AVERTISMENT- Încrederea în economie coboară la minimum-ul ultimilor trei ani!

Indicatorul de încredere macroeconomică CFA România a suferit o scădere severă, de peste 15%, în august, faţă de luna anterioară, până la 50,7 puncte, cel mai mic nivel din ultimii trei ani.

Este a treia lună consecutivă de scădere a indicatorului de încredere. Ambele componente ale indicatorului (aprecierea condiţiilor curente şi anticipaţiile) au contribuit la scădere, potrivit comunicatului CFA România.

Analiştii CFA văd euro la peste 4,65 lei şi ROBOR la 1,67% peste 12 luni. Este cea mai lungă tendință de depreciere din ultimii cinci ani.

„Este de remarcat că 80% dintre participanţii (la sondaj) anticipează o depreciere a leului în urmatoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6177 lei / euro, în creştere cu 278 pips (zecimi de miime) faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior, în timp de pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4,6523 lei / euro (+350 pips).

Sunt, de asemenea, remarcabile şi anticipațiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani): 94% şi respectiv 88% dintre participanţii la sondaj sea ţteaptă la creşteri.

Astfel, rata medie interbancară a ROBOR cu scadenta de 3 luni, ar putea fi de 1,67%, iar randamentul la obligaţiunile suverane denominate in lei cu scadenţa de 5 ani de 3,44%.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2018/septembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 2,55% (valoare mai mare cu 0,69 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exercițiul anterior).

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni în rândul membrilor CFA România şi al candidaţilor pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA), organizaţia având peste 180 de membri.

Adrian N Ionescu,

cursdeguvernare.ro

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.