Aurel V. ZGHERAN: Vulturița handbalului românesc
Miez de noiembrie, 2022…! Sosesc soliile frigului uscat, frigului mohorât, frigului înspăimântător, pentru că n-au avut timp până acum vitejii noștri conducători să se liniștească un pic și să se mai gândească și la căldura zilelor de mâine a nesfârșit înșelaților români în pragul anotimpului în care de mult nu mai locuiește iarna, de mult nu mai stă acasă iarna, s-a mutat în mit și în legendă, în loc gol…, stau înghesuite în vremea de pe urmă niște anotimpuri corcite, nici iarnă, nici toamnă. După cum explică prognozele, realiste poate, se pare că numai o vorbă bună ne-ar mai putea încălzi iarna aceasta, ieftin încât să li se facă parte și nevoiașilor patriei noastre trei sferturi nevoiașe…!
Dar limba unui sfert de români are oase…! S-a încheiat un campionat european de handbal feminin, regretabil însă nu catastrofal și definitiv iremediabil, cu un rezultat modest (sau nu) al echipei naționale a României, clasate în final pe locul 12.
De parcă lotul nostru feminin de handbal a plecat la competiție dintr-o lume și s-a întors în altă lume; de parcă după acest campionat, planeta și universul s-ar fi oprit și și-ar fi luat un concediu de o sută de ani odihnă; de parcă în tot acest timp handbalul românesc va fi fructul somnului, iar după o sută de ani se va trezi o altă generație care va acuza această nedrept condamnată echipă sportivă că a scufundat România într-un somn lung de o sută de ani…!
Acel sfert de populație română care nu știe să piardă demn este unul și același cu sfertul de populație care, fără ca ea să aibă o cât de vagă umbră de vocație eroică, dimpotrivă, răcnește din toată ființa sa, aruncă pe ceilalți la înaintare și năzuiește să clintească munții de la locul lor, cu brațele altora.
A fost o luptă sportivă! De data aceasta, handbalistele noastre admirabile nu au venit acasă cu lauri pe frunte, dar s-au întors cu frumusețea umană, cu lumina entuziasmului, cu bravura dăruirii sportive mai sus de frunte: în nimbul sportului românesc magic, mirabil, care de atâtea ori a alăturat însemnului național al steagului nostru și al biruinței noastre istorice fanionul victoriilor sportive. Câtă bucurie, câtă fericire au fost aninate de simbolul acestui fanion…! Cât respect, câtă iubire se cuvine să întoarcem fetelor care în întreaga istorie a handbalului românesc ne-au umplut viața cu emoțiile și binele sufletesc ce ne-au îmbogățit zilele, orele, clipele trăite cu trup și suflet alături de ele la bine și la rău…!
Se mai și pierde! Viața are urcușuri și coborâșuri! Un sportiv nu luptă singur pe arenele sportive. Cineva învinge, cineva pierde. Unul și celălalt o ia de la capăt, imediat. Locurile se pot inversa, nimeni nu este titularul pe viață al podiumului.
Cum să nu îl doară ca o traumă pe un mare sportiv, o singură vorbă rea?! Suntem contemporanii unora care au lovit în Nadia Comăneci, (ce ne mai mirăm ce rost ar mai avea să ne consumăm)…, au lovit în Hagi, în Gică Popescu, au lovit în Ilie Năstase, au lovit în Simona Halep, în Gabriela Szabó… și, iată, bucuria detractorilor: au găsit motivul nimerit să lovească azi în splendida sportivă de aur care a fost de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii (2011, 2015, 2016, 2018), care alături de echipa României a câștigat două medalii de bronz la Campionatul European din 2010 și la Campionatul Mondial din 2015, care a marcat 39 de goluri la actuala ediție a Campionatului European și a devenit cea mai bună marcatoare all-time din istoria competiției, cu peste 300 de goluri…!
