Aurel V. Zgheran: Schimbarea schimbărilor la Administrația Bazinală de Apă Siret – Bacău
Era contemporană „modernă” a construit din faptul divers curent o mitologie nouă a schimbărilor. În această idee capătă proporţii uimitoare conturarea tendinţei cenzuratoare perpetuate, pe seama căreia se dezvoltă, de cele mai multe ori fals, noi şi noi păreri neconcordante despre unul şi acelaşi om. De aici derivă o anume manieră exagerat dimensională de a se devora şi descotorosi între ei, unul de celălalt, în primul rând oamenii sus-puşi. La un astfel de caz am asistat prin schimbarea absolut injustă a directorului Administraţiei Bazinale de Apă Siret – Bacău, dr. ing. Emil Vamanu.
Este greu de înţeles că brusc un specialist recunoscut se descoperă a fi incompetent în chiar domeniul şi instituţia în care a funcţionat, căci, în primul şi-n primul rând competenţa este, de fapt ar trebui să fie, contragreutatea numirii ori alegerii unei persoane într-o funcţie de înaltă răspundere şi specialitate. Golită de sens, aşa cum pare, schimbarea directorului Emil Vamanu (chiar dacă, poate nou-numitul director era la rându-i, cine ştie, specialist în vasta ştiinţă hidrotehnică, deşi în acel moment nu era cert despre el decât faptul că a avut funcţie sus, la vârf, în cadrul Apelor Române că era constructor, cunoştinţele sale neavând afinităţi cu hidrotehnica şi că era pasionat de plimbarea de la unul la altul prin partidele politice) ivește întrebarea în ce măsură se are în vedere în ţara aceasta ca experienţa să se clădească la fundaţia evaluării capacităţii unei persoane cu răspundere uriaşă profesională şi umană. Cum să schimbi un specialist cu multă experienţă şi care un număr însemnat de ani a condus bine o instituţie, remarcându-se prin rezultate numai lăudabile, doar în ideea unui curent de înnoire, ca şi cum ai scoate din rădăcini un pom exact în momentul în care este încărcat cu fructe, pentru a încerca să plantezi în locul lui alt pom ca să experimentezi dacă acesta nu rodeşte încă şi mai spornic?!
Pe seama datelor privitoare la forfota schimbărilor experimentale (aceasta în cel mai bun caz, pentru că tenebrele şerpuiesc de cele mai multe ori de la alte izvoare şi spre alte tărâmuri) fără margini şi fără alte raţiuni decât concursul de împrejurări secrete, deşi bat la ochi, România prezentă a devenit între surate un lider al rebeliunii irevocabile. Dăm jos, punem la loc, nu ne plac ochii căprui ai cuiva, să spunem, nu-i nimic, aducem pe altcineva cu ochii albaştri, nu ne plac cei albaștri, aducem căprui şi tot aşa, într-o ciclică inversabilitate.
Cam astfel se-nvârt conspiraţiile româneşti, iar de aceea, biata Românie merge în cerc, încălecată, precum în rutul cocoşilor sau, mai exact, ca un motor într-una gripat pentru că e dat la cârpeală din meşter în meşter – unul îl demontează, altul îl asamblează, apoi e demontat la loc şi din nou montat, într-o necontenită simulare a muncii…!
Schimbarea de la Administraţia Bazinală de Apă Siret – Bacău avea să îl coste viața pe director, care, consumându-se din cauza șicanelor ce-au premers înlăturării sale, nerezistând umilinței s-a îmbolnăvit, pentru ca nu mult mai târziu, primind ostentativ decizia de demitere chiar pe patul de spital, boala să i se adâncească sever, galopant și ireversibil, să îl doboare de pe picioare, iar într-un final tragic să îi curme viața.
