Aurel V. Zgheran: Aștept o iarnă adevărată și scriu despre o artistă certă, mirabilă: Stela Enache

Mi-a fost dat să fiu contemporanul unei lumi și unor vremuri ce suferă o transcendență dincoace și dincolo de însele, de parcă sunt niște nebune slobode ce-au luat-o razna, iar natura și istoria aleargă după ele blând ca niște copii după fluturi și de aceea pare că n-au să le mai prindă niciodată din urmă, ca să le strămute pe făgaș…!

Ziceam și eu, cândva, că va răsări ea primăvara verde, cu miei, cu flori și păsărele, cu melodii și poezii de iubire, de viață, de veselie și speranță, că se va întoarce ea vara cu soare cald și luminos, îndurătoare, blândă, cu lave de aur în lanuri, cu valuri violete de lavande și flăcări verzi în codri, pe câmpii și coline cu imașuri și turme, că va veni ea toamna cu roade între care regele meu e înveselitorul și dulcele sânge al pământului supt cu atâta voluptate de buzele-mi crăpate de pofte ca un pământ de secetă, credeam către apus că iarna va să fie iar iarnă, zână a strămoașelor ei ierni cu troiene până sub streșini, cu torente albe de ninsori albe ca Dumnezeu, dar n-a mai venit niciuna dintre acestea de când parcă și eu am plecat altundeva din soarta în care am trăit și pe care am iubit-o până acum însă am fost înghițit de o pădure în care inima îmi bate alternativ între două lumi: una a luptei disperate pentru supraviețuire și alta a resemnării…!

Crezusem prin miezul iernii lui 2023 că în sfârșit voi avea parte de o iarnă năvalnic de albă, cu zăpadă copilăresc de zburdalnică și senzațională, cu ninsori nebune, ca-n lumea basmelor, ca-n ochii înflăcărați ai plozilor, ca-n raiul cu munți albi, cu șesuri albe, cu ceruri albe, cu inimi curate, cu iubiri fierbinți, cu melodii și poezii de coliere la gâtul muzelor luat în palme și mușcat până la lacrimi de romantici…!

Dar numai mi s-a părut că vine iarna…, a venit, de fapt, numai solul ei, într-o noapte…, ne-am trezit dimineață cu un pospai alb, blând și nevinovat ca un pui de hermină ce-a surprins spre sfârșitul iernii cu un început palid de iarnă pe năucii dregători ai țării ocupați până peste cap cu rotativa puterii, în niciun fel, în nicio secundă cu viața derutaților de noi care îi alegem cu vulcanică larmă într-o repetabilă eroare veselă…! A venit un pui de iarnă, iar politicienii nu erau acasă la noi, erau acasă la ei unde pacea și huzurul nu au nici patrie nici timp…! Avem boli în lume, ca o mană cerească pentru hoții imanente, avem război în coaste, ca un spectacol al delirului satanei, avem griji, morți, prigoniri, sărăcie, nedreptăți într-o patrie în care cătușele au fost și intermitent continuă să fie zurgălăi. Avem cutremur după cutremur în Europa, unul dintre ele apocaliptic, ce nu aduce aminte distraților păpușari de la ațele puterii de cel al nostru din 1977, ca să se ia măsuri de dejucare a planului morții cu noi. Nu a fost suficient teribilul cutremur din Turcia, nu văd îmbuibații noștri clopotul morților și buciumul de alarmă în el…! Repetându-se, această nenorocire și-ar desăvârși masacrul și dărâmăturile, fără ca cineva să se învețe minte cât mai suflăm cu nodul la gât de spaime. Primarul general al Capitalei României acuză public pe „corupții din construcții”, amenințându-i cu pușcăria fără ca el să miște un deget spre a fi consolidate clădirile și a se lua minime măsuri de siguranță pentru oameni. Apoi, după poza publică, scufundat într-o pleașcă de pălărie, râzând bleg și amenințând în stânga și în dreapta – în stânga, de altminteri – eronatul primar picat din altă lume, gata, nu mai are nimic de spus, ca și cum cu amenințările de serviciu se aranjează tot, ca și cum băgarea în pușcării ar remedia orice – de câțiva ani, decât pușcăria, altceva nu mai văd înaintea ochilor unii oameni, scopul lor suprem nefiind rezolvarea unor probleme cum ar fi aceea cu nesiguranța clădirilor în caz de cutremur ori recuperarea banilor deturnați fraudulos în sporul de averi teribile ale unor hăpăi, ci pușcăria, cu demersuri spectaculoase în piața publică, într-un festival național al cătușelor și urletelor…!

Crezusem că va veni ea iarna, va albi priveliștile, va naște impresia de alb, de curat, va răsări o rază de feerie, o vibrație de iluzie a fericirii, vreun crâmpei de vis, dar n-a venit, a venit închipuirea de iarnă într-o țară a închipuirii de patrie…!

