Bani mai mulţi pentru sănătate în 2014. Dar şi datorii pe măsură…

Bugetul alocat sănătăţii pentru anul 2014 va fi mai mare decât anul acesta, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi.

„Săptămâna viitoare Guvernul României va stabili suma alocată sistemului sanitar, după care bugetul va intra în dezbatere în Parlament”, a spus dr.Buşoi la o întâlnire cu presa.

Preşedintele CNAS a precizat ca în 2014, zona finanţării spitalelor trebuie privită cu atenţie, să se pună accent pe spitalizarea de zi şi pe ambulatoriul de specialitate.

Cristian Buşoi a menţionat că în 2014 CNAS va avea mai multe provocări: „este vorba de lista de medicamente compensate şi gratuite, care trebuie extinsă, trebuie avut în vedere că plata furnizorilor, începând din februarie 2014, trebuie făcută la 60 plus 30 de zile, potrivit noilor reglementări europene”.

Oficialul s-a referit şi la patologia hepatitei, intenţia de a aproba tripla terapie pentru hapatita C în condiţiile în care se aprobă noua listă de medicamente. El a făcut referire la o recentă întâlnire avută la Bruxelles, unde Comisia Europeană s-a arătat îngrijorată de incidenţa mare a hepatitei B şi C, comparativ cu alte ţãri.

„A doua mare provocare pentru CNAS este preluarea programelor de la Ministerul Sănătăţii. Dacă nu vom prelua şi finanţarea pentru ele nu vor putea fi gestionate satisfăcător; este vorba de programul de vaccinare, dar şi de alte programe pentru care trebuie rezolvate anumite aspecte tehnice. Probabil cã din 1 februarie 2014, MS, prin Agenţia Naţională a Programelor va stabili strategia generală şi liniile directoare pentru toate programele de sănătate. Implementarea, contractarea monitorizarea, derularea propriuyisă a programelor şi finanţarea fiind asigurată de CNAS”, a arătat Cristian Buşoi.

El a mai spus că noul Contract cadru pentru furnizarea serviciilor medicale pentru anul viitor şi normele de aplicare ale acestuia vor intra în vigoare la 1 februarie.

„Până la sfârşitul anului se va definitiva contractul cadru şi normele de aplicare, iar în luna ianuarie se va trece la contractare, astfel încât la 1 februarie să poată intra în vigoare noul contract cadru”, a punctat Buşoi.

Acesta a spus că anul acesta se vor cheltui cu medicii de familie în jur de un miliard trei sute şaptezeci milioane lei , aproximativ 436 de milioane lei se vor cheltui cu laboratoarele şi serviciile imagistice, aproape jumătate de miliard cu ambulatoriu de specialitate, 290 de milioane cu plăţile externe, deci ceea ce se plăteşte pentru tratamentele pentru românii aflaţi în afara ţării care solicită servicii medicale.

,, În 2013, cea mai mare parte din fonduri , peste 40%, au mers către medicamente şi materiale sanitare, în farmacii şi pe programe. Aproape 9,1 miliarde din cele 23, 3 miliarde le vom regăsi la capitolul medicamente cu şi fără contribuţie personală şi medicamente pe programe, cel mai consistent fiind programul pe oncologie, cu peste un miliard de lei şi de diabet. Estimez că pentru spitale vor fi în jur de 7,9 miliarde în acest an, ca execuţie bugetară,, a detaliat preşedintele CNAS.

Avem de plătit spitalelor europene 168 mil. euro!

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate avea la finalul anului trecut datorii de 168 milioane euro către unităţile medicale din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European şi Elveţia, a precizat  CNAS, într-un comunicat de presă.

Cele mai mari datorii acumulate sunt către următoarele ţări:
Germania 53,6 mil.euro
Franţa 31,9 mil.euro
Italia 28 mil euro
Austria 21 mil.euro
Spania 11 mil.euro

Anul acesta, CNAS va efectua plăţi pentru aceste servicii în valoare de aproximativ 33 milioane de euro. Va oferim aici câteva exemple de astfel de plăţi :
Germania 9 mil.euro
Franţa 10 mil.euro
Austria 6 mil.euro
Belgia 2,2 mil.euro
Italia 2,5 mil .euro
Elveţia 1,2 mil. franci elveţieni

In privinţa cazurilor de hepatită din România, CNAS face următoarele precizări:

Conform statisticilor, la ora actuală incidenţa virusului hepatic la români, dar care nu neapărat dezvoltat aceasta boală, este următoarea:
Hepatita B – 4, 3 la mia de locuitori
Hepatica C – 3,6 la mia de locuitori

Conducerea CNAS este preocupată de faptul că anul acesta expiră cei 5 ani de tratament gratuit al Hepatitei B şi crede că trebuie găsite surse de finanţare pentru continuarea acestor tratamente, fără a pune în pericol iniţializările de tratament.

In cazul hepatitei C, avem speranţa ca pe noua lista de medicamente compensate şi gratuite să fie introdusă tripla terapie, necesară pacienţilor care nu au un răspuns bun la dubla terapie.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.