Nu a fost decât una dintre obişnuinţele totalmente dăunătoare mersului drept spre viitor al României. Dat afară din funcția de director și coborât la ocupația de inginer de rutină, aproape inactiv, îngrămădit într-un birou cât o debara, cu o masă, un scaun și trei hârtii, ocazie râvnită de unii de a sta degeaba, nu mai rămăsese pentru dr. ing. Emil Vamanu de făcut altceva în afară de a-și preda rezultatele și planurile sale altcuiva, apoi de a se retrage spre a urmări de la distanță continuarea – poate întreruperea – muncii sale căreia i s-a dedicat o viață de om, făcând loc pentru acomodare noului director lipsit de experienţă, dacă se va fi acomodat vreodată, iar când acesta va fi învăţat să și facă treabă, dacă va fi învățat vreodată – nu era absurd de intuit că într-o zi îi va veni şi lui rândul să plece – directorul demis să asiste neutru la inaugurarea cu tăieri de panglici a propriilor realizări…!
Nu vorbim acum decât despre schimbarea schimbărilor…! Fapt este că dr. ing. Emil Vamanu nu mai era nevoie să fie reinterpretat, el îşi câştigase o reputaţie cinstit şi imbatabil la nivel naţional, conducând cu rezultatele cele mai remarcabile instituţia căreia i-a închinat tinereţea, indiferent de regimurile ce s-au perindat sus, prin guvernământul românesc. De ce, atunci, să-l fi schimbat?!
Schimbătorilor, la rându-le, oare nu le-o veni şi lor ceasul?! Ba bine că nu! Presupunând că da, întrebarea ce persistă ca şi schimbarea este următoarea: ne mai şi oprim vreodată, mai facem şi treabă până la capăt, ne mai şi inetresează soarta ţării acesteia intrate într-un vârtej al întoarcerii pe toate feţele, stoarcerii, inducerii stării muribunde, ca scop şi resuscitării ca triumf cu ovaţii şi panglici, într-o repetabilitate năucitoare şi aberantă?!
Oare era cazul de a fi schimbat după ce a muncit atât de mult şi avea în continuare proiecte pe drum, directorul Emil Vamanu? În cazul în care nu se întrevede deja răspunsul, se va lămuri într-o zi, dacă nu cumva s-a lămurit deja…!
Adie o briză ce povesteşte că punctul cardinal dinspre care vine shimbarea directorului Emil Vamanu indică jocul de interese politice, nici mai mult nici mai puţin…! Iar când schimbătorii schimbărilor vor cădea, chiar dacă ei îşi agreează înşişi ipotetica înţelepciune despre o incredibilă veşnicie a funcţiilor, fără să observe cum propria viaţă se scurge pe lângă ei şi nu există dincolo de timp şi de spaţiu nici locul nici durata vieții lor, îi va mai aduce oare cineva înapoi pe oamenii mutaţi cu preferenţialitate nejustificată, unii dintre ei foarte competenţi, fără altă vină decât aceea de a fi fost, fiecare, omul potrivit la locul potrivit?!
Cameleonismul politic este rotativ, dar dr. ing. Emil Vamanu nu a jucat această figurație profesională niciodată, iar, cel puțin în ce îl privește, nedreptatea este definitiv ireperabilă…!
În amintirea sa, nici noi în puterea de a face altă îndreptare decât aceea de a-l menține în neuitare, iar pentru unii cu folosința aplicabilității înțelepciunii sale, redăm mai jos cel de al doilea interviu realizat pentru presă cu câțiva ani în urmă, dar de certă actualitate totdeauna.
Viaţă, adaptabilitate, supravieţuire
Arareori pot fi întâlniţi pentru un interviu, interlocutori din rândurile persoanelor cu funcţii de responsabilitate care nu caută aplicarea dialogului în generozitatea la schimb, în complimentări şi fraze pe lângă subiect şi adevăr. Un astfel de om de valoare este dr. ing. Emil Vamanu, pe care l-am atras pe undele povestei despre apă, ajutat şi de purtătoarea de cuvânt a intituţiei, Georgiana Cernat.