Și-atunci, ce să fac?! Bine că nu s-a terminat vinul pe lume, bine că mai scot câte un bănuț din piatră seacă, bine că mereu cad în picioare după câte un șut de la vreo boală și vreo batjocură de la viață, bine că iubesc de mor superbitatea feminină și mă topește în calde emoții gândul la frumoasele ce nu contează că nu mă iubesc, dar contează că eu le pot determina să mă mintă…! Iar când vinul în drumul lui de la cană până la gură mă răscolește dulce, pun cana la vedere, cât mai aproape, am întotdeauna o mână liberă ca să o întrebuințez până cad, ca și cum bulbucii savuroși ar fi fost pietre de moară și zugrăvesc din cuvinte (cu vopselele nu mai sunt prieten pentru că azi măzgălește calculatorul) câte un portret celor mai frumoase dintre frumoase…!

Azi scriu despre o artistă mirabilă, cu un glas sensibil ca un clinchet de clopoței de porțelan, azi scriu despre un om cumsecade cum a crezut Dumnezeu că îi șade bine să fie primului om pe care l-a creat, exagerat de optimist fiind în legătură cu aceasta, azi scriu despre o artistă dintr-o generație fără timp, vârsta ei fiind vârsta vârstelor noastre, vârstele noastre rămânând din tot ce trăim cu iubirea și cu ce e frumos din ce-am luat în suflet, azi scriu despre o prietenă care dacă nu ar fi, pentru mine s-ar naște întrebarea unde este sensul de a fi al florilor dacă eu am nimerit într-o lume oarbă!?

Azi scriu despre minunat de frumoasa interpretă de muzică ușoară Stela Enache…!

Nu voi alcătui o cronică de spectacol, o exegeză, o expunere afectivă despre emoțiile și frumusețea melodiilor sale, azi scriu, că aștept iarna, că nu s-a sfârșit vinul de combustibil pentru vulturul inimii, că îmi place să o ascult de simt că mă absoarbe o apă ce curge în rai, despre frumusețea artistei Stela Enache…!

Dar nici aceasta nu o fac așa cum ar face-o un om cu măsura concretului, axat pe explicații certe, ci cum o fac numai și numai eu pentru mine: scriu cu mărturisirea sufletului despre Stela Enache, denunțându-mă co-părtaș la o hoție: artista mi-a furat inima…! De ce co-părtaș?! Pentru tăinuire din partea mea și pentru că m-am lăsat furat de bunăvoie…!

Dar, mă întreb eu: câtor nu le-a furat inima Stela Enache și nu s-a victimizat nimeni, nici n-a făcut vreo plângere în patria și-n vremea plângerilor cu miză? Stela Enache a furat inima auzitorilor cântecelor ei de toate vârstele, copiilor, femeilor și bărbaților…, iremediabil ne-a fermecat în masă și nu doar că nu ne-am plâns, suntem fericiți…!

Pentru că așteptăm iarna feeric de frumoasă, dumnezeesc de albă, înveselitor de acompaniată cu ninsori albe ca un bal cu miliarde de miliarde de zâne, ca un văzduh cu miliarde de miliarde de hulubi albi, ca un sobor de miliarde de miliarde de îngeri, serafimi și heruvimi albi, trâmbițând înfrângerea satanei, ca un alai de miliarde de miliarde de doctorițe frumoase, albe, ca o zare cu miliarde de miliarde de flori de bumbac și de fluturi albi, ca o nuntă cu miliarde de mirese cu trene albe, lungi cât dragostea de o viață, ca o grădină cu miliarde de miliarde de crini albi, ca un cer cu miliarde de miliarde de lune albe înconjurate de miliarde de miliarde de stele albe, ca miliarde de miliarde de iubiri, ca miliarde de miliarde de gânduri de pace, ca miliarde de miliarde de bolnavi vindecați, ca miliarde de miliarde de oameni dezrobiți din singurătate, ca miliarde de miliarde de speranțe de iubire și de viață…, toate albe, minunat de albe…; pentru că toate acestea trec prin fața ochilor mei, prin adâncul sufletului meu, prin fiecare celulă din întreaga mea ființă, eu azi scriu despre Stela Enache…!

Scriu despre Stela Enache, despre muzică, despre iubire, despre poezie, despre frenezia soarelui din cană și aștept măcar un fragment dintr-o iarnă adevărată ca acelea ce erau când n-aveam timp de scris și aproape de nimic…, iernile mele de azi, ca și iubitele dintotdeauna sunt precum chipul iubitei cântate de Eminescu: „El n-a fost când era, e când nu e.”

Galerie foto:

Colegi şi prieteni la lansare carte biografică Alexandru Jula, scrisă de Oana Georgescu – Stela Enache, Dumitru Lupu, Cornel Constantiniu, Ileana Şipoteanu, Florin Apostol, Carmen Aldea Vlad, Oana Georgescu, Jolt Kerestely, Nae Alexandru, Daniel Gheorghe, Marian Stere, Marian Spânoche, Alina Negoiasă (Alesis), Ioana Sandu, Octavian Ursulescu, Aurel V. Zgheran etc…; Stela Enache, Gabriel Dorobantu, Alexandra Canareica, Aurel V. Zgheran, 11 aprilie 2016; în colajele fotografice mai sunt: Marina Florea, Monalisa Basarab, Ion Antonescu, Ana Maria Halalai, Carmen Aldea Vlad, Daniel Gheorghe și alții…

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.