Un slujitor în solda unei televiziuni, de altfel respectabil, (respectabilă și televiziunea) și remarcat ca ziarist serios, a sărit cu gura, în zilele acestea dulce-amare ale sportului românesc, pe lotul feminin de handbal al României. Parcă țintea programat, lunecător, parcă vreun nor cenușiu de deasupra creștetului său acoperea cerul confortului lui sufletesc (toți suferim de frustrare câteodată): el a aruncat cornete de hârtie la steaua frumos de luminoasă a sportului românesc din toate timpurile, la o frumoasă handbalistă cu gropițe-n obraji, dar tot pe atât de uimitoare sportivă: Cristina Neagu.
Incredibil cum pot unii oameni să dezveșmânteze florile de flori și să le prefacă tije vegetale sterpe și nocive…! Surprinzătorul ziarist părea zelos în ivirea de noutăți conflictuale, în căutare de condamnați pentru plutonul de execuție al senzaționalismului ziaristic, față de care reproșul este mai tare decât recunoașterea. Este o mirare că nu a învățat în anii vârstei sale, în anii săi de ziarist, că oamenii de valoare găsesc întotdeauna drumul înapoi.
Cristina Neagu este una dintre sportivele române formidabile, din toate timpurile – în ramura sportivă a handbalului, fără îndoială că prima. Și atunci, cum poți să spui așa: „(…) este nocivă și distructivă pentru orice comunitate din care face parte”?!
Ce fel de judecată poate coborî mintea unui om, ziarist de-ar fi, într-un abis al gropilor mentale inaccesibile?!
Cum să vorbești astfel despre vulturița handbalului românesc ce zboară ca fulgerul și catapultează mingea pe care brațele-ntinse în sus ca niște catarge, rareori o pot baricada – în aruncarea ei la poarta adversă se descarcă forța, precizia și viteza loviturii de glonț.
Noi nu am avut și nu vom mai avea curând, poate niciodată, o sportivă formidabilă ca handbalista Cristina Neagu, care să reconstruiască într-o generație a handbalului românesc prestigios la nivel de club și la nivel de națională, speranța și bucuria noastră, entuziasmul, strigătul de victorie, plăcerea privirii unui spectacol sportiv deopotrivă încleștat în lupta pentru victorie și frumusețea jocului…!
Un lucru nu știu cei care luptă aprig împotriva oamenilor apărați de propria glorie: va trebui mult timp pentru a-și repara propria greșeală, iar uneori timpul acesta este în exterioritatea duratei vieții unui om.
La ceea ce se întâmplă azi, efemer, prin comentariile celor care au plecat mai înainte de moarte din viața lor, fața luminată de surâs și de umbra frumoasă a gropițelor din obrajii excepționalei handbaliste Cristina Neagu este unul din răspunsurile emoționale.
Palmaresul ei sportiv este răspunsul actelor superioare ondulațiilor ziaristice la nervi…!
Părerile celor capabili de foarte multă rigoare tehnică – este vorba despre stafful actualei echipe naționale de handbal feminin – ar fi o greșeală să fie o completare aici. În lumea handbalului, a sportului, există un univers cu aparențe diferite.
Ceea ce poate încheia textul prezent în formă avizată este cuvântul vulturiței handbalului românesc, frumoasă ea, frumos jocul ei, frumos succesul ei, frumos spectacolul ei sportiv ce-mbracă un meci de handbal în haina de gală a grandioaselor întreceri care de milenii ne arată cum, de fapt, ar trebui să arate luptele oamenilor între ei:
„Ultimul meu european nu s-a încheiat așa cum mi-aș fi dorit. Simt că e nedrept locul 12. Am fost aproape în meciurile importante. Din păcate, nu mai putem schimba nimic. Rămânem cu sentimentul că puteam mai mult.
Am jucat mai mult cu jucătoarele cu experiență. Pe viitor, probabil vom păstra același nucleu și pentru Campionatul Mondial. Eu îmi doresc să joc la turneul preolimpic și, sper, și la Jocurile Olimpice, să-mi închei frumos cariera la echipa națională.”
Erată: în paragraful 6, de sus n jos, rândul al doilea, din regretabilă neatenție s-a făcut un dezacord gramatical: „Unul și celălalt o ia de la capăt, imediat.”. Astfel că, cerând scuze, rog cititorul să considere la plural verbul „ia”: „Unul și celălalt o iau de la capăt, imediat.” (Aurel V. Zgheran)