Autostrada Transilvania intră în conservare

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj a început deja demersurile pentru licitaţia privind contractarea lucrărilor de conservare a şantierului pentru construcţia autostrăzii Transilvania şi a serviciului de pază. Contractul este pe termen de patru ani.

Pe teren sunt în desfăşurare procedurile de conservare a lucrărilor, şi nu de finalizare. Imediat ce Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice va autoriza procedura, anunţul de licitaţie pentru contractarea lucrărilor de conservare şi a serviciului de pază pe tronsonul Suplacu de Barcău – Borş va fi postat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice).

„Timp ce 15 zile va sta anunţul pe SEAP, după care putem deschide ofertele. Sper ca până la finalul acestei luni să putem atribui acest contract. Vorbim de un contract ce vizează o perioadă de patru ani”, a declarat şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan, citat de ziuadecj.ro. Acesta a adăugat că nu are nici o informaţie despre negocierile purtate cu Bechtel de către minister. „Urmează să fim anunţaţi şi noi. Oricum, orice decizie s-a luat, ea va fi supusă aprobării guvernului”, a mai spus Eugen Cecan.

Din cei 64 km, cât măsoară tronsonul Borş – Suplacu de Barcău, Bechtel a reuşit să finalizeze jumătate din lucrare. Numai pentru finalizarea acestui tronson, statul ar trebui să plătească peste 250 de milione de euro. Toţi cei peste 400 km ai autostrăzii Transilvania ar fi trebuit să se construiască cu maxim 2 miliarde de euro. Până acum statul a cheltuit 1,4 miliarde de euro şi nu s-au finalizat decât 50 km, între Gilău şi Câmpia Turzii.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version