Aurel V. ZGHERAN: Legea și valoarea au biruit samavolnicia

 

          Nu terminasem bine de scris și de publicat un articol cuprinzând câteva reflecții despre bravurile micului Dan, atât de mic încât îmi vine să îi scriu și numele cu d mic, de la o primărie mult de tot prea mare pentru el.

          Nici micul Dan nu terminase de jubilat că a eliberat din funcție, de la conducerea Clubului Sportiv Municipal București, pe marea atletă Gabriela Szabó, care mâine, când nimeni nu își va mai aduce aminte de Dan cel mic, mărunțel, va înstela cu frumusețea și gloria marilor ei victorii legenda sportului românesc; nici nu terminase să se umfle-n pene micul cu freză creață, că niște judecători cinstiți de la Tribunalul București i-au tăiat maioneza poftelor lui lacome anulând dispoziția samavolnică de detașare a competentei și legitimei directoare a CSM București, iar pe deasupra l-a obligat pe cel mic să o reîncadreze și să plătescă 10 000 lei daune morale, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 3 500 lei.

          Directorul general al CSM, celebra sportivă internațională Gabriela Szabó jubilează la urmă, așadar, dar cu demnitate. Iată cum: „La data de 23, 11, 2022 a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi fiscal hotărârea în primă instanţă prin care a fost anulată dispoziţia de detaşare nr. 1245 emisă de Primarul Dan Nicuşor Daniel la data de 03, 06, 2022, ulterior anunţării acesteia pe o reţea de socializare. Suplimentar obligaţiei stabilite de instanţă în sensul încadrării Gabriela Szabó în funcţia de director general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, pârâtul primarul general al Municipiului Bucureşti a fost obligat la plata sumei de 10 000 lei cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată”.

          Acum ce-o mai spune micul de la Capitală?! Dar, mai ales, nu cumva îi trece prin gând să plătească din banii contribuabilor suma imputată lui de instanță? Nici nu ne-ar mira…!

          Noi însă, eu, tu, noi, oamenii cuminți, care nici nu facem daune nici nu despăgubim pe nimeni, prin urmare, de ce trebuie să acoperim daunele altora? Cu ce au greșit bucureștenii, ca să plătescă, dacă va fi să plătească, mofturile, capriciile, apucăturile despotice, incompetența micului de la Primăria Generală?! Va veni, oare, o zi în care fiecare, de la opincă la vlădică, să răspundă pentru faptele sale? De ce au ajuns legea scrisă și cea nescrisă niște jucării pentru senzaționalismul politic și al presei, cum de am ajuns, ce s-a întâmplat cu noi de lăsăm niște mânuitori de bani, manipulatori de oameni, dribleri cu justiția pe bombeu să aducă țara la cheremul lor și să facă din oameni popice?! Cine răspunde acum pentru faptul că a fost hărțuită una dintre cele mai mari sportive ale lumii din toate timpurile?! Cine calculează și cine răspunde pentru prejudiciile aduse Clubului Sportiv Muncipal București, cauzate de întreruperea ori dereglarea funcționării unor proiecte administrative, competiționale chiar, prin mișcările brutale de reorganizare a conducerii?!

          Dar pe micul de la primăria Capitalei cine îl schimbă? Când îl schimbă? Toată lumea vede că este despot și incompetent, că este cel mai slab primar pe care l-a avut vreodată Capitala. Dar de înlăturat de acolo, numai se mimează niște încercări. Nu-i mare lucru ca pe aceeași rută, să ne trezim la viitoarele alegeri, din nou cu el victorios și cu siameza lui, Clotilde – amândoi sunt turnați pe același model, amândoi sunt câte un hopa-Mitică, amândoi fac răul cel mai mare pe care l-a făcut vreodată cineva de la creștetul administrativ municipal și de sector, dar nimeni nu clintește pe nimeni.

          Ce să mai zicem?! Cine-i de vină că el și ea, micul și trupeșa râd de oameni, iar oamenii îi aleg?!

          Însă, pentru că îndrăznește micul superficial, incompetent și abuziv să lovească programat în personalitățile noastre, de patrimoniu cultural, sportiv, artistic, aceasta trece de revolta uzuală, aceasta umple paharul și așa prea plin…!

          Cu atât mai mult, Gabriela Szabó își primește din partea noastră o demnă reverență, cu cât împăunarea micului de la Capitală s-a dovedit că-și primește onoruri obediente, susțineri servile, păsuiri lașe…!

           Gabriela Szabó este cea care a birut ca pe pistele de alergare, el, un nimeni mâine, este cel învins de propriile-i manevre efemere.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.