O creionare biografică a dr. ing. Emil Vamanu se identifică, aşa cum spune, în destinul apei. Apa a făcut mereu parte din viaţa sa – nu este vorba despre apa zilnică a consumului vital, ci despre apa, ca parte în integritate a Planetei. Şi-a petrecut copilăria într-un orăşel de pe malul Bistriţei – Buhuşi. Copil fiind, râul i-a fost prieten fidel, atât iarna când se acoperea de o platoşă de gheaţă ca un patinoar, cât şi vara când era mediu al delectării cu scăldatul şi pescuitul – întocmai în această unitate a vieţii sale sufleteşti i s-a statornicit între pasiuni, până astăzi, scăldatul şi pescuitul, pentru ca mai târziu, fără a se destructura ca primă iubire, apa să devină din tovarăş de joacă partener de viaţă, asociată într-o „bigamie” permisibilă reciproc şi totalmente legal. A urmat cursurile Facultăţii de Hidrotehnică, iar începând din anul 1985 şi până azi a lucrat la… Ape! În drum şi ideal comun cu apa şi-a întemeiat în această perioadă familia – doi copii care îi menţin sprintul, cadenţa şi rostul vieţii, şi soţia, medic, sprijinitoare a familiei, ca apa în componentele vieţii.
Într-o ordine de reflecţii din oglinda apei, dr. ing. Emil Vamanu găseşte drumuri de conexiuni metaforice între femeie şi apă pe care le plasticizează unic. În cuvintele sale el mi-a descris apa în modul în care o fac eu mai jos, în cuvintele mele:
Ce atrage la prima vedere la o femeie? Frumuseţea! Corporalitatea vorbeşte prima în ce o priveşte pe femeie. Unde este o femeie frumoasă, locul e împodobit, magnetizează irezistibil fără condiţionări şi sinergii. Singură femeia e în măsură să prefacă un loc fad, bizar, neprimitor, într-unul al plăcerii, dorinţei, entuziasmului. Tot aşa şi apa. Peisajele ce încadrează apa au cea mai dumnezeiască sublimitate. Apa în toate caracteristicele şi expresiile ei din mediul natural, de la nori, ploaie, izvoare, pâraie, la râuri, fluvii, lacuri, mări, oceane, compune o frumuseţe peisagistică mirabilă. Iată una dintre asemănări a apei cu femeia. Şi iată altele: ca şi apa, sau arta, femeia atrage pe toţi dar se lasă foarte greu cucerită; apa şi femeia trebuie iubite, ocrotite, au nevoie de condiţii, fiecare cu particularităţile ei, de viaţă, de dezvoltare, de scurgere; ca apa, femeia e şi liniştită, şi clocotitoare, şi pură şi tulbure, şi rezistentă şi predispusă la deviere în turbulenţe; apa, ca și femeia e şi paşnică, şi cotropitoare…
Dacă revărsările de ape, inundaţiile sau seceta pot destabiliza ecosisteme întregi, femeia poate destabiliza o familie, o comunitate, o ţară, un imperiu, o lume (istoria are argumente). Aşezările umane caută vecinătatea apei aşa cum familia este alipită de mamă. Ca şi apa, femeia este dătătoare de viaţă. Deopotrivă, apa şi femeia au capricii – ale femeii sunt manifestări sau dispoziţii de moment, inopinate, stranii uneori, iar la apă sunt torentele, ieşirile din albii cu o forţă neoprită de altă forţă până nu se epuizează întreaga energie izbucnită în revărsare. Pentru apă şi femeie e greu de croit alt drum decât cel al lor – spaţiul şi libertatea le menţin în matcă, îndiguirile ori încătuşarea şi încorsetarea pun în mişcare spiritul predilect la femeie, al revoltei, forţa înnăscută de eliberare şi revanşă!
Liniştea şi durata umanităţii depinde de paşii apei spre civilizaţia rearmonizării omului cu natura, pentru îmbunătăţirea vieţii sale şi salvarea de la propriu-i sfârşit! Vorbim în continuare, despre aceasta, cu dr. ing. Emil Vamanu.
Poate fi înşelată natura?
