare;

–      programul naţional de sănătate mintală;

–      programul naţional de boli endocrine;

–      programul naţional de ortopedie;

–      programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;

–      programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică;

–      programul naţional de terapie intensivă a insuficienţei hepatice;

–      programul naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă.

Totodată, actul normativ aprobat reglementează o serie de aspecte privind derularea programelor naţionale de sănătate în perioada 2013 – 2014, după cum urmează:

–      implementarea unui sistem adecvat de management al programelor naţionale de sănătate prin intermediul unităţilor de asistenţă tehnică şi management al programelor naţionale. În acest sens, prin ordin al ministrului sănătăţii, în cadrul instituţiilor publice din subordinea Ministerului Sănătăţii,  se vor înfiinţa structuri organizatorice fără personalitate juridică care vor avea atribuţii în asigurarea activităţilor de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate;

–      organizarea de către Ministerul Sănătăţii, prin unitatea de achiziţii publice centralizată, de licitaţii la nivel naţional pentru achiziţia unor bunuri şi servicii necesare implementării programelor naţionale de sănătate;

–      reglementarea obligaţiilor furnizorilor aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru derularea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ, precum şi a  sancţiunilor ce se pot aplica, în concordanţă cu prevederile Contractului Cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 – 2014;

–      armonizarea reglementărilor privind prescrierea electronică a medicamentelor în concordanţă cu prevederile Contractului  Cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 – 2014.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.