Zapada insângerata a emanciparii – Orania VLASIN

Pretul emanciparii de sub dominatia cuplului Ceausescu a fost executarea lor. Am fost prinsi cu cutitul la gât : ori viata lor,ori emanciparea noastra. Ori se permitea revenirea lor la putere si-atunci am fi avut parte de razboi civil,ori ii dadeam prada mortii ca sa punem capat o data pentru totdeauna umilintei,saraciei,igonarantei. Toata suflarea a urmarit ore in sir la unicul program de televiziune procesul ad-hoc al celor doi,care chiar si in clipa in care au fost impuscati,au murit convinsi ca ne-au facut numai bine,se adresau soldatilor chemându-i “copile”.

N-a fost ceea ce oamenii simpli ar fi dat ca pedeapsa celor doi. Poporul ar fi vrut sa-i vada in rând cu ei, sa experimenteze de-adevaratelea povara vietii de zi cu zi traind simplu,fara privilegii. Sa manânce jumatatea de pâine luata pe cartela numarând firmiturile. Sa-si faca sarmale din zgârciuri si parizer, ciorba din gheare,cap si spate de pui,sa cumpere din piata cartofi degerati. Sa piarda zile si nopti la cozi de tot felul. Sa n-aiba butelie sa-si faca un ceai,sa tremure de frig in casa neincalzita,sa nu gaseasca caiete si carti de scoala pentru copii. Sa se vada pe ei insusi la unicul program de televiziune iarasi si iarasi si iarasi…cu pauza de stigere a luminii pe tot teritoriul national intre 18:00 si 20:00…Sa aduca fortat pe lume copii,doar pentru ca partidul o cerea.

Daca ar fi putut decide,poporul la asa ceva i-ar fi pedepsit : sa traiasca exact cum traia el !

Mereu am fost intrebata in emigratie cum am trait sub comunism si cum vad viata intr-un altfel de sistem politic. Raspunsul meu a fost invariabil : fiecare capitol din viata a avut pretul lui, fiecare perioada mi-a dat zile bune si zile rele,deopotriva. Ca da,in comunism n-am trait spaima vietii de somer,asa cum o traiesc acum; ca toata lumea era obligata sa aiba un loc de munca. Daca am reusit sa imi fac loc ca emigranta,este meritul profesorilor si educatiei pe care acestia mi-au dat-o,plus principiile ferme ale mamei care nu vedea cu ochi buni lenea si irosirea timpului fara un scop. Scoala era obligatorie si gratuita,si-ti trebuia doar vointa si capacitatea intelectuala de a urma oricare curs superior ti-ai fi dorit. Intr-o societate ca cea de acum, mama mea,croitoreasa,nu si-ar fi putut permite sa ma tina intr-un oras precum Bucuresti,sa urmez vreo scoala. Cand m-am casatorit, ca fiecare cuplu, am primit un apartament si o butelie, ca sa am o baza pe care sa-mi pot constitui familia. Ceea ce in zilele noastre, pentru oamenii care traiesc doar din munca,nimic din asa ceva nu mai este posibil. Toti asista neputinciosi la emanciparea copiilor lor, stiind ca este o iluzie si ca intr-o zi,curând,vor reveni acasa,lânga parinti, invinsi de neputinta de a fi pe picioarele lor. Violenta aproape nu exista,oamenii umblau in voie ziua ca si noaptea,mergând si intorcându-se de la munca fara teama de a fi atacati. Cuvintele droguri si drogati nu existau in limbaj. Aproape fiecare familie avea o masina Dacia si isi permitea in fiecare an un concediu pe litoralul românesc si un tratament la una din nenumaratele statiuni balneare ale tarii. In prezent,in România, omul simplu nu-si mai permite nici un fel de concediu, iar statiunile au fost lasate prada distrugerii. Eu,ca emigranta,libera sa aleg ce fac,nu mi-am permis un concediu,in intelesul lui,de zece ani de când muncesc in lumea civilizata. Nici macar sa ma intorc acasa, in vizita. Ca tiganii care le cer bani prin Paris, Londra ca si pe-aici,deopotriva,nu sfidau prin opulenta unei vieti nemuncite,traind in palate si invesmântându-se in aur,asa cum o fac acum, dând cu tifla poporului român care-i indura asa cum a facut intotdeauna si nu acuzau cu toata nerusinarea discriminarea rasiala, asa cum profita in prezent de legile Uniunii Europene.

Faptul ca vecinul nu avea o capra a carei moarte sa o dorim,facea ca lucrurile sa fie egale cu ele insele si poporul sa se multumeasca cu aceasta uniformizare.

In sistemul democratic (!) din România ca de oriunde,trebuie sa acceptam ca vecinul poate avea câte capre vrea muschiul lui, copii la scoli particulare platite cu bani grei, concediu in Tenerife, masina pentru fiecare membru al familiei, casa de vacanta si teren agricol,ca e la moda…Toate astea doar pentru unii.

Atunci,ca si acum, cei care au acceptat ideologia comunista si au ocupat functii nu sunt cu nimic altfel decât cei care accepta ideologiile partizane din prezent. Atunci ca si acum, cine are puterea unui partid in spate,cine are o functie si privilegiile acesteia,are tot ce-si doreste. Nici acelora nu le pasa de popor,nici celor din prezent nu le pasa. Lor sa le fie bine, lor si neamului lor !

Poporului ii ramâne doar dreptul de a crede ca Mos Craciun exista !