Banca Mondială: Cea mai nouă evaluare a emigrației românești
Între trei și cinci milioane de români muncesc și trăiesc în străinătate.
Estimatul din 2017 al ONU, calificat drept optimist în Raportul privind diagnosticul problemelor sistemice provocate de emigrație, realizat de Banca Mondială, este de 3,58 milioane de persoane, adică 18,2% din populația României. Aceasta înseamnă că migrația are o contribuție de peste 75% la declinul demografic înregistrat de România.
Autorii raportului BM avansează un număr de trei milioane de români în vârstă de muncă aflați în străinătate, ceea ce echivalează cu 23,3% din populația în vârstă de muncă a României.
Efectele pozitive ale remitențelor și ale emigranților reveniți sunt contrabalansate de deficitul provocat pe piața muncii din România și de o creștere economică inferioară celei posibile fără fluxurile uriașe de emigranți.
Conform Comisiei Europene, cele mai mari ponderi ale celor plecați apar în rândul persoanelor înalt calificate (26,6%).
Situația a produs deficite de personale în mai multe domenii cu valoare adăugată mare – pe piața autohtonă a muncii există cerere ridicată de programatori, medici, ingineri electrici, tehnicieni etc.