Natura reprezintă lumea fizică înconjurătoare, un univers de manifestări şi mişcări produse într-un echilibru perfect dictat de însăși multitudinea legilor sale sistematice. Orice intervenţie externă în acest sistem contravine legilor naturii producând dezechilibre ce afectează atât natura moartă, cât şi cea vie. Omul trebuie să fie conştient că orice acţiune a sa reprezintă un parametru destabilizator în ecuaţia echilibrului natural. Guvernată de legi, natura sesizează atât parametrii naturali cât şi pe cei artificiali, aplicaţi permanent în ecuaţia de continuitate ce defineşte echilibrul. Prin urmare, natura nu poate fi înşelată, orice acţiune fiind depistată imediat şi observată însăşi prin manifestarea naturii împotriva factorului destabilizator, respectiv asupra omului.
Cât de fragilă este siguranţa resurselor de apă, energie şi hrană, în acest moment?
Resursa de apă are un caracter limitat şi vulnerabil, cu posibilităţile reale de regenerare. Este indispensabilă pentru viaţă şi societate. Reprezintă materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic. Caracterul ei limitat şi vulnerabil este compensat de caracterul regenerabil datorat circuitului natural al apei. Omul are obligaţia de a respecta legea circuitului hidric al apei şi celelalte legi ale naturii. În prezent, siguranţa resurselor de apă nu este încă în pericol, cu toate că în unele situaţii resimţim criza ei. Pe viitor însă, siguranţa resursei de apă va depinde de modul cum omul va conştientiza că are obligaţii majore pentru respectarea legilor naturii din care şi el face parte, condiţie obligatorie pentru a se asigura echilibrul resurselor de apă…
Este de meritat diamantul, aurul şi petrolul lumii, în investiţia pentru economia apei şi îmbunătăţirea calităţii ei?
Principalele diferenţe dintre cele trei resurse menţionate (diamant, aur şi petrol) şi resursa de apă sunt:
Resursa de apă este indispensabilă vieţii – cele trei resurse pot lipsi din viaţa omului, acesta putându-şi continua viaţa şi activitatea fără celelalte trei resurse;
Resursa de apă este regenerabilă – cele trei resurse sunt epuizabile;
Resursa de apă se întâlneşte pe toată suprafaţa planetei, în diferite stări, chiar dacă în anumite zone, în cantităţi insuficiente – cele trei resurse se regăsesc numai în anumite zone şi acestea limitate, de pe Terra;
Resursa de apă se utilizează în toate domeniile de activitate; nu există domeniu de activitate în care apa să nu fie utilizată direct sau indirect ca materie primă – cele trei resurse menţionate însă sunt indispensabile doar în domenii limitate de activitate;
Apa se regăseşte în toate cele trei forme de agregare – celelalte trei resurse nu au această calitate;
Apa se transformă cel mai usor şi permanent în bani datorită funcţiunilor sale multiple – în mod normal, cele trei elemente pot deveni echivalent sau monedă de schimb pentru a cumpăra, conserva şi menţine echilibrul resursei de apă;
O casă se poate construi în lipsa celor trei resurse – în lipsa sursei de apă, construirea unei case nu-şi are sens;
În deşert şi nu numai, un metru cub de apă este mai valoros decât un metru cub din oricare dintre celelalte trei resurse;
Atunci când avem apă în exces nu-i calculăm suficient de bine valoarea, motiv pentru care o subevaluăm, faţă de celelalte trei resurse.
Din aceste câteva exemple comparative este lesne de înţeles că apa este factorul vital ce întreţine viaţa pe pământ. Cu toţii trebuie să fim conştienţi că avem obligaţia să investim oricare altă resursă (cât ar fi aceasta de rară, inclusiv cele trei menţionate) pentru a menţine (după caz, a îmbunătăţi) stările naturale ale resursei de apă, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.
Suntem, oare, la început de sfârşit?
Omul are un început şi un sfârşit. Dar la nivel universal nu avem certitudini ale începuturilor vieţii pe pământ, acestea fiind doar estimate prin diferite studii şi cercetări ale căror parametri se bazează doar pe intuiţii şi argumente filozofice uşor de combătut. Din aceste considerente cred că începutul sfârşitului depinde numai de noi toţi cei care convieţuim de sute de milioane de ani pe pământ. Cu certitudine afirm că orice sfârşit pune bazele unui nou început.
