Băsescu: Antonescu are o obsesie cu mine, cred că mă şi visează

Preşedintele Traian Băsescu spune că ar fi o catastrofă pentru România ca şeful PNL Crin Antonescu să fie preşedinte mâine.

„Eu cred că Antonescu ar trebui să vadă că Victor Ponta reuşeşte, ceea ce mărturisesc că nu am crezut că se va întâmpla foarte curând, să înţeleagă responsabilitatea unei funcţii foarte înalte, când pui interesul de partid mult sub interesul naţional. Când ai de ales între interesul naţional şi plăcerea unora din partid, nici nu te uiţi la plăcerea lor. Nu de asta eşti acolo, trebuie să faci ce trebuie şi nu ce vrea partidul. (…) Crin Antonescu nici nu are valorile astea, nici nu le înţelege şi nici nu îl interesează. Un prim-ministru se loveşte zilnic de lucrurile astea, îi vine Voinea de la Buget şi îi spune că trebuie să ne împrumutăm. Când nu ai responsabilitatea asta, e uşor să o faci pe Crin Antonescu. Numai că el face o mare greşeală, aspiră să devină preşedintele României. În momentul de faţă este total decredibilizat. Ar fi o catrastrofă pentru România să îl avem preşedinte mâine. El trebuie să se rebranduiască, să arate că înţelege valorile UE şi NATO”, a declarat Băsescu la Digi 24.

Referitor la relaţia sa cu Antonescu, Băsescu a declarat: „El (Antonescu, n.r.) şi are o obsesie cu mine, cred că mă şi visează. Cred că i se pare că atunci când vorbeşte oricine, vorbeşte Băsescu, atunci când nu îi place”.

Preşedintele a declarat că un sistem de finanţare pentru biserici ar putea fi gândit numai după finalizarea procesului de restituire a proprietăţilor.

„Cred că aici trebuie să găsim un optim. Ştiţi, acolo unde spun bisericile trebuie finanţate numai de enoriaşi, niciodată biserica n-a trecut printr-un proces de naţionalizare. Bisericile din Romania, fie că este Biserica Ortodoxa, Biserica Catolică sau orice alte culte recunoscute, sunt culte care au trecut printr-un proces de naţionalizare şi nu li s-au restituit averile. Din ce credeţi că trăieşte Vaticanul? Din proprietăţile Bisericii Catolice. Când vom termina procesul de restituire poate putem gândi la un sistem de finanţare autonom, pe de-o parte. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că în mediul rural este singura formă eficientă, garantată, de educare a populaţiei. Dacă măcar am ştii toţi cele 10 porunci, ne-ar fi bine. Măcar de la preot le mai auzi. Nu suntem în situaţia în care, pe de-o parte BOR, dacă ne referim la ea, dar şi celelalte, prin avuţia lor să stea pe picioarele lor, să stea pe ceea ce produce din avere Biserica. Pe de altă parte, avem nevoie încă… societatea românească este în tranziţie. Eu am folosit, deşi nu am o relaţie directă, permanentă cu conducerea BOR, dar cred că acest parteneriat pe care l-am enunţat trebuie susţinut. Suntem o societate în tranziţie, încă nu ne-am definit valorile şi Biserica este un partener, fie că vorbim de procesul de educare, fie că vorbim de asistenţa socială. Dacă observaţi, bisericile care s-au întremat economic se implică tot mai mult în case de copii, în diverse acţiuni sociale, ceea ce nu înseamnă că la un moment dat n-ar putea să devină supărătoare o oarecare rapacitate a preoţilor”, a declarat Traian Băsescu la Digi 24.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.