Basarabie Română – Ion MARIN
În acest decembrie 2013, Moldova de dincolo de Prut a redevenit Basarabia Română pe care o invoca poetul. Câteva evenimente așteptate, unele de veacuri, altele de decenii, s-au întâmplat pe rând, redându-ne speranța că reunirea celor două state românești nu mai înseamnă decât o chestiune de timp, de câțiva ani, poate. Cum se va întâmpla acest lucru, rămâne de văzut, dar este aproape sigur că, mai întâi, va avea loc intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, spațiu comun, fără granițe, în care comunitatea de limbă, de nație și aspirații va face restul. Am scris dealtfel cu ani mulți în urmă un editorial în care îmi exprimam opinia că numai așa se va ajunge din nou la o singură și mare țară românească, în Europa unită, iar pașii pe care îi fac moldovenii și politicienii lor actuali nu sunt decât în această direcție. Recunoașterea limbii române ca limbă oficială tranșează o veche dispută, pe care o semnala și Sadoveanu când îi ironiza pe cei care făcuseră un dicționar româno-moldovenesc, și șterge granița virtuală, artificială, care mai despărțea Moldova de peste Prut de cea din România, astfel că acum vorbim din nou de una și aceeași provincie istorică a țării. Ar fi păcat să se forțeze lucrurile, să dea apă la moară celor ce le văd altfel, mai ales celor ce încearcă să conserve raporturile geopolitice actuale. Numai cu inteligență și echilibru diplomatic se poate avansa pe calea unirii și păstrării promontoriilor cucerite. Altfel, prin avansarea unor idei aventuriste, care deranjează inclusiv arhitecții aderării, se poate declanșa contrareacția de genul celei care a aruncat înapoi Ucraina cu decenii, repoziționând-o în spațiul ex-sovietic, cu grave consecințe pentru susținătorii proiectului european. Cine are urechi de auzit, să audă!