Vina este exclusiv a omului, „homo, lupus homini” – „omul, lupul oamenilor”?
Plaut (250-184 î. Chr.) a introdus această cugetare în contextul existenţei unei societăţi în care concurenţa era neloială iar şansele deveneau ilegale. Această societate s-a regăsit de-a lungul secolelor şi persistă atât timp cât omul este inconştient de menirea existenţei sale. Au fost cugetătători însă care au reflectat în sensul egalităţii de şanse şi au dat o şansă omului: „homo homini homo” („omul este om pentru om”). Iluzia trecătoare a forţei a fost astfel înlocuită cu înţelepciunea. Într-o societate normală, „lupul”, chiar om fiind, poate fi stăpânit să nu-şi distrugă semenii, doar şi numai doar printr-un proces continuu de educaţie.
Animalul prins fuge imediat, dacă scapă. Omul, însă, persistă în acţiuni cinice ale propriei distrugeri. Există o cultură mondială a apei ca element vital al vieţii lui materiale şi spirituale?
Omul inconştient şi needucat, când ajunge să-şi conducă semenii se crede „Dumnezeu pe Pământ”. Îşi distruge, în primul rând, resursele umane (oamenii pe care îi conduce pentru a nu avea rivali). Îşi distruge apoi resursele naturale pentru ca eventualii duşmani externi să nu aibă acces la acestea. Îşi distruge, în final, cetatea, pentru a nu se mai folosi nimeni de ea. Oamenii educaţi şi conştienţi procedează în sens opus: respectă resursele umane şi naturale. În ultimul timp oamenii au început să urmărească şi condiţiile de convieţuire ale animalelor ce nu au instincte distructive şi implicit să le preţuiască mai mult. Apa este liantul ce leagă omul cu natura şi cu fauna. La nivelul mondial s-au creat premisele unei culturi mondiale a apei, respectiv ale unor legături sufleteşti dintre materia vie, moartă şi resursa de apă.
Raportat la globalitate, cum se resimte în România procesul de secare şi deteriorare a apei?
România nu este o ţară foarte bogată în resurse de apă. Conştienţi de această situaţie şi de faptul că orice picătură de apă trebuie să fie preţuită, organele de decizie şi de gospodărire a apelor fac eforturi pentru amenajarea complexă a cursurilor de apă, astfel încât societatea şi natura să nu fie afectate în condiţii deficitare de secetă hidrologică.
Comparativ cu pustiirea, extinderea deşertului pe Planeta albastră, în ce măsură este ameninţată România de coşmarul infectării mediului, al diminuării resurselor de apă, energie şi hrană?
România nu este în situaţia regiunilor cu deşert, dar este conştientă că prin activităţi iraţionale în care se neglijează resursa de apă pot apărea şi pe teritoriul ei zone cu deficit de apă şi cu tendinţe de deşertificare. În sensul evitării unor astfel de situaţii, la nivelul ţării noastre s-au realizat proiecte de refacere ecologică a zonelor poluate, de amenajare a bazinelor hidrografice şi de utilizare raţională a resurselor de apă. Legislaţia actuală în domeniul apelor vizează în special realizarea acestor obiective ce au caracter permanent şi strategic.
Ne poate aştepta pe noi românii, vreodată, o viaţă dusă la extreme din cauza calităţii şi cantităţii apei, cum se întâmplă în alte zone geografice?
Extremele conduc la dezastre întotdeauna. În domeniul apelor, aceste dezastre se produc atât în cazul apelor mari (inundaţii), cât şi în cazul apelor extrem de mici (secetă). Pentru menţinerea resursei de apă la un nivel optim cantitativ şi calitativ, la nivelul României, inclusiv la nivelul Bazinului Hidrografic Siret se fac eforturi foarte mari de a se introduce cele mai bune tehnici disponibile, existente pe plan mondial, în procesele de producţie, de tratare şi de conservare a apei. Reglementările în domeniul gospodăririi apelor sunt îndreptate în această direcţie pentru a se proteja resursele de apă şi pentru a se diminua cât mai mult posibil sursele de poluare şi de utilizare iraţională a resurselor de apă. Prin realizarea acestor măsuri, România va fi ferită de efectele fenomenelor extreme, îndreptate asupra resurselor de apă.
Are omul o forţă de adaptabilitate în măsură să supravieţuiască într-o lume ostilă a viitorului?
Omul trebuie să gândească şi să acţioneze întotdeauna pozitiv. Cu cât populaţia este mai educată şi gândeşte în sensul preţuirii resurselor naturale, dar în special cu cât factorii de conducere sunt mai buni şi mai conştienţi de valoarea intrinsecă a acestor resurse, cu atât generaţiile viitoare nu vor suferi de lipsa acestora şi în special de lipsa resurselor de apă. Oamenii necredincioşi, sau mai rău, oamenii fals credincioşi (cinici) reprezintă o sursă de acţiuni periculoase pentru lumea ostilă a viitorului. Adaptabilitatea omului trebuie să fie în primul rând în sensul educaţiei, a respectului faţă de semenii săi, faţă de toată lumea vie (vieţuitoare) şi faţă de resursele naturale, a bunătăţii, dorinţei şi credinţei în continuitatea vieţii pe pământ.
Ce este posibil şi care sunt acţiunile concrete, explicite şi eficiente, la nivelul instituţiei ABA, pentru redresarea şi salvarea naturii, pentru schimbarea de atitudine a omului, în relaţie cu ea?
În primul rând conştientizăm populaţia şi factorii de decizie că apa este un element vital atât pentru om, cât şi pentru ceilalţi factori naturali existenţi pe pământ. De asemenea, ne perfecţionăm personalul de specialitate pentru a avea capacitatea să implementeze toate proiectele moderne de administrare integrată a resurselor de apă. În al doilea rând realizăm strategii, studii, cercetări, noi proiecte legislative clare şi nepărtinitoare, programe, proiecte, scheme directoare, rapoarte şi sinteze, prin care justificăm necesitatea realizării de investiţii extrem de costisitoare dar în acelaşi timp extrem de necesare pentru gestiunea resurselor de apă. În al treilea rând executăm şi urmărim realizarea investiţiilor în termenele stabilite conform programelor de urgenţă şi reglementării din punct de vedere al gospodăririi apelor. În al patrulea rând, dar nu în ultimul, urmărim permanent starea tuturor resurselor de apă (calitativă şi cantitativă) şi luăm decizii în timp real pentru menţinerea echilibrului ecologic, respectiv al circuitului hidric al apei. Toate acestea se regăsesc în programele de activitate ale specialiştilor noştri din domeniul gospodăririi apelor.
Dacă va dispărea apa şi se va duce altundeva, înseamnă că viaţa va reapărea şi ea, de la capăt, acolo, că la dimensiuni inimaginabile de timp şi spaţiu, omul se va putea transfera, pentru fiii fiilor umanităţii?
Apa este o substanţă specială şi specifică, ce întreţine viaţa pe pământ. În masa corpului uman există circa 72% apă. Fiinţele pământene trăiesc doar în prezenţa apei în care însă se regăsesc şi unele substanţe indispensabile organismului. Pentru alte civilizaţii ce trăiesc pe alte planete, apa pământeană ar putea fi nefolositoare întreţinerii vieţii acestora sau, mai mult, în alte spaţii din univers apa nu ar putea fi conservată datorită legilor naturale diferite acestor spaţii. Plecând de la acest raţionament, noi, pământenii, trebuie să nu ne facem iluzii nefireşti asupra ocupării altor spaţii cereşti cu consecinţe incerte, iar apa pe care o avem să o folosim şi să o respectăm aici la ea acasă, pe toată suprafaţa Terrei. Prin urmare, dacă respectăm apa şi ne respectăm pe noi înşine şi semenii noştri, apa va rămâne „sine qua non” pe pământ. În condiţiile în care este respectată, însăşi apa are o mare obligaţie să rămână aici sute şi milioane de ani, pentru „fiii fiilor umanităţii”!
Aurel V. ZGHERAN
